Pe 24 septembrie ar trebui să ajungă în deșertul Utah mostrele culese cu trei ani în urmă de sonda Osiris Rex, de pe asteroidul Bennu. Mostra dorită este „o bucată de piatră primordială care a fost martoră la întreaga istorie a sistemului solar”, spunea Thomas Zurbuchen de la NASA.

O replica a capsulei care aduce mostre de pe asteroidul BennuFoto: NASA

Sonda Osiris Rex este cea care în octombrie 2020 a reușit să ia mostre de pe asteroidul Bennu, iar în luna mai 2021 și-a început lungul drum către Terra. Este una dintre cele mai grele misiuni de acest gen, dat fiind că mai multe manevre trebuie să meargă perfect și că vorbim despre distanțe uriașe.

Pe 24 septembrie, când sonda Osiris Rex se va afla la 102.000 km de Terra, ea va da drumul capsulei speciale ce aduce mostre de pe Bennu. Această capsulă va intra patru ore mai târziu în atmosfera terestră și după alte 13 minute ar trebui să ajungă pe sol.

Comunitatea științifică așteaptă cu nerăbdare mostrele, mai ales că este vorba despre 250 de grame de praf și roci, o cantitate deloc neglijabilă.

Misiunea a fost lansată acum șapte ani. Mai exact, în septembrie 2016 a fost lansată sonda Osiris-Rex care a ajuns doi ani mai târziu la asteroidul Bennu și timp de un an l-a cartografiat, iar cei de la NASA au ales apoi locul unde sonda a atins suprafața în încercarea de a lua mostre de sol. Pe 20 octombrie 2020 au fost culese cu succes mostrele.

Asteroidul Bennu are aproape jumătate de km diametru și se estimează că a apărut acum 4,5 miliarde de ani, la foarte puțin timp după nașterea sistemului solar. „Asteroizii sunt un fel de capsule ale timpului ce plutesc în spațiu și ne pot da mostre de fosile de la nașterea sistemului solar”, spunea Lori Glaze, directorul diviziei ”planetary science” de la NASA.

Mostrele ar trebui să ajungă pe Terra duminică după ora 10.00 (17.00 ora României) la o bază a Armatei SUA, în deșertul Utah.

Sunt mai multe etape de depășit. Pe 10 septembrie, sonda și-a schimbat traiectoria, după ce a repornit motoarele pentru scurt timp.

Manevra de corecție a traiectoriei a schimbat foarte puțin viteza sondei, însă fără ea, încărcătura culeasă de pe Bennu ar fi trecut pe lângă Terra și s-ar fi pierdut.

Înainte ca mostrele să ajungă pe Terra, capsula va trebui să încetinească în 13 minute de la peste 44.000 km/h, la sub 20 km/h, pentru ca mostrele de rocă și sol să ajungă în stare bună. Pentru încetinire va fi folosită și o parașută specială, iar capsula are și un scut termic ultra-rezistent, temperaturile fiind foarte mari la intrarea în atmosfera terestră.

Sonda spațială Osiris Rex nu va reveni pe Terra, ci, după ce va da drumul capsulei cu mostre de pe Bennu, va porni într-o altă misiune lungă, de data aceasta către asteroidul Apophis, unde ar trebui să ajungă în 2029.

Surse: NASA; space.com, Telegraph