La mai mult de patru zile după lansare şi în pofida unei scurgeri de combustibil care a dus la eşecul misiunii sale, modulul de aselenizare construit de o companie americană privată continuă să funcţioneze în spaţiu - cel puţin pentru moment, scriu AFP și Agerpres.

Lansarea sondei creata de AstroboticFoto: Joe Marino / UPI / Profimedia Images

Start-up-ul Astrobotic, compania care a dezvoltat modulul de alunizare Peregrine, urma să încerce prima plasare a unui modul american de asolizare pe Lună după o pauză de peste 50 de ani.

Însă compania americană a anunţat la începutul acestei săptămâni că dispozitivul nu va putea să asolizeze pe suprafaţa lunară aşa cum era prevăzut.

În pofida acestui fapt, echipele de ingineri de la Astrobotic continuă să caute „soluţii pentru a-i prelungi durata de viaţă”, a precizat vineri compania americană, care exploatează în prezent modulul lunar ca pe o sondă spaţială pentru a aduna cât mai multe date ştiinţifice în vederea unei viitoare tentative de plasare a unui nou modul pe Lună.

Potrivit tinerei companii americane, anomalia întâlnită la scurt timp după lansarea de luni ar fi putut fi cauzată de o supapă care a funcţionat defectuos, provocând „ruptura unui rezervor”. Rezultatul: o scurgere de combustibil care a afectat modul de alunizare.

Dispozitivele de la bord au transmis date importante

Inginerii de la Astrobotic nu au renunţat însă, iar eforturile lor au dat roade: deocamdată, vehiculul spaţial a reuşit să se menţină pe traiectoria sa şi să se îndepărteze de Terra, ajungând la o distanţă de peste 350.000 de kilometri în raport cu Pământul.

Dispozitivele de la bord, inclusiv instrumente ştiinţifice dezvoltate de NASA, au transmis cu succes date importante. Două dintre acestea efectuează măsurători ale radiaţiilor în timpul zborului, a precizat NASA.

„Trimiterea unei nave spaţiale pe Lună nu este o sarcină simplă”, a scris Nicky Fox, administrator asociat al NASA pentru misiuni ştiinţifice, pe reţeaua de socializare X. „Salut munca asiduă, tenacitatea şi angajamentul celor de la Astrobotic, în momentul în care ei se confruntă cu provocări în misiunea lor”, a adăugat ea.

Felul în care modulul de alunizare îşi va încheia aventura nu este deocamdată clar, însă anumiţi pasionaţi de explorarea spaţială au lansat deja o serie de speculaţii cu privire la o posibilă prăbuşire controlată a acestui vehicul pe suprafaţa Lunii.