Când s-a apucat Platon să scrie dialogurile cu Timaios și Critias, alea în care se pomenește despre Atlantida, habar n-avea el ce iureș urma să stârnească, și cum tocmai se metamorfoza pentru vecie într-un Tata Omida al umanității.
De ce? Pentru că deși lasă tot felul de indicii că e vorba doar de o metaforă, multă lumea a luat ad litteram povestioara lui care, by the way, nici măcar nu are final, ca să știm și noi ce și cum. Probabil, finalul era tocmai cel în care Platon spunea „Și-am încălecat pe-o șa...”, dar uite că, ghinion, fix ăla s-a pierdut, iar noi am rămas cu magaoaia.
Prea multă istorie nu se știa pe vremea lui Platon, și nici el nu era interesat prea tare de subiect. Lui îi plăceau filosofia, politica, dezbaterile, și fix despre asta este vorba și în mitul Atlantidei care, apropo, seamănă teribil, prin locurile esențiale, cu alte cetăți utopice. A se vedea numai Utopia lui Thomas Morus. Problema este că mulți au refuzat să vadă ceea ce era evident, adică Atlantida era doar o idee filosofică, și s-au apucat să caute ca disperații urme ale așezării. Să mai subliniez că nu s-a găsit niciodată nimic? Nu mai subliniez că stric farmecul.
Apropo însă de stricat farmecul, o să menționez doar câteva idei care dau o lovitură logică la mirul Atlantidei, dar și a altor presupuse civilizații îndepărtate. În primul rând, dacă nu ați citit dialogurile amintite, subliniem doar că Platon plasează existența Atlantidei în urmă cu vreo 9.000 de ani față de timpurile lui. Cum ar veni, mai băgați vreo 2.400 de ani de la voi, că nu vă costă nimic! Deci, grosso modo, vreo 11.400 de ani.
Tot Platon face bășcălie de contemporanii săi (mă rog, chipurile, el îl pune pe Critias să facă asta) spunând că atlanții s-au bătut cu o alianță condusă de atenieni, uitând atlanții ăștia că atenienii nu erau nici măcar în proiectul evolutiv, iar Atena mai avea de așteptat câteva milenii bune până să vadă primele borduri și burlane de țiglă. Deci, cam atât cu avansul tehnologic al presupușilor atlanți, dacă se băteau de la egal la egal cu unii din epoca de piatră, cât și cu credibilitatea mitului.
Una peste alta, am zis că ridicăm câteva probleme strict de logică, dar și bazate pe argumente științifice. Să pornim de la ideea unei civilizații insulare! Câte insule știți pe planeta asta care să aibă suficiente resurse pentru a putea susține apariția și dezvoltarea unei civilizații izolate, mai tare decât toți maimuțoii care populau Terra în trecut. Zero! Nada! Dar, să zicem că insula asta era, de fapt, continent, că și Platon sublinia că Atlantida era mai mare ca Libia și Asia la un loc. Trecem peste faptul că niciun continent nu există pe fundul Atlanticului, acolo unde își plasa el mitul.
Ei bine, pe firul ăsta logic, cum că pe un presupus continent dispărut ar fi apărut o civilizație superioară, care stăpânea inclusiv știința zborului după cum zic unii, întrebarea logică ar fi...unde sunt urmele? Apoi, ce mâncau ăia? Agricultura de abia apărea. Și să vrei și nu prea aveai cum să o faci mai devreme, pentru simplul motiv că tocmai se încheia ultima perioadă glaciară. Și astea se tot repetau de vreo 2,4 milioane de ani. Cam greu să hrănești un porcoi de oameni doar din vânătoare, pe gerul lui Marcoci, și să mai construiești și zgârie-nori.
Apoi, orice civilizație avansată lasă urme specifice. Să ne gândim la domesticirea animalelor! Dispar sau se reduc drastic anumite specii, iar altele proliferează. Vezi cazul speciilor domestice sau al rozătoarelor. Urmele ăstora devin larg răspândite, poate chiar globale, că așa fac toate marile civilizații, se plimbă și pun bazele unor colonii. Asta o spune chiar Platon că făceau atlanții, adică supuseseră niscai populații. Apropo, dacă ăia de pe insulă au dispărut în urma unui cataclism, restul ce au făcut? Mă refer la ipoteticii coloniști din alte părți ale lumii. În fine.
