Un spectacol astronomic unic - curentul de meteori al Perseidelor - va putea fi admirat şi de pe teritoriul României, în noaptea de 12 spre 13 august când se va produce un maxim de activitate, transmite Agerpres.
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut de majoritatea populaţie dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de peste 2.000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică.
Fenomenul de „stea căzătoare" este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), potriviastro-urseanu.ro.
Luna nu se pune în calea observării Perseidelor
Cel mai mare inamic al Perseidelor - Luna, care poate împiedica observarea fenomenului, în acest an, va avea vizibilitate de 10%, fapt care favorizează în 2023 observarea fenomenului astronomic, potrivit imo.net. Satelitul natural al Pământului apune pe 12 august la 18 h 35 m, răsărind pe 13 august la 02 h 24 m.
Pe un cer senin se vor putea observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă". Cel mai bun loc pentru a vedea Perseidele, sau majoritatea celorlalte ploi de meteori, este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a oraşelor.
Activitatea Perseidelor a început pe data de 14 iulie şi se va încheia la 1 septembrie, în acest an. Având în vedere activitatea bună a Perseidelor încă de la începutul lunii august se recomandă ieşirea pentru observaţii şi în nopţile adiacente maximului (11/12, 13/14, etc.).
În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în acelaşi punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeaşi perioadă a anului: în jur de 12 august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s.
Particule mici, dar cu viteză și energie uriașe
Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari ca un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.
Datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - s-a produs o intensificare a activităţii curentului, frecvenţa meteorilor ajungând la 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
Fenomenul, cunoscut sub denumirea de „ploaie de stele" sau „stele căzătoare", are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee, vizibilă după miezul nopţii, în luna august, potrivittimeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol - prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.
Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră.
Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.
