Racheta Antares este rezultatul unei colaborări fără precedent în domeniul lansatoarelor orbitale: dacă în cazul Atlas V doar motoarele rachetei americane erau produse și livrate de Rusia, în cazul Antares motoarele acesteia veneau din Rusia, iar treapta primară era produsă în Ucraina. Însă povestea acestei rachete se încheie, din motive evidente, odată cu izbucnirea războiul din Ucraina.
Antares a fost de la început o rachetă neconvențională: singurele lansări ale acesteia erau pentru a urca pe orbită capsula Cygnus, una din variantele de aprovizionare ale Stației Spațiale Internaționale. Mai mult decât atât, treapta secundară a rachetei folosește combustibil solid, ceea ce nu este deloc un lucru obișnuit când vine vorba de lansări orbitale (în principal pentru că motoarele cu combustibil solid nu pot fi oprite decât atunci când combustibilul se epuizează, iar inserția orbitală efectuată de treapta secundară are, de obicei, nevoie de un control mai fin al impulsului).
Prima variantă a rachetei Antares folosea două motoare NK-33, proiectate și construite de URSS pentru racheta N-1, rivala rachetei Saturn V, care însă nu a mai ajuns niciodată să trimită un echipaj spre Lună. La finalul programului N-1, unul eșuat de altfel, a rămas un surplus de motoare NK-33, motoare care din punct de vedere ingineresc erau niște bijuterii, așa că au putut să fie folosite, cu mici modificări, începând cu anul 2013.
Modificările au fost efectuate pentru a putea fi montate treptei primare, produsă în Ucraina, într-un adevărat proiect de colaborare internațională care aduce la un loc tehnologie ex-sovietică și americană. Prima iterație a rachetei Antares a avut 4 zboruri reușite, între 21 aprilie 2013 și 13 iulie 2014, pentru că în 28 octombrie 2014, racheta a explodat la scurt timp după desprinderea e rampa de lansare. Drept urmare, motoarele primei trepte au fost înlocuite și variante Antares 230 avea să folosească motoare RD-181, derivate din RD-191, adică motoarele lansatorului Energia, din păcate un alt proiect sovietic promițător, dar eșuat din cauza colapsului URSS.
Între timp, compania care avea în portofoliu racheta Antares, Orbital Sciences, a fost absorbită de gigantul Northrop Grumman, care a continuat lansările Antares și Cygnus. Și aici ar trebui spuse câteva cuvinte și despre Cygnus, derivat la rândul său din modulele presurizate folosite de navetele spațiale în vizitele acestui vehicul spre Stația Spațială Internațională. Drept urmare, o parte însemnată a Cygnus este asamblată în Italia, la Torino, de compania Thales Alenia Space.
Deși Cygnus nu supraviețuiește reintrării prin atmosferă, el este o componentă vitală a Stației Spațiale Internaționale (ISS), nu doar pentru că poate transporta aproximativ 3 tone de provizii și experimente, dar și pentru că, după separarea de ISS, poate rămâne câteva săptămâni pe orbită, găzduind astfel experimente științifice pentru o perioadă de timp mai lungă decât cea în care este cuplat la avanpostul orbital.
În 2 august, la ora 03:31 ora României, de pe rampa LP0 a complexului spațial Wallops din Virginia, avea să decoleze ultima rachetă Antares 230. Imediat după izbucnirea războiului, Northrop Grumman a declarat că mai are două vehicule Antares pe care le va putea folosi, însă au fost deja trasate planuri pentru viitorul Antares și Cygnus. Astfel noua versiune a rachetei Antares va folosi o treaptă primară construită de compania americană Firefly Aerospace și va fi propulsată de 7 motoare Miranda, proiectate și asamblate de aceeași companie.
Primul zbor al noului vehicul este programat pentru finalul anului viitor. Până atunci, cel puțin 3 capsule Cygnus vor fi lansate de rachete Falcon 9 (nu este pentru prima dată când Cygnus zboară la bordul unei alte rachete: în timpul tranziției de la motoarele NK-33 la RD-181, 3 capsule Cygnus au zburat cu ajutorul rachetelor Atlas V).
În aceste momente, capsula Cygnus NG-19 (botezată „S.S. Laurel Clark“, după unul din astronauții care și-au pierdut viața în tragedia navetei Columbia din 2003) se află pe orbita joasă a Pământului și urmează ca vineri să se apropie de Stația Spațială Internațională și, cu ajutorul brațului robotic al acesteia, să fie cuplată la modulul american Unity, unde va petrece câteva luni.
Cygnus va continua să zboare în viitorul apropiat, fie cu ajutorul unei rachete Falcon 9 sau cu viitoarea rachetă Antares 330, pentru că pe lângă experimentele efectuate după decuplarea de stația spațială, Cygnus poate juca un rol important în modificare orbitei stației spațiale (folosind propulsorul principal al capsulei), iar asta o face importantă și într-un scenariu în care NASA va avea nevoie de un astfel de vehicul când va veni vremea de-orbitării controlate a ISS, într-un scenariu în care nu se va mai putea continua colaborarea cu partenerii ruși.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
7
3
