Surpriză de proporții la marginea sistemului solar ● Spania tocmai a lansat prima rachetă 100% autohtonă ● Cea mai mare furtună solară cunoscută a lovit Terra acum 14.300 de ani
Surpriză de proporții la marginea sistemului solar
Din datele pe care le aveam până în prezent, centura Kuiper, o centură formată din materie și corpuri cerești primordiale, se întindea dincolo de limita sistemului solar până la o distanță de 50 de unități astronomice (echivalentul a circa 7,5 miliarde de kilometri). Era o situație oarecum bizară căci, în alte sisteme solare, centuri similare se întindeau la sute de unități astronomice (o unitate astronomică este echivalentul distanței dintre Soare și Terra).
În cazul sistemul nostru solar, centura Kuiper se oprea brusc la aproximativ 50 UA, iar numărul de obiecte cerești scădea la zero dincolo de această limită. O descoperire de ultim moment neagă însă această stare de fapt și indică posibila existență a unei a doua centuri Kuiper.
Este vorba despre o descoperire a unei echipe de cercetători NASA, al cărei scop inițial era de a studia posibile ținte pentru sonda New Horizons, aflată în acest moment la 57 de UA față de Terra. Subliniem că sonda cu pricina urma să fie scoasă din uz însă, la insistențele opiniei publice și a unei părți importante a comunității științifice, misiunea sa a fost prelungită până în anul 2029.
Unul dintre puținele instrumente de la bordul sondei care nu a intrat încă în hibernare este cel care analizează praful cosmic rezultat în urma coliziunii corpurilor cerești din centura Kuiper și de dincolo de ea. Iar surpriza tocmai de aici a venit.
Se pare că, după un hiatus de aproape 10 UA, cantitatea de praf nu scade, așa cum era de așteptat. Practic, după un spațiu relativ gol între 50 UA și 60 UA, este foarte posibil să existe o a doua centură Kuiper. Mai mult, astronomii americani susțin că au identificat existența a 12 corpuri cerești în zona respectivă.
Nu toată comunitatea științifică este gata să îmbrățișeze noua descoperire. Rămâne un uriaș semn de întrebare legat de faptul că niciun telescop nu a putut identifica ceva în zona amintită. Cel puțin până acum. Dar, dacă datele celor de la NASA vor fi confirmate, atunci avem de-a face cu o descoperire de excepție.
Un indiciu ar putea veni de la telescopul Hubble care, în timp ce observa stele și posibile planete aflate la o distanță uriașă, a înregistrat anumite anomalii, susține Hilke Schichting, astrofizician în cadrul Universității din California. Este vorba de intermitențe de o fracțiune de secundă, care pot fi traduse ca „eclipse” produse de obiecte necunoscute fie din centura Kuiper, fie de dincolo de ea.
În acest moment nu se poate spune cu certitudine ce se află dincolo de centura Kuiper, sau dacă se află ceva acolo. Apoi, dacă ar exista, rămâne misterul acelui hiatus. În principiu, din ceea ce s-a observat în cazul altor sisteme solare, planete uriașe care se află în centura de la marginea respectivelor sisteme tind să atragă materia din jurul lor, creând astfel de goluri. Însă nicio planetă uriașă nu a fost confirmată în zona de dincolo de centura Kuiper. Cel puțin deocamdată.
Spania tocmai a lansat prima rachetă 100% autohtonă
PDL Space, o companie privată spaniolă, a lansat cu succes de la o bază militară din Andaluzia prima rachetă 100% autohtonă, se anunță pe site-ul web al companiei. Lansarea a avut loc în acest weekend și marchează nu doar primul zbor al unei rachete spaniole, ci și pe acela al primei rachete recuperabile europene.
Racheta, botezată MIURA 1, este una de mici dimensiuni (are „doar” 12,7 metri înălțime, o singură treaptă, și o masă de 2.550 de kilograme). Conform oficialilor PDL Space, racheta poate purta încărcături de până la 100 de kilograme.
