Cum ar putea fi construite șosele pe Lună printr-o metodă de-a dreptul ingenioasă ● Ce este arheologia galactică și ce ne spune ea despre galaxia Andromeda ● Ghețurile antarctice dispar în ritm accelerat
Cum ar putea fi construite șosele pe Lună printr-o metodă de-a dreptul ingenioasă
Să te deplasezi pe Lună cu ajutorul unor rovere reprezintă o provocare majoră. În fapt, e mult mai dificil decât pare la o primă vedere. Și doar pentru că ai avea de-a face cu un teren extrem de accidentat. Asta ar fi ultima problemă. Ci pentru că suprafața Lunii este acoperită cu un praf extrem de fin care, după cum bine știți, se numește regolit.
Ei bine, tocmai acest regolit reprezintă provocarea majoră. Și asta pentru că particulele de praf, agitate într-un mediu cu o gravitație redusă, așa cum e cazul Lunii, pătrund peste tot. Inclusiv în motorul roverului. Iar asta înseamnă că viitorii membri ai bazei permanente selenare vor trebui să fie pregătiți să repare mecanismele respective aproape de fiecare dată după ce le folosesc.
Varianta B ar fi să se construiască drumuri pavate. Și aici a intervenit o echipă de ingineri de la centre de cercetare din Germania, Austria și Olanda, echipă care a prezentat o soluție pe cât de ingenioasă, pe atât de eficientă.
E greu de crezut că va sta cineva să transporte dale de pe Terra pentru a pava sute de kilometri de șosea pe Lună. Costurile ar fi imense. De asta, trebuie luate în calcul soluții cât mai ieftine și, de preferat, care să folosească materialele de pe Luna. În cazul de față, problematicul regolit.
Specialiștii în cauză au creat un experiment în care au folosit un praf artificial, botezat EAC-1A, care imită perfect regolitul. Apoi, au folosit un laser care emite o undă de lumină cu un diametru de 45 de milimetri. Practic, cu ajutorul laserului, ei au topit regolitul artificial și au decupat dale solide din acesta, cu forme identice, care să se poată îmbina una în alta.
Extrapolând, autorii experimentului susțin că metoda poate fi aplicată cu succes pe Lună. E nevoie doar de o lentilă cu o arie de 2,37 metri pătrați care să concentreze lumina solară într-un anume punct. Pe sistemul simplu al unei lupe. Astfel, s-ar putea obține nenumărate dale cu o consistență similară cu cea a betonului.
Există însă o problemă care mai trebuie rezolvată. Materialul creat de specialiști are un defect. Deși este solid și dur, are tendința de a se sparge atunci când este exercitată o presiune prea mare asupra lui. Și aici este și provocarea. Odată ce se va găsi o soluție pentru a minimiza aceste defecte, putem spune că avem și soluția pentru crearea viitoarelor șosele selenare.
Ce este arheologia galactică și ce ne spune ea despre galaxia Andromeda
Trebuie să recunoaștem că sintagma „arheologie galactică” este una puțin pompoasă, dar totuși explică foarte bine ceea ce a făcut recent o echipă internațională de astrofizicieni. Practic, este vorba de o abordare științifică în care specialiștii analizează compoziția chimică a stelelor dintr-o galaxie. Iar prin intermediul datelor obținute, se poate reconstrui trecutul galaxiei respective.
În cazul de față este vorba despre galaxia Andromeda, cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee, și una care prezintă multe similarități cu a noastră.
Pe scurt, analizele efectuate de specialiști au demonstrat că Andromeda a cunoscut două etape distincte în care s-a format un număr uriaș de noi stele. Un prim val s-a petrecut acum circa 7-10 miliarde de ani. Doar că atunci nu vorbim despre Andromeda, ci despre două galaxii apropiate. Un al doilea val s-a petrecut acum circa 2-3 miliarde de ani, atunci când cele două galaxii s-au ciocnit și au format ceea ce azi este Andromeda.
Aceste episoade distincte de formare a stelelor coincid cu concluziile unui alt studiu, din anul 2018, studiu care aparține unei echipe de astrofizicieni din Franța și China. Atunci, cercetătorii susțineau că Andromeda este o galaxie tânără, chiar mai tânără decât propriul nostru sistem solar, și că s-a format în urma coliziunii a două galaxii.
Interesant este că Andromeda va mai cunoaște o coliziune. Cea cu Calea Lactee. Dat fiind că Andromeda se apropie de galaxia noastră cu circa 300 de kilometri pe secundă, acest eveniment va avea loc peste circa 4,5 miliarde de ani. Nu trebuie însă să vă faceți griji, Terra nu va mai exista de multă vreme la acea dată.
Revenind la studiul prezent, trebuie subliniat că acesta face parte dintr-o amplă abordare care își propune să explice originea elementelor chimice din univers. Însă, până la finalizarea ei, așa cum subliniază și autorii, va mai fi nevoie de ani de cercetare și de observații asupra galaxiilor pe care le putem studia.
Ghețurile antarctice dispar în ritm accelerat
71 dintre cele 162 de calote care înconjoară Antarctica și-au redus considerabil dimensiunile în doar 25 de ani, mai exact în perioada 1997 – 2021, anunță o echipă de specialiști din SUA, Marea Britanie, Austria și Italia. Studiul acestora a fost publicat recent în revista Science Advances.
Cercetătorii susțin că aproape toate calotele din vestul continentului sudic au suferit pierderi masive de gheață. Interesant este că acest aspect nu s-a observat și în partea estică a Antarcticii. Din calculele specialiștilor, doar în cei 25 de ani menționați, 7,5 trilioane de tone de gheață s-au topit și au ajuns în apele oceanice.
Autorii studiului explică această aparentă anomalie prin faptul că Antarctica, în primul rând, este un continent cu o suprafață uriașă. Ca o comparație, e chiar mai mare decât Siberia. Dacă Siberia, spre exemplu, are o suprafață de circa 13 milioane de kilometri pătrați, în cazul Antarcticii vorbim de 14,2 milioane de kilometri pătrați. Astfel, este normal să întâlnim zone cu temperaturi diferite.
De asta, susțin ei, vestul Antarcticii este mai vulnerabil, căci este expus acțiunii unor curenți oceanici calzi. În cazul estului, vorbim despre o zonă protejată de curenți reci. Apoi, adevărata problemă este faptul că topirea ghețurilor a devenit un proces ireversibil.
Până acum, din datele colectate de specialiști, topirea parțială a calotelor era urmată, sezonier, de o perioadă în care acestea se refăceau. De data asta, acest lucru nu se mai întâmplă. În fapt, subliniază cercetătorii citați, în decursul celor 25 de ani s-au topit circa 67 de trilioane de tone de gheață și nu s-au mai refăcut decât 59 de trilioane de tone. Asta se traduce prin cele 7,5 trilioane de tone de gheață care au ajuns în apele oceanice.
Iar problemele de abia acum apar, pentru că acea cantitate uriașă de apă care ajunge în ocean este apă dulce. Una care diluează salinitatea apelor oceanice, fapt care duce la dereglarea curenților. Iar acest proces se petrece deja, cu consecințe greu de estimat asupra vieții acvatice de acolo.
Concluzia specialiștilor este că încălzirea globală este principalul factor care a dus la apariția unor astfel de fenomene distructive. Dacă ar fi fost doar simplele variații naturale, atunci am fi asistat la o refacere a ghețurilor vestice. Însă acest lucru, așa cum spuneam, nu se mai întâmplă.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
0
4
