Terra a fost la un moment dat un uriaș glob de gheață. Posibil să fi aflat și de ce ● Machu Pichu era un oraș al străinilor ● Comunitățile din neolitic erau monogame?
Terra a fost la un moment dat un uriaș glob de gheață. Posibil să fi aflat și de ce
În realitate, Terra a fost complet acoperită de gheață nu doar o dată. Primul astfel de eveniment s-ar fi produs acum circa 2,2 miliarde de ani. Dat fiind că fenomenul se suprapune cu un altul, numit și Marea Oxidare, ne dă un indiciu cu privire la ce s-ar fi întâmplat atunci.
Cel mai probabil, odată cu apariția cianobacteriilor și a fotosintezei, nivelul de oxigen a crescut considerabil. Asta a generat și oxidarea minereurilor feroase vizibilă la nivel geologic. A fost nevoie de circa 200 de milioane de ani pentru ca, în urma concentrației tot mai mari de oxigen din atmosferă (apropo, dacă bacteriile de atunci ar fi avut ochi, atunci ar fi văzut pentru prima dată un cer albastru), să se producă o răcire severă. Una care a durat alte circa 200 de milioane de ani și care, probabil, s-a desfășurat în mai multe episoade.
Dar nu despre asta intenționam să discutăm acum, ci despre ultimul episod de agen, cel cunoscut sub numele de Criogenian. Criogenianul, așa cum o spune și numele, este era în care Terra a fost ultima dată acoperită de gheață. Asta acum circa 717-635 de milioane de ani. Și această eră a fost marcată de mai multe episoade de răcire drastică, în cazul de față fiind documentate două. Paradoxal, atunci apare pe Terra viața complexă, sub forma bureților de mare și a meduzelor.
Ce ne interesa pe noi este mecanismul care a dus la acest ultim eveniment în care Terra a fost complet acoperită de ghețuri. Un studiu recent, semnat de mai mulți geologi canadieni și publicat în Science Advances, oferă o explicație a acestui mister geologic. Mai exact, a fost vorba despre un un supervulcan canadian, unul dintre cei mai mari din istoria planetei noastre.
De fapt, supervulcanul respectiv nici măcar nu ar fi fost singurul, efectele sale fiind augmentate de erupții vulcanice majore din ceea ce ar fi fost teritoriul Siberiei, Chinei, Africii și Antarcticii. De subliniat că, la vremea respectivă, platformele continentale erau unite în ceea ce s-a numit supercontinentul Rodinia, și se aflau în zona ecuatorială a Terrei.
Vulcanismul ar fi precedat Criogenianul cu circa 1-2 milioane de ani. Supervulcanul canadian ar fi fost atât de violent și de puternic încât a acoperit cu lavă o suprafață de 2,23 milioane de kilometri pătrați. Ce este cel mai interesant în această ecuație este că nu cenușa vulcanică ar fi dus la răcirea severă, așa cum se intuia anterior.
Datele noi indică un alt proces. Unul în care ploile acide extreme care au urmat au reacționat cu mineralele din roci dând naștere unor săruri solubile. Apariția acestora a dus la absorția dioxidului de carbon din atmosferă și blocarea lui în sedimente. Iar asta ar fi generat gliaciațiunea severă de care pomeneam.
Problema este că nu toți specialiștii sunt de acord cu explicația autorilor studiului. Și asta e bine. De ce? Pentru că vulcanismul și efectele descrise mai sus nu ar explica decât primul episod glaciar din Criogenian, așa numitul Sturtian. În ce îl privește pe al doilea, episod geologic botezat Marinoan, nu există nicio dovadă a unui vulcanism extrem. Deci alte mecanisme au fost implicate acolo.
Apoi, mai e un semn de întrebare. Supervulcanul siberian de acum 252 de milioane de ani, cel care a dus la dispariția a circa 90% dintre formele de viață, mai sever decât cel canadian de acum 720 de milioane de ani, nu a dus nicidecum la o glaciațiune severă, ci dimpotrivă. A generat un efect de încălzire globală fără precedent. Dar, na, nici noi nu știm mare lucru despre supervulcani, după cum explicam recent într-un articol. Și nici nu trebuie toți să acționeze la fel.
Machu Pichu era un oraș al străinilor
Un studiu genetic recent, realizat pe 34 de schelete umane exhumate în faimosul sit de la Machu Pichu, Peru, studiu publicat tot în Science Advances, a arătat un aspect cel puțin interesant legat de originile celor de acolo.
