SpaceX a lansat joi pentru a treia oară sistemul Starship și de această dată nava a ajuns în spațiu, unde a rămas pentru aproape o oră, fiind făcute și câteva teste. Ambele componente au explodat la revenirea pe Terra, însă testul a fost un succes și spune multe despre cultura organizațională SpaceX și metodele sale. Departe însă de a spune că totul a mers bine.
Cheia este ca lansările să se facă la interval mai mic de două luni
Primele două încercări cu prototipuri de Starship, făcute în 2023, s-au încheiat foarte repede și cu explozii, dar lansarea de joi a fost un progres evident, fiind marcate multe dintre obiectivele ambițioase propuse.
Nava Starship a ajuns la 230 km altitudine, a făcut o serie de teste, (spre exemplu cel de închidere și deschidere a trapei și cel cu transferul de combustibil) dar nava s-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă. Partea bună este că și-a îndeplinit în mare măsură misiunea și au putut fi culese și date despre comportarea scutului termic la reintrarea în atmosferă.
Au fost și etape la care s-a renunțat: de exemplu, testul reaprinderii motoarelor Raptor a fost anulat pentru că au fost probleme în ceea ce privește controlul orientării navei.
Booster-ul Super Heavy, care ar fi trebuit să aterizeze controlat, cu viteză mică, în apele din Golful Mexic, a explodat la aproximativ 460 m altitudine. Și el a funcționat însă bine cea mai mare parte a misiunii.
Față de ce s-a întâmplat în noiembrie a fost un progres uriaș și nu putem vorbi despre un eșec, fiindcă aceasta este „metoda SpaceX”: să facă un număr tot mai mare de teste, chiar dacă este risc de explozie, ideea fiind de a învăța din greșeli și corecta rapid la viitoarele lansări. Prin această metodă nu sunt așteptate „salturi” uriașe de la o lansare la alta, așa că nu este o surpriză că lucrurile nu au mers perfect.
Cei de la SpaceX spun că au gata produse patru seturi de Starship și Super Heavy, iar Elon Musk spunea că ar vrea ca anul acesta să mai aibă loc cel puțin șase lansări Starship, dar aici depinde mult de obținerea autorizației de mediu pentru fiecare dintre ele. Autorizația este acordată de forul FAA, însă numai dacă SpaceX face o serie de modificări la rachetă și la rampa de lansare, modificări ce uneori pot dura mult.
Între prima lansare și cea de-a doua au trecut șapte luni, iar a treia a venit la patru luni distanță. Dacă totul merge bine, ne putem imagina o a patra lansare undeva în iunie și o a cincea, prin august, iar după aceea cadența să fie mai mică de două luni între încercări.
Chiar și așa, viteza SpaceX s-ar putea să nu fie suficientă, fiindcă misiunile NASA pentru revenirea oamenilor pe Lună deja suferă amânări și din cauza SpaceX și calendarul ar putea primi noi modificări, dacă mai apar probleme cu mega-racheta. Oamenii ar trebui să pășească pe Lună în toamna lui 2026, însă dat fiind că apar complicații și amânări, pare tot mai posibil ca acea misiune a programului Artemis să fie în 2027.
Cultura inginerească a SpaceX este faimoasă prin faptul că tolerează riscuri mari față de uriașele companii din industria aerospațială. SpaceX face teste reale, duce nava aproape de maximul rezistenței ei și vrea să facă un număr cât mai mare de încercări în cât mai puțin timp. Nu trebuie uitat că și racheta Falcon 9 a avut la început probleme, dar acum este super-fiabilă, după ani de reușite și teste.
Inginerii SpaceX sunt faimoși și pentru că, la presiunile lui Musk, au găsit de multe ori soluții ingenioase de reducere a costurilor cu diverse componente, găsind variante simple, rezistente și, uneori, chiar și de zece ori mai ieftine decât la componentele folosite de „greii” industriei aerospațiale.
„Este mereu mai bine să sacrifici materiale decât să sacrifici timpul”, le spunea Elon Musk angajaților, referindu-se la strategia de a se mișca rapid, testând mult, oarecum riscant și la intervale mici.
