Capsula Boeing Starliner a andocat cu succes sâmbătă la Stația Spațială Internațională și cea de-a doua parte a misiunii de test se va petrece miercuri, când capsula va fi decuplată de la SSI și ar trebui să ajungă după câteva ore pe Terra, la White Sands Space Harbor, în New Mexico. Totul este să nu apară probleme mari.

Lansarea Boeing Starliner catre ISSFoto: NASA

Operațiunea de desprindere a capsulei este programată pentru 14.36 (EDT), ceea ce înseamnă 21.36 ora României, pe 25 mai. Revenirea pe Terra este preconizată la 18.49 (EDT), ora 1.49 în România.

Se fac pregătiri la baza din New Mexico și sunt luate în calcul cinci posibile puncte de aterizare (așa numite remote landing sites) într-o zonă extinsă. Capsula NU are echipaj uman la bord.

Andocarea la Staţia Spaţială Internaţională a avut loc la ora 20:28, ora coastei de est a SUA (00:28 GMT sâmbătă), cu peste o oră întârziere faţă de programul stabilit, din cauza verificărilor finale. Au apărut probleme cu propulsoarele, dar au putut fi depășite și cuplarea s-a făcut cu succes. Operațiunea de revenire pe Terra este, cel puțin în teorie, mai simplă decât cea prin care capsula a ajuns la SSI.

Scutul termic va trebui să reziste la temperaturi de aproape 2.000 grade C, parașutele trebuie să se deschidă la timp pentru a încetini capsula, iar airbag-urile speciale trebuie să se activeze, pentru ca aterizarea să se facă la viteză cât mai mică.

NASA a acordat în 2014 un contract de 4,5 miliarde dolari celor de la Boeing și de 2,6 miliarde dolari celor de la SpaceX, pentru a dezvolta capsule spațiale capabile să ducă astronauți pe SSI. Era atunci de așteptat ca până în 2020 capsulele să fie operaționale, dar numai SpaceX a reușit asta, în timp ce Boeing a suferit un eșec usturător în 2019 și nu a reușit nici până în prezent să trimită astronauți în spațiu, în timp ce SpaceX a izbutit de mai multe ori.

Când Boeing a primit contractul, mulți s-au așteptat ca ea să facă primele zboruri, dat fiind că avea experiență în domeniul aerospațial. Problemele tehnice au fost însă așa de multe, încât SpaceX a câștigat detașat „duelul”.

Planul ar fi ca primul zbor cu astronauți să fie în toamnă, dar este greu de crezut că se va întâmpla, dat fiind istoricul plin de probleme al Boeing, când este vorba de capsula aceasta.

Boeing a avut până acum costuri suplimentare de 595 milioane dolari cu acest contract.

La precedentele încercări, capsula Boeing a avut mai multe probleme, și cu o valvă, dar și de software, iar compania a fost intens criticată pentru că a comunicat puțin și a rezolvat greu problemele.