Mamuți căuta, dacă îi întrebi pe autorii recentului studiu în care se face afirmația asta. Nu căuta nimic pentru simplul fapt că nu era țipenie de om pe acolo, zic alți oameni de știință ceva mai circumspecți. Uite de asta, și noi, în loc să dăm un titlu din ăla bombastic, gen „descoperirea care schimbă din temelii istoria omenirii”, o să ne rezumăm la o întrebare cât se poate de decentă... Au ajuns ai noștri în America pe când lupul cățel, sau e doar o altă gogoriță? De fapt, haideți să explicăm în câteva cuvinte despre ce este vorba!

Homo sapiensFoto: Wikimedia Commons

Până prin anul 2000, se considera că primii pași ai omului anatomic modern în America de Nord ar fi avut loc acum maxim 13.000 de ani

Cultura acelor oameni se numea Clovis. De aici și numele ipotezei, „Regele Clovis”, în sensul că părea a fi imposibil de detronat. Și nici nu prea aveai cum să o detronezi, din moment ce nu exista nicio descoperire clară care să arate că oamenii pășiseră mai devreme pe teritoriul american. Treaba este că, după anul 2000, astfel de dovezi au început să apară. De atunci și până în prezent, câteva duzini de situri arheologice au ajuns să susțină, fără putere de tăgadă, existența unor indivizi din specia noastră înainte de prezumptiva „graniță” de 13.000 de ani.

Cea mai veche astfel de descoperire din America de Nord ar fi reprezentată de niște urme de picior, vechi de vreo 21.000 - 23.000 de ani, descoperire efectuată nu mai departe de anul trecut. Deci, adio „Regele Clovis”, că au fost și alții înainte. Cât de devreme au venit înaintașii? Ei, aici e problema! Cele mai multe situri au vârste care oscilează între 16.000 și, cum spuneam, 23.000 de ani. Ipotetic, am putea spune că omul anatomic modern ar fi ajuns în America încă de acum vreo 30.000 de ani. Doar nu se parașuta din Siberia direct în New Mexico. Ceva de mers au avut și ăia, și nu era deloc ușor să o faci în plin maxim glaciar.

Culmea a fost atinsă acum câțiva ani, atunci când, niște obscuri arheologi americani spuneau că au găsit dovada prezenței umane prin San Diego, acum vreo 130.000 de ani

Ei bine, de când s-a dat jos ipoteza Clovis, au tot început să apară studii, care mai de care mai zăltate, care au tot anunțat că America a fost colonizată încă de acum vreo 50.000 de ani, cel puțin. Culmea a fost atinsă acum câțiva ani, atunci când, în revista Nature, susțineau niște obscuri arheologi americani că au găsit dovada irefutabilă a prezenței umane, undeva prin San Diego, acum vreo 130.000 de ani, de te și crucești cum au ajuns ăia fix acolo. În fine, au și ei dacologii lor. Ipoteza lor s-a fâsâit destul de repede, că aveau fix zero dovezi, iar interpretările erau demne de niște amatori. Cine să-i creadă? Și nu asta ar fi problema, că au emis niște tâmpenii. Nu au fost nici primii, nici ultimii. Problema e că au ajuns să publice în Nature, adică un fel de crème de la crème. Asta e cea mai gravă treabă.

În fine, ca să nu o lungim, propun să vedem despre ce este vorba în revelația asta nouă, publicată în revista Frontiers in Ecology and Evolution. Pe scurt, este vorba despre un sit din New Mexico, în care au fost descoperite scheletele fragmentate a doi mamuți, unul adult și unul juvenil. Și, spun cercetătorii cu pricina, astea ar purta urme de intervenție antropică, respectiv a lucrat omul primitiv pe ele. Apoi, vârsta lor ar fi în jur de 37.000 de ani, adică mai veche cu vreo 15.000 de ani decât tot ce se cunoștea. Până aici, toate bune și frumoase.

Problema începe când se apucă oamenii ăia să prezinte dovezile. Prima, că oasele sunt adunate unele peste altele, nu sunt în poziție anatomică. Da, ăsta poate fi un indiciu, dar nu unul decisiv. Există numeroase procese geologice sau non-geologice care pot să schimbe poziția unor oase. Apoi, spun ei, una dintre coastele de acolo poartă două crestături similare celor ce apar atunci când țesutul este îndepărtat de pe os cu un obiect ascuțit. Alte oase par să prezinte urme de lovire sau mici orificii, zic ei că pentru a se extrage măduva osoasă. Nu în ultimul rând, unele dintre resturile fosile ar fi fost ascuțite premeditat, pentru a fi folosite ca arme sau unelte.

Așa zisele crestături sau urme de lovire intenționată nu sunt deosebit de clare și pot rezulta în urma unor procese naturale

Mai spun cercetătorii că au descoperit și vreo șase piese litice, așchii rezultate în urma prelucrării unor obiecte finite, și câteva urme de cenușă de la ceea ce ar fi putut fi o vatră. Cum ar veni, ai absolut toate ingredientele pentru a dovedi prezența umană. Iar pentru un ochi neavizat, astfel de argumente par imbatabile.

După cum spuneam, există însă o problemă. Sau chiar mai multe. Urmele intervențiilor antropice sunt discutabile. Așa zisele crestături sau urme de lovire intenționată nu sunt deosebit de clare și pot rezulta în urma unor procese naturale. Orificiile realizate la capetele unor oase reprezintă o metodă cel puțin neortodoxă de a extrage măduva. Nu prea vezi așa ceva prin siturile preistorice. Adică, voi ați da o găurică în baza unei coaste ca să scoateți măduva pe acolo? Și ce măduvă să scoți dintr-o coastă?

La fel este și cazul presupuselor unelte realizate din os. Nu sunt chiar cele mai clare unelte. În fine, confuzii de genul ăsta au existat cu sutele de-a lungul timpului. Nu în ultimul rând, numărul pieselor litice este extrem de redus pentru un sit în care au fost tranșați doi mamuți. Doar nu credeați că alergau ăia cu sacul de pietre în cârcă de colo colo, fără să piardă niciuna! Cel puțin la nivel teoretic, inventarul litic ar fi trebuit să fie ceva mai bogat. Nu poți defini o cultură materială după fix șase așchii. Iar în cazul de față, nici măcar nu e o certitudine că ar fi vorba de așchii artificiale. În concluzie, ca să nu fim răi, ar trebui să mai vadă și alți specialiști „dovezile” alea, înainte de a se emite o părere clară.

Acum, nu neagă nimeni posibilitatea ca Homo sapiens să fi ajuns în America acum cel puțin 37.000 de ani, atât cât a ieșit la analize că ar fi vârsta fosilelor. Dar parcă nu se face să vii cu concluzii din astea doar după niște descoperiri care scapătă din multe puncte de vedere. Există situri și mai vechi decât ăsta, și cu dovezi mult mai clare, dar care, iată, nu au fost publicate încă. De ce? Tocmai pentru că oamenii de știință au nevoie de dovezi 100% certe înainte de a face o afirmație. Că de aia e știință, și nu teoria conspirației.

Mă rog, partea bună este că Nature s-a abținut de la a mai lansa astfel de articole. Cum spuneam, dacă am fi fost răi, am fi comentat că studiul a fost publicat într-o revistă cu un factor mai mic de impact, și nu într-una de notorietate, așa cum merita o astfel de descoperire epocală. Dar nu suntem, așa că nu comentăm. În concluzie, nu desfaceți șampania, mai avem ceva de așteptat până să aflăm dacă autorii ăia ne-au turnat brașoave sau dacă au avut dreptate.