În fapt, MIURA 1 este doar primul pas către racheta MIURA 5, o rachetă în două trepte, cu o înălțime de 37 de metri, care poate purta încărcături de până la 500 de kilograme pe orbita Terrei. De altfel, acesta este și scopul companiei, acela de a transporta sateliți de mici dimensiuni pe orbită, o afacere profitabilă spre care tind tot mai multe start-up-uri din toată lumea.
În primul zbor al rachetei MIURA 1, aceasta a atins altitudinea de 46 de kilometri. După un zbor de circa cinci minute, racheta s-a prăbușit în Atlantic, acolo de unde va fi recuperată de către o echipă a PDL Space.
Așa cum subliniam anterior, MIURA 1 reprezintă mai degrabă o etapă de test către ceea ce va fi MIURA 5, principalul scop al PDL Space, peste 70% dintre compenentele sale urmând a fi reutilizate în construcția celei din urmă. Primul zbor al rachetei MIURA 5 se așteaptă să aibă loc în anul 2025.
Comparativ cu rachetele de mari dimensiuni, vezi cazul Falcon 9 sau Ariane 6, cele cu dimensiuni reduse, chiar dacă nu pot transporta încărcături masive, au avantajul că pot fi lansate mult mai rapid și la costuri mult mai reduse. Ceea ce, așa cum subliniam, le poate transforma într-o afacere de succes.
Cea mai mare furtună solară cunoscută a lovit Terra acum 14.300 de ani
Furtunile solare nu reprezintă un fapt neobișnuit. Se petrec cu regularitate și, în principiu, sunt inofensive. Periodic însă, unele dintre ele ating magnitudini uriașe. Și, deși nu afectează viața de pe Terra, ele pot avea consecințe catastrofale asupra sistemelor energetice sau a celor de comunicații.
Astfel de furtuni solare cu magnitudini uriașe se mai numesc și „evenimente Miyake”, iar o echipă internațională de cercetători din Anglia, Suedia și Franța susține că a descoperit urmele celei mai puternice furtuni de acest gen în rămășițele semifosilizate ale unor arbori de acum 14.300 de ani, din sudul Alpilor francezi.
Mai exact, atunci când o ejecție de masă coronală atinge atmosfera Terrei, electronii și protonii din aceasta interacționează cu particulele atmosferice și produc carbon radioactiv, sau carbon-14. Acesta din urmă este încorporat în organisme, fie vegetale, fie animale, iar pe baza descompunerii lui radioactive se poate calcula perioada în care a trăit organismul respectiv.
Ocazional, cu ocazia unor fenomene rare, așa cum sunt evenimentele Miyake, produc anomalii sub forma unui număr mai mare de particule de radiocarbon care pot fi întâlnite într-un organism fosil. Asta este ceea ce au descoperit cercetătorii amintiți... cantități uriașe de carbon radioactiv care datează de acum 14.300 de ani.
Descoperirea lor a fost dublată de mostre de gheață extrase din Groenlanda. Mostrele au arătat că, la același nivel de 14.300 de ani, prezintă o concentrație mare de izotopi de beriliu. Un semn cert al unei puternice furtuni de radiații. De fapt, cea mai mare furtună de acest gen identificată vreodată.
E cert că, în istoria de miliarde de ani a Terrei, au avut loc furtuni chiar și mai puternice decât aceasta. Doar că despre ele nu știm încă mai nimic.
Așa cum subliniază și autorii studiului publicat în revista Philosophical Transactions of the Royal Society A, astfel de furtuni sunt extrem de rare. Se petrec la un interval de câteva mii de ani și au efecte directe asupra vieții de pe Terra.
În schimb, pot avea efecte distructive asupra rețelei de energie care ar putea fi oprită pentru luni de zile și, mai ales, asupra sateliților care ar fi scoși din funcțiune. Practic, dacă ar reprezenta un pericol la adresa vieții, acesta ar fi indirect.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
7
5
