Telescopul spațial european Euclid, a cărui misiune este de a studia materia și energia întunecată din Univers, a ajuns la postul său de observație și a dezvăluit luni primele sale imagini de test, potrivit AFP.

Primele imagini surprinse de telescopul EuclidFoto: AFP / AFP / Profimedia

Aceste imagini au fost realizate pentru a verifica funcționarea instrumentelor științifice și pentru a le calibra. Prin urmare, ele nu sunt încă reprezentative pentru capacitățile finale ale telescopului.

Dar ele indică deja că acesta va fi capabil să își îndeplinească obiectivele, a precizat Agenția Spațială Europeană (ESA) într-un comunicat de presă.

„După mai bine de 11 ani de proiectare și dezvoltare a Euclid, este entuziasmant și foarte emoționant să vedem aceste prime imagini”, a declarat Giuseppe Racca, șeful misiunii Euclid la ESA.

După ce va fi complet calibrat, Euclid va observa miliarde de galaxii pentru a crea cea mai mare hartă 3D a cerului realizată vreodată”, mai spune Racca.

După ce a decolat din Florida la 1 iulie, telescopul european, la care a participat și NASA, a călătorit până la destinație la aproximativ 1,5 milioane de kilometri de Pământ.

Euclid are la bord două instrumente: unul care observă în lumină vizibilă (VIS) și un spectrometru care observă în infraroșu apropiat (NISP). Primul este conceput pentru a determina forma exactă a galaxiilor, iar cel de-al doilea distanța acestora.

Dar când au fost pornite, oamenii de știință au avut o mare sperietură: imaginile au fost „contaminate” de o sursă de lumină neașteptată, potrivit ESA.

Cercetările privind cauza problemei „au indicat că lumina soarelui se infiltra în nava spațială, probabil printr-o mică deschidere”, a explicat agenția europeană.

Cu toate acestea, pentru a detecta lumina slabă provenită de la galaxiile îndepărtate, lumina puternică a Soarelui nostru (către care Euclid este cu spatele) trebuie neapărat blocată.

„Întorcându-l pe Euclid, echipele și-au dat seama că această lumină nu era detectată decât la anumite orientări, așa că, evitând anumite unghiuri, instrumentul VIS își va putea îndeplini misiunea”, ne-a asigurat ESA.

Materia întunecată și energia întunecată alcătuiesc 95% din Univers, dar natura lor rămâne un mare mister pentru oamenii de știință. În timp ce materia întunecată ține galaxiile laolaltă, energia întunecată determină expansiunea Universului.

Datorită hărții sale 3D, telescopul va putea efectua măsurători precise ale distribuției galaxiilor și ale expansiunii Universului, despre care se crede că a început în urmă cu șase miliarde de ani.

Galaxiile îndepărtate observate vor permite să ne întoarcem în timp până acum 10 miliarde de ani - timpul necesar pentru ca lumina lor să ajungă la noi.

Speranța este că Euclid va putea detecta urmele lăsate de materia și energia întunecată în timpul formării galaxiilor.