Americanii vor un vehicul spațial care să nu aterizeze și să nu aselenizeze niciodată ● Ce se întâmplă cu antena uriașă pe care NASA voia să o instaleze pe Lună? ● Plasticul viitorului va fi făcut din insecte
Americanii vor un vehicul spațial care să nu aterizeze și să nu aselenizeze niciodată
De ce vor așa ceva? Simplu! Pentru aprovizionare. În caz că nu v-ați dat seama până acum, ipotetica baza lunară permanentă are nevoie de provizii, de materiale, medicamente, computere, piese de schimb și alte lucruri bune și folositoare pe care, cel puțin într-o primă fază, nu le poate produce singură. Apoi, duci tu oamenii pe Lună, dar trebuie să-i și aduci înapoi, doar nu îi lași acolo pe vecie.
Asta înseamnă vizite regulate între Terra și satelitul ei natural. Vizite care, cu tehnologia actuală, înseamnă niște costuri uriașe. De asta este nevoie de o nouă abordare. Iar abordarea asta implică un vehicul spațial, similar Stației Spațiale Internaționale, dar care să orbiteze între Pământ și Lună.
Când vehiculul ajunge lângă Terra, navele cu materiale vor andoca acolo, el preia tot ce trebuie dus pe Lună și își vede de drum. La fel când ajunge în dreptul Lunii, căci și de acolo vor trebui aduse materiale pe Terra. Spre exemplu, heliu 3 sau metale rare.
Ideea este că această navetă, stație sau ce formă o avea la final, nu va ateriza și nu va aseleniza niciodată. Asta pentru a evita costurile uriașe pe care le-ar necesita fiecare ieșire din câmpul gravitațional al celor două corpuri cerești.
Astfel, e evident că nu va avea nevoie de rezervoare uriașe, de motoare extrem de puternice și alte astfel de lucruri. Va avea motoare și dispozitive de control, dar unele la scală ceva mai redusă. În principiu, acest vehicul spațial se va folosi de gravitația Terrei și a Lunii, într-o mișcare eliptică, pentru a se propulsa. Echipajul care îl controlează va avea grijă doar ca el să nu devieze de la traseul care trebuie.
În principiu, sună rezonabil. Dar parcă tot nu vedem proiectul ăsta transpus în realitate până la finele deceniului, atunci când se presupune că vor fi fost puse primele cărămizi ale viitoarei baze lunare permanente.
Ce se întâmplă cu antena uriașă pe care NASA voia să o instaleze pe Lună?
Un proiect al celor de la NASA, mai puțin vehiculat prin presă, a primit finanțare încă din 2021 pentru a fi adus la nivelul la care poate fi pus în aplicare. Este vorba despre o antenă uriașă care să fie amplasată pe Lună. Rolul ei? Acela de a studia interiorul satelitului natural al Terrei. Un fapt pe care, până acum, omenirea nu prea l-a reușit.
De fapt, cea mai mare adâncime la care a fost scanată Luna rămâne cea de 5 kilometri, performanță reușită de sonda japoneză SELENE, lansată în 2007. Problema este că nici măcar SELENE nu a reușit să obțină cine știe ce informații care să ne ofere o imagine clară 100%. De asta, spun americanii de la NASA, avem nevoie de o nouă abordare.
Botezată PEDALS (Passively Expanding Dipole Array for Lunar Sounding), antena în cauză ar trebui să ajungă pe suprafața Lunii așa cum ajung mai toate sondele trimise acolo, cu ajutorul unui airbag. Numai că suprafața Lunii nu e chiar un gazon englezesc, pe care să amplasezi obiecte de dimensiuni considerabile după cum ai chef.
Aici ar trebui să intervină un rover care să mute toate rocile care ar sta în calea antenei. După etapa asta, antena ar putea fi amplasată. Apropo, asta o va face singură, prin intermediul materialelor inteligente din care este compusă, și care se pot rula, apoi ar începe să culeagă date. De fapt, ar acționa asemenea unui radar.
Nu se știe încă ce suprafață ar ocupa antena respectivă, căci nu s-au stabilit încă dimensiunile ei. De fapt, nu se știe nici dacă NASA va continua să finanțeze proiectul în continuare căci, din 2021, nu a mai anunțat nimic în sensul ăsta.
Chiar și dacă nu vor trimite antena menționată, cei de la NASA tot vor avea nevoie însă de date privind compoziția rocilor, a densității acestora, a resurselor șamd. Nu de alta, dar când vrei să faci o bază permanentă, îți cam trebuie toate datele geologice posibile, pentru a ști pe ce te bazezi. În cazul ăsta, dacă renunță la antenă, ar trebui să vină cu un proiect nou-nouț, unul conceput de la zero. Alți bani, alt timp, altă distracție, când China și Rusia deja zoresc lucrurile.
Plasticul viitorului va fi făcut din insecte
După atâtea planuri spațiale, propunem să ne îndreptăm atenția și spre cele mai telurice, căci avem și aici o grămadă de probleme de rezolvat. Spre exemplu, plasticul. Plasticul, după cum bine știți, nu e bun pentru planetă. Nici pentru voi nu e bun, mai ales în varianta sa micro, respectiv microplasticul. Dar uite că se preconizează o soluție!
Dacă ideea făinii și a alimentelor create din insecte nu v-a surâs prea tare, cea a unor sacoșe create din muște nu are cum să nu vă încânte. Împușcați doi iepuri dintr-o lovitură. Scăpați și de muște sau alte insecte enervante, bașca salvați și planeta de la apocalipsă.
Ideea vine de la o chimistă americană de la Universitatea din Texas, Karen L. Wooley pe numele ei. Chimista, nu universitatea. Pe scurt, Karen, care s-a exprimat în cadrul unei conferințe anuale a ACS (American Chemical Society), vrea să utilizeze chitina care se găsește din abundență în carcasa muștelor soldat (Hermetia illucens), muște care, ca o informație, trăiesc bine merci și pe la noi.
Fiind o poliziharidă asemănătoare cu celuloza, chitina poate fi prelucrată și transformată într-un tip de plastic biodegradabil, sau bioplastic. În acest fel, veți putea scăpa de stresul creat de faptul că folosiți mase plastice produse din produse petrochimice, și veți răsufla ușurați că le puteți folosi pe cele create din muște.
Ah, să nu uităm. Dacă vă întrebați de unde atât de multe muște, atunci trebuie spus că plasticul bio al viitorului vine la pachet cu o sumedenie de locuri de muncă. Nu de prinzător profesionist de muște, ci de fermier de muște. De altfel, ferme de Hermetia illucens există deja, larvele acestora fiind bogate în proteine. Prin urmare, sunt transformate în făină.
O altă parte extrem de benefică este că masele plastice bio pot fi folosite ca hrană pentru aceleași muște soldat. Cum ar veni, nu doar că le folosim pentru a crea materiale care să salveze planeta, dar le mai și punem să se mănânce între ele pentru a nu mai strica alte resurse pe hrana lor. Genial de-a dreptul.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
