Ipoteza „Out of Africa” se clatină tot mai rău ● Viața ar putea exista deja pe Lună ● Pădurile boreale se mută și nu pot fi oprite
Ipoteza „Out of Africa” se clatină tot mai rău
Descoperirea unor rămășițe umane, aparținând speciei Homo sapiens, vechi de 86.000 de ani, asta tocmai în Laos, a cam aprins spiritele în presa de popularizare a științei odată cu apariția studiului respectiv în revista Nature. De ce s-a întâmplat asta și de ce nu ar trebui să ne mire descoperirea, vă explicăm imediat.
Primo, descoperirea descrisă în studiu constă într-un fragment de craniu și unul de tibie, recuperate din cel mai jos nivel sedimentar din peștera Tam Pa Ling, din Laos. După ce s-a stabilit că ele aparțin unui reprezentant al speciei noastre, surpriza a venit la datări. Prin metoda luminiscenței (nu cea mai sigură dintre toate), dar și prin cea cu uraniu (aici lucrurile stau mult mai bine), s-a concluzionat că fosilele au 73.000 de ani, respectiv 86.000 de ani.
Secundo, peștera Tam Pa Ling este una foarte cunoscută în lumea preistoricienilor, tocmai pentru că a mai dat și în trecut fosile umane foarte vechi. Deci nu e o noutate. Astfel, în anul 2009, de acolo era recuperat un craniu fragmentat, dar cu dentiție completă. Vârsta? 46.000 – 63.000 de ani. În 2012 a mai fost descoperită o mandibulă umană, urmată în 2013 de un fragment de maxilar de la un alt individ. Toate aveau aceeași vârstă cu cea din 2009, fapt care a dus cu gândul la o comunitate care părăsise Africa mai devreme decât se prezuma, adică acum 50.000 – 60.000 de ani.
Explicația oficială a fost că respectivii indivizi reprezintă urme ale unei încercări nereușite de a părăsi Africa. Un fel de capăt de linie evolutiv pentru ei. Repet, tocmai în Laos. Cu descoperirea nou descrisă în Nature, vedem clar că oamenii ăia, DACĂ plecaseră din Africa, o tot făceau în mod repetat. Și la 86.000 de ani, dar și la 63.000. Și aici e cazul doar al unei singure peșteri. Luați în calcul că nici prea multă arheologie preistorică nu s-a făcut prin locurile alea, ca să știm tot ce se ascunde în peșterile și siturile de acolo.
Apoi, ce nu se spune în studiu vă subliniem noi acum. Peștera Tam Pa Ling nu este un caz singular în Asia. Descoperiri de fosile umane străvechi avem și în peștera Lija Afer din Sumatra. Iar vârsta lor este de circa 63.000 – 73.000 de ani. Apoi, în China, căci acolo chiar s-a săpat, avem fosilele umane de la Fuyan, de la Maba, Luna, Dadong, Xujiayao, Huanglong, Zhiredong etc. În Filipine avem peștera Calao, care iarăși a oferit resturi osteologice umane. Tot acest pomelnic de descoperiri se situează în intervalul 70.000 – 130.000 de ani.
Deci descoperirile de la Tam Pa Ling nici măcar nu sunt cele mai vechi. Dar asta nu le știrbește cu nimic importanța covârșitoare. Ele doar întăresc o întrebare de bun simț: nu cumva sunt prea multe ieșiri din astea ratate din Africa, și mult prea departe de Continentul Negru, ca să nu ne gândim și la o alternativă? Am întrebat, n-am dat cu apă fiartă!
Viața ar putea exista deja pe Lună
Dacă tot pomeneam ieri despre faptul că NASA a dat-o rău în bară cu protocolul de decontaminare efectuat cu prilejul primei aselenizări, și că am scăpat la mustață de o contaminare de zile mari cu potențiali microbi extratereștri, lucrurile nu au stat și invers. Adică, există posibilitatea ca Terra să fi „infectat” satelitul său natural cu germenii vieții.
Asta nu s-ar fi întâmplat neapărat la aselenizări ci, mai degrabă, în urma bombardamentelor cu meteoriți din trecutul zbuciumat al sistemului nostru solar, atunci când fragmente din planeta noastră ar fi ajuns până pe Lună, ducând cu ele viața la nivel microbian.
Este adevărat că nu toate formele de viață microbiene ar fi putut rezista acestei călătorii epice. Dar există posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, ca unele să o fi făcut. Și, mai mult, dacă au aselenizat unde trebuie, ar fi avut inclusiv șansa de a prospera. Unde trebuie, adică în craterele înghețate situate la polul sud selenar.
Practic, acele cratere reprezintă niște micronișe care să poată permite continuitatea vieții microbiene. Iar descoperirea lor sau, după caz, confirmarea lipsei lor, reprezintă unul dintre obiectivele misiunii Artemis pe care NASA o va lansa în viitorul apropiat.
În ce privește cealaltă contaminare, cea făcută de oameni, trebuie să nu omitem că avem peste 50 de ani de activitate în care am tot trimis și oameni, și sonde, și nave spațiale pe Lună. Șansele ca să fi dus microbi acolo sunt uriașe. În concluzie, viața era toate premizele ca să existe pe Lună. Dacă a și făcut-o, asta vom afla cum ocazia proximelor misiuni selenare.
Pădurile boreale se mută și nu pot fi oprite
Nu știm câți dintre voi au apucat să vadă pădurile boreale ale planetei, recte taigaua, dar, ca să știți, e posibil să nu o mai găsiți chiar unde știați voi. Și asta pentru că, din taigaua siberiană și până în Alaska și nordul Canadei, pădurile boreale au început deja să se mute spre nord, spre o climă cu care ele erau obișnuite. E adevărat că suprafetele ocupate de pădurile cu pricina s-au redus semnificativ.
Asta s-a întâmplat atât din cauza defrișărilor, a incendiilor tot mai dese de vegetație dar, mai ales, pe fondul schimbărilor climatice. Dar ceea ce a mai rămas pare să migreze spre nord, și asta la o viteză considerabilă. Asta ne-o spune o echipă de specialiști din Olanda, de la Universitatea Wageningen, într-un studiu publicat în Nature Communications.
Cercetătorii cu pricina au urmărit timp de 20 de ani, prin intermediul imaginilor din satelit, modul în care biomul boreal se schimbă substanțial pe direcția nord-sud. Mai exact, copaci noi răsar tot mai la nord, pădurile de acolo devin tot mai dese, în timp ce în sud aceștia se răresc până la dispariție.
Tot acest proces tinde să se accelereze, subliniază oamenii de știință olandezi. Incendiile (unele afectează chiar acum pădurile canadiene) dar și invaziile insectelor dăunătoare se vor accentua în anii care vin. Nu mai trebuie să spunem că pădurile boreale joacă un rol extrem de important în ceea ce înseamnă viața pe Terra. Faptul că ele rețin în sol cantități uriașe de dioxid de carbon și de metan este deja cunoscut. Faptul că ocupă 16% din suprafața Terrei și că reprezintă un plămân al planetei este iar de notorietate.
Cum vor afecta toate schimbările astea planeta și ciclurile ei naturale, asta nu poate spune nimeni cu exactitate. Dar bine nu o să fie.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
1
2
