Scăpăm de încălzirea globală! Ne trebuie doar 1.052 de miliarde de litri de vopsea albă ● Până la urmă, există sau nu există stele întunecate? ● Echipe de roboți patrupezi vor explora cât de curând Luna
Scăpăm de încălzirea globală! Ne trebuie doar 1.052 de miliarde de litri de vopsea albă
Nu e orice fel de vopsea, ci una creată de un cercetător american, pe nume Xiulin Ruan, de la Universitatea Purdue, din Indiana. Iar vopseaua asta este cea mai albă dintre toate. Atât de albă, că reflectă 98,1% din lumina solară. De aici începeți să prindeți ideea.
Profesorul în cauză spune că nu trebuie decât să vopsim 1-2% din Terra cu vopseaua lui, iar efectele încălzirii globale vor fi anulate. Și nici spațiul cosmic în care se va întoarce energia solară reflectată nu se va supăra, căci are destul loc.
Cât înseamnă 2% din suprafața Terrei? Înseamnă ca la vreo 9,4 milioane de kilometri pătrați. Grosso modo, cam cât Statele Unite ale Americii. După calculele sale, profesorul amintit spune că vreo 526 de miliarde de litri de vopsea, cumpărată de la el, vor acoperi 1% din suprafața planetei. Noi avem nevoie de dublu, deci 1,052 de miliarde ar fi numai bune.
În principiu, rămâne să vopsim Statele Unite ale Americii, căci au fix suprafața care trebuie, nu stăm acum să ne mai complicăm și cu alte calcule, cu granițe, cu neînțelegeri între vecini șamd. În plus, să te apuci să vopsești oceanele sau deșerturile planetei, iar nu pare o idee prea inteligentă.
Revenind însă la idei inteligente, să știți că treaba cu vopseaua albă nu e una nouă. Texasul deja s-a apucat, încă din 2009, să vopsească mai toate acoperișurile clădirilor în alb, încurajează folosirea mașinilor albe, și se gândesc autoritățile de acolo să se extindă.
Iată că nici măcar nu ne trebuie atâta vopsea, căci treaba e deja terminată pe alocuri. Deci ieșim și mai bine la preț. Asta e, hai că o rezolvăm și cu încălzirea! La treabă!
Până la urmă, există sau nu există stele întunecate?
Existența stelelor întunecate a fost propusă relative recent, în anul 2007. Ce sunt stelele astea? Sunt stele care, ipotetic vorbind, au apărut înaintea stelelor convenționale, asta la scurtă vreme după Big Bang, atunci când, evident, universul avea dimensiuni mult mai reduse.
Comparativ cu stelele convenționale, care funcționează pe baza fuziunii nucleare, stelele întunecate ar fi avut un „motor” diferit. Pe lângă fuziunea dintre atomii de hidrogen și heliu, în astfel de stele primordiale ar fi existat și o cantitate de materie întunecată (de aici și denumirea). Alimentarea stelei s-ar fi produs tocmai prin anihilarea reciprocă a particulelor de antimaterie.
Ipotetic, astfel de stele ar fi avut o masă de milioane de ori mai mare decât a soarelui nostru. Luminozitatea ar fi fost de ordinul miliardelor de ori mai mare decât a soarelui, iar dacă am poziționa o astfel de stea întunecată în centrul sistemului nostru solar, limitele ei ar ajunge dincolo de orbita planetei Saturn.
Ideea este că, în funcție de cantitatea de materia întunecată de care ar fi dispus, astfel de stele masive ar fi putut exista până la miliarde de ani. Cele mai multe însă s-ar fi transformat în găuri negre supermasive, așa cum sunt cele din centrul galaxiilor. Până aici, toate bune bune, simple și frumoase.