Racheta SpaceX este formată din două părți: Starship este nava spațială/treapta superioară (cu șase motoare Raptor), iar Super Heavy este boosterul/treapta principală (de propulsie), cu 33 de motoare Raptor, de care este nevoie pentru a scăpa de atracția gravitațională a Pământului. Racheta are 120 metri înălțime, fiind cea mai mare și cea mai puternică realizată vreodată.
De ce Starship nu a făcut un zbor orbital, ci unul foarte aproape de orbită
Multe surse au scris că Starship a ajuns joi pe orbită, însă nu a fost chiar așa. Fizicianul Claudiu Tănăselia de la site-ul parsec.ro a explicat pe Facebook că „despre Starship putem spune că „a ajuns în spațiu", sau chiar că „a fost foarte aproape de orbită", însă zborul de acum rămâne, după toate definițiile, un zbor suborbital”.
Iată ce scrie Claudiu Tănăselia
„Starship nu a ajuns pe orbită. Testul de astăzi nu a fost un zbor orbital. Și asta nu este o critică la adresa SpaceX, pentru că Starship putea ajunge pe orbită, însă nu acesta a fost obiectivul testului de astăzi.
Orbită înseamnă nu doar o anumită altitudine (pe Pământ, sub 100 km orbitele devin rapid instabile, din cauza atmosferei), ci și o anumită viteză, pe care Starship astăzi nu a atins-o. Încă o dată, nu pentru că nu ar fi putut, dar pentru că așa a proiectat SpaceX testul, zborul, traiectoria. Orbita este acea traiectorie care îți permite ca, în cădere liberă, să ratezi mereu planeta, deci să te rotești în jurul ei fără să fie nevoie să folosești motoarele pentru asta (Luna nu are motoare și totuși se rotește în jurul Pământului de ceva vreme).
Starship a fost lansată din Texas și a căzut în Oceanul Indian; pe parcursul zborului, după ce motoarele treptei secundare s-au oprit, Starship și-a continuat, din inerție, traiectoria, dar gravitația a adus-o în Oceanul Indian. Nu a dat un ocol Pământului, nu a atins viteza orbitală, nu putea lansa sateliți. Faptul că a ajuns la o altitudine orbitală (adică o altitudine care i-ar fi permis o orbită stabilă, dacă avea viteză suficientă), nu înseamnă că s-a aflat pe orbită: rachetele balistice intercontinentale pot să aibă altitudini de 1000 de km (de 5 ori mai mari decât a avut Starship astăzi), dar asta nu înseamnă că ele "intră pe orbită" (pentru că nu acesta este scopul lor și nici nu au viteza suficientă pentru asta).
Nu orice obiect care ajunge în spațiu ajunge și pe orbită (deși este evident că reciproca este adevărată). Capsula New Shepard ajunge în spațiu (peste 100 km altitudine), dar nu pe orbită (încă o dată, pentru că nu are viteză suficientă pentru acest lucru). Despre Starship putem spune că a „ajuns în spațiu", sau chiar că „a fost foarte aproape de orbită", însă zborul de astăzi rămâne, după toate definițiile, un zbor suborbital”.
El a explicat apoi și de ce este mai bine că Starship nu a ajuns pe orbită:
„A fost chiar foarte bine că nu a ajuns pe orbită: SpaceX a declarat că testul reaprinderii motoarelor Raptor a fost anulat pentru că au fost probleme în ceea ce privește controlul orientării navei.
Dacă Starship ar fi fost pe orbită, ea trebuia frânată pentru a reveni controlat prin atmosferă, iar asta implică aprinderea a cel puțin unui motor, când vehiculul este orientat corect (altfel riscă să ajungă pe orbită mai înaltă). Deci ne-am fi trezit pe orbită cu un deșeu orbital de 100 de tone, necontrolabil, din care deja se desprindeau fragmente (după cum s-a văzut în transmisiunea în direct).
Dacă Starship rămâne pe orbită fără a putea fi controlată, după un interval de timp ar fi revenit prin atmosferă, însă necontrolat. Amintiți-vă cât de îngrijorați eram de treapta primară Changheng-5, care a făcut acest lucru și care avea 20 de tone, nu 100”.
18
8
