Compania Orbit Fab va lansa în curând, pe orbită geostaționară, depozite cu combustibil pentru sateliți și va oferi chiar servicii de realimentare, folosind un vehicul propriu. Prețul? 20 de milioane de dolari pentru 100 de kilograme de hidrazină (un compus chimic pentru propulsie). Mult mai ieftin decât dezvoltarea și lansarea unui nou satelit geostaționar.
Ce înseamnă orbită geostaționară?
Sateliții geostaționari sunt acei sateliți care par să se afle mereu deasupra unui punct fix deasupra Pământului (de fapt, aceștia se rotesc în jurul Pământului ca orice al satelit, dar o fac cu aceeași viteză cu care și Pământul se rotește în jurul propriei axe). Acest lucru este util în special sateliților de telecomunicații (care oferă servicii de televiziune, radio sau chiar internet, însă, spre deosebire de Starlink, o fac cu o latență mult mai mare). Pentru a atinge viteza necesară unei astfel de orbite, sateliții geostaționari se află la 35.786 km deasupra suprafeței Pământului, mult mai departe decât sateliții de pe orbita terestră joasă (aflați la doar câteva sute de kilometri altitudine).
Pentru a ajunge la o astfel de altitudine, de obicei este nevoie de performanțe ridicate din partea lansatorului, plus o treaptă superioară care să aibă posibilitatea de a-și reporni motorul în spațiu, pentru a trimite satelitul la altitudini mai mari, iar asta înseamnă un cost mai ridicat pentru lansarea unui satelit spre orbita geostaționară comparativ cu sateliții plasați pe orbită terestră joasă.
Mai mult, menținerea aparentă deasupra unui punct fix se face cu mici ajustări ale orbitei, manevre ce consumă din combustibilul satelitului. Iar când rezervele de combustibil sunt pe terminate, satelitul este retras pe o orbită specială, pentru a nu deranja ceilalți sateliți operaționali.
Astfel, dacă acești sateliți ar putea fi realimentați, perioada lor de viață s-ar putea prelungi considerabil, ceea ce nu înseamnă doar costuri reduse pentru operator (care nu mai trebuie să efectueze o nouă lansare și nici să dezvolte un nou satelit), dar reduce și poluarea orbitală, prin scăderea numărului de trepte secundare sau a numărului de sateliți inactivi.
Planul Orbit Fab
Compania Orbit Fab a devenit cunoscută acum câțiva ani după ce a dezvoltat o valvă specială (denumită RAFTI), care poate fi folosită atât la sol cât și în spațiu, pentru realimentare cu combustibil specific sateliților. Acum, ea dorește să-și extindă domeniul și să construiască depozite de combustibil, pe care să le plaseze aproape de orbita geostaționară (cu 300 km peste altitudinea folosită de sateliții de telecomunicații), de unde să alimenteze sateliții care rămân fără carburant și să facă acest lucru cu un vehicul propriu, care ar urma să andocheze cu satelitul rămas în pană și să-i transfere combustibil.
Problema este că aproape nici un satelit din cei peste 400 aflați pe orbită geostaționară nu are valva RAFTI, care să poată fi folosită pentru transferul de combustibil (hidrazină, pentru că motoarele de la bordul sateliților de telecomunicații folosesc de obicei acest compus chimic pentru propulsie). Dar Orbit Fab are o soluție pentru această problemă.
MEV - Mission Extension Vehicle
În 2019, la bordul unei rachete rusești Proton-M, se afla un mic satelit, denumit MEV-1 (Mission Extension Vehicle), construit de compania americană Northrop Grumman. După separarea de treapta secundară a rachetei Proton, MEV-1 a pornit spre satelitul de telecomunicații Intelsat-901. Lansat în 2001, acesta se apropia de finalul vieții și fusese retras deja de pe orbita nominală, însă MEV-1 s-a cuplat cu satelitul Intelsat-901 și folosindu-și combustibilul de la bord, l-a mutat din nou la locul său, de unde a putut să fie folosit în continuare. Se estimează că satelitul Intelsat-901 va rămâne activ până în 2025.
MEV-2 a fost lansat în 2020 de o rachetă europeană Ariane 5 și câteva luni mai târziu s-a cuplat de satelitul Intelsat 10-02, prelungindu-i și acestuia considerabil durata de viață. Sateliții MEV sunt de mici dimensiuni și ei au fost lansați ca încărcături secundare, deci lansarea lor nu produce deșeuri orbitale, pentru că oricum împart drumul spre orbită cu alți sateliți, mai mari.
Așa că nu este de mirare faptul că Orbit Fab discută deja cu Northrop Grumman despre o colaborare, prin care vehiculele MEV, folosite pentru andocarea cu sateliții geostaționari, să fie dotate cu o valvă RAFTI, care să permită astfel transferul de combustibil din viitoarele depozitele geostaționare. Asta pentru că, în viitor, urmează să fie lansate și alte vehicule MEV și acestea s-ar integra de minune în planul companiei Orbit Fab, cel puțin până când vor apărea sateliți geostaționari care să fie dotați cu această valvă pentru transferul carburantului.
În funcție de dimensiuni și performanțe, un satelit geostaționar costă undeva între 150 de milioane de dolari și 500 de milioane de dolari, cost care include și lansarea acestuia. În aceste condiții, 20 de milioane de dolari pentru 100 de kilograme de hidrazină, o cantitate care prelungește semnificativ viața unui satelit, devine o sumă atractivă pentru operatorii de sateliți geostaționari.
