Conferință de presă la Institutul Astronomic. Cu o voce gravă, vorbitorul anunță că s-au făcut toate calculele și nu există nicio îndoială: o cometă va lovi fatal Pământul, provocând extincția vieții pe planetă, peste zece mii de ani. Un membru al asistenței sare din scaun: - Peste cât!? – Peste zece mii de ani. – Uf! Ce m-ați speriat! Mi s-a părut că ați spus peste o mie de ani!
Se poate anticipa orice impact al Pământului cu o cometă, meteorit, asteroid de dimensiuni distrugătoare? Scuze, nu.
Există o rețea de sateliți, la care s-a adăugat în 2021 telescopul spațial James Webb, care urmăresc ce mișcă prin spațiu nu departe de noi și au detectat până acum 27.000 de asteroizi, dar rămân și corpuri cerești care apar pe neașteptate pe traiectorii care ne dau emoții.
Dar dacă s-ar observa vreunul cu potențial catastrofic, am avea ce face? Sigur, să ne rugăm și să ne ascundem în buncărele pe care sper că le aveți cu toții deja pregătite.
Se pot anticipa inundațiile catastrofale? Slavă Domnului, da, cel puțin cu câteva zile înainte de a se produce. Situație în care ce facem? Depinde de la caz la caz.
Bunăoară, când s-au pornit într-o regiune din sudul României, au fost trimise mașini 4x4, dintre care una a ajuns și la casa lui Nea Ilie. Bătrânul însă a refuzat să plece: - Sunt un om credincios, Dumnezeu o să mă salveze! Oamenii au ridicat din umeri și au plecat. După o jumătate de zi, când apele năvăleau pe ulițele satului, în fața casei lui Nea Ilie a tras o șalupă cu motor, prin ploaia torențială: - Hai, Nea Ilie, urcă! – Nu, eu sunt un om credincios, mă rog neîncetat și Dumnezeu o să mă salveze!
Șase ore mai târziu, când apa ajunsese la acoperișuri și bătrânul se urcase pe al lui, ținându-se de coș, a apărut deasupra, abia rezistând rafalelor de vânt, un elicopter: - Vă aruncăm o scară, au răcnit cei din aparatul de zbor, cățărați-vă repede! – Nu, a răcnit la rândul lui bătrânul, Dumnezeu o să mă salveze!
Până dimineață, apele acoperiseră și acoperișurile și Nea Ilie s-a înecat. Cum fusese credincios, a ajuns în rai, în fața lui Dumnezeu, căruia i-a reproșat. – Doamne, eu am crezut toată viața în tine, dar Tu nu m-ai ajutat!
- Cum nu te-am ajutat, Ilie!?, s-a indignat Dumnezeu. Păi, nu ți-am trimis mașină, șalupă, elicopter!?
Se pot anticipa erupțiile vulcanice? Așa cum am văzut săptămâna trecută, da, se anticipează în marea lor majoritate, existând numeroase semne prevestitoare. Și se poate face ceva? Dacă nu ții morțiș să te scalzi în lavă, e suficient să pleci de acolo și, după ce trece urgia, mai vezi tu dacă te-ntorci sau nu. Când unii sunt mai tari de cap, e nevoie de puterea de convingere a unuia ca Dr. Raymundo Santiago Punongbayan, despre care v-am povestit.
În fine, se pot anticipa cutremurele și, acolo unde se petrec la marginea oceanelor sau chiar pe fundurile acestora, tsunami-urile care vin la pachet cu ele? În 2004, în zona Indoneziei, au murit cel puțin 120.000 de oameni, marea majoritate din cauza valului ucigaș, nu a seismului, iar în 2011, în Japonia, vreo 20.000 (în ambele cazuri au existat mulți dispăruți, nedescoperiți până azi).
Nu, nu se pot anticipa seismele. N-a fost „ghicit” la timp niciunul. Dar putem face ceva, chiar fără să știm din timp că vin? Din fericire, da. În primul rând, să construim clădiri rezistente la cutremur. În al doilea rând, să asigurăm o cât mai bună educație anti-seismică. A murit mulți, inclusiv în 4 martie 1977 în România, pentru că nu știau că în niciun caz nu fugi pe scări, golul acestora fiind zona cea mai fragilă a unei clădiri. Și se poate face mult mai mult decât atât.
În deja pomenita catastrofă din 2011, cutremur+tsunami (de Fukushima mai bine să nu vorbim, ok?), pe coasta de nord-est a Japoniei, în satul Fudai, cu trei mii de locuitori, casele abia dacă s-au udat un pic. Și asta datorită unui primar nebun, care la ora aceea nici nu mai trăia.
Kotaku Wamura a fost un primar cu 10 mandate a cărui conducere administrativă a început după al Doilea Război Mondial și s-a încheiat în 1987. Nenorocirea din 2011 nu a fost fără precedente: tsunami-uri masive declanșate de cutremur distruseseră coasta de nord-est a Japoniei în 1933 și 1896. În Fudai, cele două dezastre au ucis în total 439 de oameni. Wamura a văzut urmările celui din 1933 și și-a jurat că, dacă va depinde de el, așa ceva nu se va repeta, cel puțin în satul lui.
Drept care, odată ajuns primar, a pornit ridicarea între versanții munților (aceasta e poziția naturală a satului) a unui baraj de 17 metri înălțime, mai exact o poartă cu panouri care puteau fi ridicate, pentru a permite râului Fudai să se verse în golful dinspre ocean, și coborâte pentru a bloca tsunami-urile, atunci când ar fi apărut.
Consiliul satului a refuzat inițial proiectul, care costa o mulțime de bani. Dar primarul a insistat și i-a convins. Construcția a început în 1972, pe o deschidere de 224 de metri și a fost terminată în 1984. Pe 11 martie, după cutremurul de 9.1 grade pe scara Richter, s-au închis întâi, prin telecomandă, cele patru panouri principale ale barajului. Cele mai mici, de pe laterale, s-au blocat, iar un pompier le-a deblocat manual. După ce tsunami-ul a lovit coasta, satul a rămas practic neatins.
Wamura murise în 1997, la vârsta de 88 de ani. Când s-a pensionat, le-a spus oamenilor săi: „Chiar dacă întâmpinați opoziție, susțineți-vă convingerea și terminați ceea ce ați început. Până la urmă, oamenii vor înțelege.”
Vreme de 39 de ani de când începuse masiva construcție, 27 de când fusese încheiată și 14 de când Kotaku Wamura părăsise această lume, ai fi putut crede că proiectul a fost o nebunie a primarului. Apoi s-a văzut, la modul magnific, că nu era...
0
3