Ce se știa până în acest moment despre Machu Pichu este că era o așezare izolată, care a servit drept reședință a monarhilor incași în perioada 1420-1532 d.Hr. Reședința, evident, nu era una permanentă, ci una mai degrabă temporară, folosită în vremurile dificile.
Contrar așteptărilor, care spuneau că orașul ar fi fost unul populat cu precădere de incași din zona Cuzco, în special cei din rândul nobilimii, studiile genetice realizate pe schelete exhumate în cele patru cimitire de acolo au arătat cu totul altceva.
Mai exact, doar două personaje ar fi fost înrudite, o mamă și o fiică. În rest, toți ceilalți indivizi ar fi provenit din zone diferite ale Americii de Sud, din ceea ce azi ar fi Columbia, Ecuador, sau din regiuni îndepărtate din Peru. Din datele ADN a rezultat chiar că șase indivizi erau originari din zona amazoniană și, cel mai probabil, făceau parte din comunități care trăiau în junglă.
O explicație a acestui melanj genetic și a diversității rasiale a celor de acolo ar fi că mulți dintre ei erau servitori ai clasei conducătoare, aduși acolo cu forța. Însă niciunul dintre scheletele de la Machu Pichu nu arată semnele inerente ale unor munci grele.
O altă axplicație ar fi că Imperiul Inca era unul în care comunitățile erau mult mai interconectate decât se credea, iar toți cei de la Machu Pichu ar fi reprezentat elite locale, care însoțeau familia imperială. Dar și aici apare un mare semn de întrebare căci, după cum s-a dovedit deja, elitele erau de obicei înhumate la Cuzco, mai ales că Machu Pichu era o reședință temporară.
Și cum între Cuzco și Machu Pichu nu sunt decât 72 de kilometri, foarte posibil ca elitele să fi fost transportate la Cuzco pe o distanță relativ scurtă, pentru a primi o înhumare demnă de rangul defunctului.
În concluzie, o singură explicație pare să rămână în picioare. Anume că Machu Pichu era un loc cosmopolit în care se întâlneau indivizi din toate colțurile imperiului, oameni care aveau tradiții relativ diferite, dar care formau familii mixte și care, evident, erau înhumați unul lângă altul.
Comunitățile din neolitic erau monogame?
În ciclul celor mai tari trei știri de știință ale zilei, rămânem tot la mortăciuni și studii genetice, doar că de astă dată informațiile vin din revista Nature. Și nu ne mai referim la Peru, ci ne mutăm în Franța. Mai exact, în situl Gurgy les Noisats de lângâ Paris, sit care a oferit de-a lungul timpului imaginea unei comunități neolitice prospere.
De data aceasta, o echipă internațională de geneticieni din Franța, Marea Britanie, Belgia, Germania și Australia a realizat cel mai amplu studiu genetic din toate timpurile, studiu care a avut în vedere peste 100 de indivizi înhumați în situl respectiv în perioada de acum 6.850 – 6.500 de ani.
Practic, este vorba de indivizi din aceleași familii, unele a căror existență a fost documentată chiar și pe cinci generații. Ce este interesant la rezultatul autorilor studiului este că, asta ca să răspundem la întrebarea din titlu, acea comunitate chiar era una monogamă.
Mai mult, mormintele nu au fost alese aleatoriu. Dimpotrivă, membrii aceleiași familii erau înhumați unul lângă celălalt. Cercetătorii au identificat chiar și primul individ care a fost înhumat acolo. Un personaj care, date fiind informațiile oferite de izotopii de stronțiu din dinți, a trăit într-un alt loc, ba chiar a fost înhumat în altă parte, fiind ulterior deshumat și îngropat lângă o femeie din situl amintit.
Pentru cei care nu știu asta, izotopii de stronțiu din dinți păstrează amprenta chimică a mediului în care un individ, sau un animal, a trăit. În funcție de ei, printr-o metodă comparativă, se poate stabili zona în care a trăit respectivul.
Ca să revenim la subiect, cercetătorii au putut identifica faptul că linia paternală era cea care predomina, în timp ce aceea maternală era discontinuă. Asta se traduce prin faptul că femeilor tinere li se găseau soți în alte comunități. Respectiv, cei de la Gurgy își căutau soții în altă parte. Nu e vreo mare surpriză, căci practica asta exista încă din paleolitic, dar tot ne spune nouă ceva despre comunitățile respective.
Acum, evident, studiul se referă strict la comunitatea de lângă Paris. Nu se poate încă extrapola și alte comunități din alte zone ale Europei. Asta vom afla doar dacă se va face cercetare cum trebuie și prin alte părți pe care nu are rost să le mai numim acum.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
