Specie răspândită inițial în Ucraina și Bulgaria, Turcia și Grecia dar care a colonizat recent și alte alte țări europene, gecko cu degete subțiri (Mediodactylus danilewskii) este o șopârlă de talie mică, ce nu depășește 10 cm, fiind ușor de identificat datorită ochilor de dimensiuni mari și a tuberculilor prezenți pe spate și coadă. Prima semnalare din țară provine din anul 2018 (București, zona Moșilor) iar colonia reproducătoare a fost descoperită saptamana trecută în cartierul Sălăjan, pe baza unei semnalări făcute de cineva care locuiește în zonă.

O populație reproducătoare de gecko, descoperită în mijlocul BucureștiuluiFoto: Doru Panaitescu

Desi semnalarea acestei specii din vara lui 2018 a fost la acea vreme o adevarată surpriză pentru iubitorii de fieldherping (cei ce merg în teren pentru a vedea reptile si amfibieni in mediul lor natural), mulți sceptici au comentat atunci că un animal ce trăiește în țări cu climă caldă nu ar rezista iernilor de la noi.

Numai că, săptămâna trecută, un telefon primit de la un locuitor al cartierului Sălăjan a venit să confirme banuiala formulată încă din 2018 (și anume că acel gecko este un semn că în București ar putea exista o populație reproducătoare la nivel local). Aflat într-o plimbare nocturnă cu copilul său, Cristi a recunocut pe un perete vechi, de caramidă, un gecko, exact animalul descris in articolul din 2018 pe blogul herpetologului Vlad Cioflec. Citind inca o dată articolul și văzând fotografiile, Cristi l-a contactat pe Vlad, care a strâns rapid o mică echipă de iubitori de reptile cu care a plecat împreună în căutarea acului in carul cu fân.

Numai că, la lăsarea întunericului, cei plecați să găsească animalul au avut parte de un adevărat spectacol faunistic. Vlad Cioflec, însoțit de Doru, autorul acestui articol si înca un prieten (Dan), au găsit peste 30 de exemplare pe o distanță de câțiva zeci de metri liniari de zid, printre care și exemplare tinere (cu vârste și dimensiuni variabile), semn că aici este o populație reproducătoare stabilită de niște ani de zile, fapt reconfirmat de mai multe persoane care locuiesc sau lucrează în zonă.

Gecko cu degete subtiri (Mediodactylus danilewskii) sunt șopârle mici, cu degete lungi, caracteristice, buni cățărători, cu activitate preponderent nocturnă. În mod normal, gecko preferă habitatele cu pereți sau câmpuri de piatră (lapiezuri) dar și unele zone locuite, cu ziduri vechi. La noi, specia populează habitate antropice, de la zone industriale la complexe rezidențiale, unde sosesc în transporturile de mărfuri sau bagaje sau alte activități antropice care favorizează dispersia șopârlelor din arealul cunoscut. Această specie hibernează în lunile reci ale anului, dar unele exemplare rămân chiar active în subsolurile și beciurile caselor, în camere încălzite sau în spații tehnice închise și puțin folosite.

Bucureștiul nu este singurul oraș din estul Europei unde populațiile de gecko s-au aciuat cu ajutorul omului. Ruse, Belgrad sau Budapesta sunt exemple de orașe din țările învecinate unde proliferează aceste șopârle inofensive, simpatice și mari amatoare de țânțari și alte insecte pe care le prind pe pereții caselor.

Deși nimeni nu poate spune cu exactitate cum au ajuns aceste șopârle în cartierul Sălăjan, cele mai probabile ipoteze includ activitățile antropice ca factori favorabili de răspândire. O ipoteză destul de plauzibilă ar fi că aceste șopârle au fost transportate involuntar de turiști din destinații turistice din nordul Greciei și sudul Bulgariei, în bagajele și capitonajul unor autocare de la firmele de turism din zonă.

O altă ipoteză, la fel de plauzibilă, ar fi că acesti gecko au ajuns prin răsadurile unor firme bulgărești, cartierul Sălăjan fiind istoric locuit de familii de etnici bulgari care aveau ca îndeletnicire legumicultura și care desfășurau acte de comerț și import de legume cu bulgarii din sudul Bulgariei, unde specia este prezentă în aproape toate zonele locuite.

Deși această specie nu este autohtonă, se consideră că nu are impact negativ asupra mediului. Gecko sunt exemple bune de “șopârle călătoare”, unele specii de gecko reușind să colonizeze America, tot pe filieră europeană, încă din secolul trecut. Este cazul unei alte specii de gecko, Hemidactylus turcicus, care azi are populații reproducătoare în sudul Statelor Unite ale Americii, din California până în Florida.