Jupiter se va afla luni la opoziție, fiind la cea mai mică distanță de Pământ în ultimii 59 de ani și va fi extrem de vizibil.

Jupiter imagine de rezolutie mareFoto: NASA

Când se află la opoziție, o planetă se află de fapt pe partea opusă a Pământului față de Soare. Opoziția lui Jupiter are loc la fiecare 13 luni. Privind de pe Pământ, când soarele apune în vest, Jupiter va răsări în est, direct opus. În timpul în care se află la opoziție, planetele apar cele mai mari și mai strălucitoare.

„Jupiter răsare la 90 de minute după Saturn și se vede toată noaptea. Dacă priviți cerul seara, căutați-l pe Jupiter înspre est, nu foarte sus pe cer. La miezul nopții se află sus pe cer, înspre sud, iar la sfârșitul nopții, înspre vest. În toate cazurile planeta se vede ca un astru foarte strălucitor care nu pâlpâie. Pe 26 septembrie se va afla la distanța cea mai mică de Pământ (din tot anul), la o depărtare de 591 de milioane de km. Planeta se vede bine prin telescoape, cei patru sateliți ai săi fiind vizibili mai mereu”, scrie Observatorul astronomic.