Un studiu realizat la Universitatea din Michigan (UM), Statele Unite, a constatat că o dietă cu un conţinut ridicat de zahăr perturbă circuitul neuronal ce permite oamenilor să simtă senzaţia de saţietate şi îi determină să mănânce excesiv, relatează agenţia Xinhua.

HotNews.roFoto: Hotnews

În cadrul studiului, cercetătorii au dezvoltat un marker genetic în neuronii dopaminergici ai musculiţelor de oţet pentru a observa răspunsul insectelor la diferite cantităţi de zahăr.

Specialiştii au descoperit că atunci când musculiţelor li se administra o dietă bogată în zahăr, răspunsul neuronilor care semnalează recompensa în creier a fost mai lent şi întârziat.

Pentru a studia dacă activitatea redusă a acestor neuroni ca răspuns la zahăr le făcea pe musculiţe să mănânce mai mult, cercetătorii au introdus o moleculă în neuronii dopaminergici ai insectelor, activată prin lumina roşie.

În condiţii de expunere la lumina roşie, neuronii dopaminergici ai musculiţelor cu o dietă bogată în zahăr s-au activat la niveluri similare cu cele ale insectelor al căror organism nu a fost influenţat de cercetători, ceea ce a făcut ca aceste musculiţe să mănânce mai puţin, deşi aveau acces la hrană. Însă, în lipsa activării prin lumina roşie, zahărul din alimentaţie a încetinit senzaţia de saţietate, iar insectele au continuat să mănânce.

''În cazul unei diete cu un conţinut ridicat de zahăr, observăm că neuronii dopaminergici din musculiţele de oţet sunt mai puţin activi deoarece aportul ridicat de zahăr reduce intensitatea răspunsului la dulcele ce vine din gură'', a declarat Monica Dus, cercetător principal în cadrul studiului realizat la UM, potrivit Agerpres.