O eclipsă totală rară a traversat luni nordul continentului american, din Mexic până în Canada, trecând prin Statele Unite, un eveniment ceresc spectaculos care a fost admirat de milioane de oameni, potrivit AFP.

Eclipsa, TexasFoto: Eric Gay / AP / Profimedia

Oraș după oraș, strigătele mulțimii uimite s-au succedat în timp ce erau cufundate în întuneric în plină zi, potrivit transmisiunii video în direct a NASA.

NASA a deschis un LIVE la ora 20.00 și l-a ținut activ timp de trei ore, difuzând imagini din multe locuri cu cer senin, la interiorul benzii de totalitate, adică „fâșia” din interiorul căreia Soarele va fi acoperit total timp de câteva minute.

Evenimentul, care a reprezentat, de asemenea, o oportunitate economică pentru regiunile aflate în calea sa și o oportunitate științifică pentru cercetătorii care studiază Soarele în special, a început la ora 18:07 GMT pe coasta mexicană a Pacificului.

Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador s-a aflat în orașul balnear Mazatlan, unde s-a declarat încântat de o „zi de neuitat”.

Luna acoperă parțial soarele în timpul unei eclipse totale de soare în Mazatlan, Mexic, luni, 8 aprilie 2024. (Foto: Fernando Llano / AP / Profimedia)

„A fost spectaculos, nu am văzut niciodată așa ceva”, a declarat pentru AFP Paulina Nava, în vârstă de 36 de ani, o locuitoare din Mazatlan, unde turiștii s-au adunat în număr mare. „Am urmărit reacția oamenilor din jurul meu și a fost incredibil”, a adăugat ea, povestind cum unii aplaudau în timp ce alții se îmbrățișau.

„O eclipsă totală este unul dintre cele mai emoționante evenimente pe care le poți trăi”, a scris astronomul Jane Rigby, de la Nasa, citat de AFP. „Fiți acolo. Uitați de echipament. Nu încercați să o înregistrați. Doar fiți prezenți. Înmoaie-te în ea. Plângeți. Râdeți.”, a spus el.

Eclipsa, Montreal (Canadian Press / Shutterstock Editorial / Profimedia)

Calea eclipsei a traversat apoi 15 state americane - din Texas până în Maine - înainte de a-și încheia călătoria în estul Canadei. În total, umbra Lunii a avut nevoie de aproximativ o oră și jumătate pentru a parcurge cele trei țări.

Foto: captură NASA

Sunt organizate și festivaluri și concerte în ziua eclipsei. Nu au lipsit nici teoriile conspirației care susțin că eclipsa va aduce dezastre, cum ar fi o prăbușire a rețelelor de comunicații sau pene uriașe de curent.

Eclipsa, Texas (foto: Charles Rex Arbogast / AP / Profimedia)

Numai în Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane au trăit în zona în care a fost vizibilă eclipsa totală, pentru cel mult câteva minute.

Eclipsă, Illinois (Foto: Jeff Roberson / AP / Profimedia)

De săptămâni întregi, autoritățile americane au insistat asupra instrucțiunilor de siguranță, în special asupra necesității de a purta ochelari speciali atunci când se privește Soarele, în caz contrar riscând să se producă leziuni oculare grave.

„A fost grozav, mi-a plăcut foarte mult”, a declarat pentru AFP Gary Christensen, un avocat care a călătorit din Oregon până în orășelul Ingram, în Texas, pentru a asista la eveniment. În pofida norilor de la fața locului, vizitatorii au reușit să vadă eclipsa pentru câteva momente.

Newyorkezi care privesc Eclipsa de Soare în Times Square, New York (Foto: Erik Pendzich / Shutterstock Editorial / Profimedia)

La Montreal, în schimb, vremea a fost ideală și zeci de mii de persoane s-au adunat într-un mare parc al orașului. „A fost chiar mai bine decât mă așteptam”, a comentat Lomie Sérey Larose, în vârstă de 26 de ani.

Eclipsa Mexic (foto: BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia)

Eclipsa totală de Soare aruncă o umbră peste comitatul Burnet, Texas (Foto BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia)

Toată suflarea s-a bucurat de eclipsa (Foto: Yi-Chin Lee / AP / Profimedia)

Eclipsa de soare din 8 aprilie 2024 va fi singura eclipsă totală din secolul al XXI-lea care va fi vizibilă în toate cele trei țări nord-americane, Mexic, Statele Unite ale Americii și Canada.