Cum spuneam, totul este la nivel ipotetic căci, primo, nimeni nu a văzut și nu a analizat materia întunecată. Secundo, chiar dacă modelele computerizate susțin că ideea ar putea fi plauzibilă, există încă multe necunoscute în ecuație. Spre exemplu, nici măcar nu știm dacă particulele de materia întunecată se anihilează reciproc generând energie.
Și aici vine partea interesantă. Un grup de cercetători americani de la Universitatea Colgate, New York, și Universitatea din Texas, susține că, prin intermediul datelor oferite de Telescopul Spațial James Webb, ar fi obținut indicii legate de existența unor astfel de stele.
În principiu, urmele stelelor cu pricina ar putea fi detectate prin emisiile lor de raze gamma, de neutrini, de materia întunecată și de lumină infraroșie. Datele de până acum indică faptul că obiectele semnalate de cercetătorii americani ar avea o luminozitate extremă în spectrul roșu. Din primele calcule, ele ar fi avut o masă de 500.000 până la 1 milion de ori mai mare ca a soarelui nostru. De asemenea, luminozitatea ar fi de miliarde de ori mai mare ca a stelei din centrul sistemului nostru solar. Adică informații care duc cu gândul către ipoteticele stele întunecate.
Totul e însă la nivel speculativ. Deocamdată, nici măcar observațiile nu au ajuns prea departe, iar în lipsa multor elemente din ecuație, o spun și autorii studiului, e greu să emită vreo certitudine. Așa că nu desfaceți încă șampania.
Echipe de roboți patrupezi vor explora cât de curând Luna
În ideea că viitoarea bază (sau chiar viitoarele baze) lunară a cam depășit faza de proiect și deja face obiectul cursei spațiale dintre China și SUA, mai mulți experți în robotică de la universitățile din Berna, Zurich și Basel și-au unit eforturile pentru a da o mână de ajutor.
Ideea este că orice bază, fie ea chinează sau americană, va necesita resurse cu duiumul, mai ales că acolo vor locui echipaje umane. Să aduci constant resursele de pe Terra implică niște costuri uriașe și face totul mai puțin fezabil. Prin urmare, toți ochii sunt ațintiți spre resursele selenare și spre modul în care pot fi ele identificate și exploatate.
Aici intervin cercetătorii elvețieni care susțin într-un studiu publicat în revista Science Robotics că au creat, ba au și testat pe terenuri dificile din Elveția și Luxemburg, trio-uri de roboți patrupezi. Un fel de căței în variantă futuristă.
Botezați ANYmal, fiecare dintre cei trei patrupezi robotizați are o anume misiune. Unul folosește o cameră video prin intermediul cărei poate identifica diferite tipuri de roci, altul folosește un dispozitiv laser pentru a scana și a crea o hartă în detaliu a mediul înconjurător. Al treile, face toate aceste lucruri, deși nu chiar la fel de eficient ca primii doi.
Avantajele sunt evidente, spun elvețienii. În primul rând, roboții patrupezi sunt ceva mai eficienți decât roverele de până acum, atunci când e vorba de deplasarea pe terenuri accidentate. În al doilea rând, faptul că lucrează în echipă face ca numărul de erori să scadă simțitor. Apoi, dacă unul dintre ei se strică, asta nu înseamnă sfârșitul misiunii ca până acum, ci altul îi va lua locul.
Proiectul a câștigat finanțare din partea Agenției Spațiale Europene și nu reprezintă decât primul pas în ceea ce va fi explorarea robotizată a Lunii. Specialiștii implicați în proiect afirmă că au deja în stadiul de proiect mai multe varietăți de roboți, incluziv unii de tip dronă care, de asemenea, să formeze veritabile escadroane de explorare. Apoi, nu în ultimul rând, elvețienii speră să îi facă semi-autonomi, adică să depindă mai puțin de controlul direct uman.
Nu sună rău deloc. Acum mingea e în terenul chinezilor care, mai mult ca sigur, nu se poate să nu se fi gândit la variante alternative de explorare a Lunii.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
2
10
