Rusia va trimite o capsulă Soiuz fără echipaj pe data de 20 februarie pentru a aduce pe Terra doi cosmonauți ruși și un astronaut american ce se află pe Stația Spațială Internațională. Cei trei ar fi trebuit să revină pe Terra în martie cu capsula care i-a transportat acolo, însă capsula a fost avariată după o scurgere apărută în decembrie.

Capsula SoyuzFoto: NASA

Capsula cu care cei trei vor reveni pe Terra va fi trimisă fără echipaj de la cosmodrumul Baikonur până la ISS. Tot fără echipaj va parcurge capsula cealaltă, avariată în decembrie, drumul invers, către Terra.

Sergey Prokopyev, Dmitri Petelin și Frank Rubio au sosit la bordul ISS pe 21 septembrie 2022 cu ajutorul capsulei MS-22 și ar fi trebuit să revină cu ea pe Terra în martie 2023.

La mijloc de decembrie a apărut o scurgere a lichidului de răcire a capsulei, după ce un mini-meteorit a lovit o țeavă a radiatorului și a avariat vehiculul spațial.

Roscosmos a anunțat că pe 20 februarie va trimite o capsulă Soyuz MS-23 pentru a aduce pe Terra doi ruși și un american. Această capsulă va fi lansată fără echipaj la bord, dar va transporta provizii. Capsula MS - 22, cea avariată de scurgere, va fi trimisă pe Terra fără oameni la bord.

În afară de cei trei, la bordul stației mai sunt patru astronauți: Nicole Mann și Josh Cassada (SUA), Koichi Wakata (Japonia) și Anna Kikina (Rusia).

Surse: Reuters, phys.org