Apoi, cam greu să zbori pe deasupra oceanelor, sau măcar să circumnavighezi Terra, când tu te rezumi la bărci de papirus. În concluzie, mineritul e o condiție sine qua non a unei civilizații avansate. Iar mineritul aduce cu el poluare. Poluarea înseamnă amprentă chimică în atmosferă și în sol. Dacă vreți să o luăm pe calea mai complicată, vom spune că raportul dintre izotopii de C12 și C13 existenți în atmosferă se schimbă, iar asta o vezi simplu în analizele de sol. La fel de simplu ai vedea urmele de plastic dacă ar fi fost vorba de o societate cel puțin la fel de avansată ca a noastră. Și nu doar plasticul, ci și urmele lăsate de fertilizatorii artificiali, de chimicalele sintetice, de eroziunea solului rezultată în urma defrișărilor sau agriculturii șamd.
Doi băieți ceva mai citiți, Gavin Schmidt, director al Institutului pentru Studii Spațiale din cadrul NASA, și Adam Frank, astrofizician la Universitatea din Rochester, au luat toate variabilele astea și le-au pus pe hârtie. Bașca, au sărit peste Atlantida relativ recentă, și s-au dus cu ipoteza până hăt, dincolo de dinozauri. Cum ar veni, au mers inclusiv pe ipoteza unor civilizații non-umane, că au fost unii care au pomenit și așa ceva. Acum, cum o dai, ghinion, tot la urmele alea ajungi.
Da, o spun și autorii studiului, e greu să deosebești anumite urme artificiale de cele naturale. Mai ales când e vorba despre perioade așa mari de timp. Dar, la nivel geologic, nu există nicio dovadă că toate schimbările menționate s-ar fi produs concomitent ca să zici că acolo e vreo urmă de civilizație. În traducere liberă, nu avem absolut nicio dovadă palpabilă a unei civilizații atât de îndepărtate.
Apoi, mai e o treabă importantă. Cea privitoare la piramida diviziunii muncii. Ca să poți să pui bazele unei societăți avansate, cu știință, tehnologie și tot tacâmul, îți trebuie populație cu nemiluita. Mai puțin de jumătate din populația asta reprezintă oamenii apți să lucreze. Tăiați jumătatea în alte două părți, și îi aveți pe cei care lucrează în agricultură, adică ăia care îi susțin pe restul. Apropo de restul, cam 15% sunt în industrie, iar vreo 30% în servicii. Una peste alta, omenirea avea cam 4 miliarde de oameni când a călătorit în spațiu. Atena avea 150.000 în perioada ei de maximă înflorire. You do the math!
Nici măcar nu am menționat aici datele arheologice. După cum bine știe toată lumea, când vine vorba de ipoteze din astea năstrușnice, de obicei se lovește în arheologi, geologi și alți oameni care și-au rupt cârca pe băncile școlii, numai ca să vă ofere vouă un... trecut luminos. Cum ar veni, toți fac parte dintr-o ocultă mondială care vrea să ascundă adevărul de ochii vigilenți ai celor care au evitat partea plictisitoare a studiului. Evoluția omenirii, deși marcată de multe necunoscute, abundă în specii primitive pe mai toată durata ei. Adică, vreo 2 -2.5 milioane de ani.
E mai greu să crezi că s-a făcut un salt de la amărâții care degerau în peșteră la navete spațiale. Evoluția creierului și a inteligenței la speciile umane este bine documentată. Cam care ar fi șansele ca pe o insulă să apară unii cu mult mai evoluați intelectual decât alții? Ah, să nu uit, dacă luăm exemplul Insulei Paștelui, asta apropo de insulă complet izolată de exterior, avem de-a face nu cu o evoluție, ci cu o involuție. Și cam ăsta e mersul normal al lucrurilor. Nu e un caz singular, au mai fost și altele.
Oricum, nu știu cum vi se pare vouă, dar e un exercițiu de imaginație teribil de interesant, chiar dacă mitul Atlantidei e mai găunos decât un șvaițer elvețian. Adică se te gândești cum ar fi fost dacă..., dar și să combați ipotezele astea cu argumente logice. Pe pariu că și Platon ar fi făcut ăsta dacă și-ar fi imaginat unde a țintit el și unde a ajuns de fapt. Sau poate că a făcut-o dar, așa cum spuneam, finalul poveștii s-a pierdut.
Bibliografie
• Morgan K. A., 1998, Designer history: Plato's Atlantis and fourth-century ideology, Journal of Hellenic Studies, vol. 118, p. 101–118
• Platon, 1993, Opere (VII) - Critias, trad. Cătălin partenie, ed. Petru Creția, Ed. Științifică, p. 219-235
• Rosenmeyer T.G., 1956, Plato's Atlantis myth. Timaeus or Critias?, Phoenix, vol. 10 (4), p. 163–172
• Schmidt G. A., 2018, The Silurian Hypothesis: Would it be possible to detect an industrial civilization in the geological record?, International Journal of Astrobiology, vol. 18, nr. 2
4
0
