Siberia, Canada și Alaska vor deveni grânarul Terrei pe fondul încălzirii globale ● Rute de comerț între zona baltică și Peninsula Iberică existau de acum cel puțin 5.000 de ani ● Sonda spațială Juno s-a apropiat la o distanță record de satelitul Io
Siberia, Canada și Alaska vor deveni grânarul Terrei pe fondul încălzirii globale
Efectele încălzirii globale vor schimba radical lumea în care trăim. Nu mai e de multă vreme un secret. Și, deși pentru mulți schimbările astea par că se vor întâmpla într-un viitor îndepărtat, ele sunt mai aproape decât v-ați fi imaginat.
Mai exact, în doar 40 de ani, zonele cele mai propice agriculturii se vor regăsi la circa 600 de kilometri mai la nord față de poziția lor actuală. Asta o spune un grup de specialiști de la Universitatea din Exeter, Anglia. Mai mult, situația este inevitabilă, susțin autorii studiului publicat în revista Current Biology.
Asta înseamnă că nordul sălbatic al Terrei, sau semi-sălbatic, va deveni relativ rapid locul ideal pentru agricultură. Mai înseamnă că, din datele oferite de specialiști, 6% dintre terenurile care până nu demult ofereau producții importante de cereale vor deveni inutilizabile. Și asta în timp ce mai mult de jumătate dintre terenurile agricole actuale vor cunoaște o reducere dramatică a numărului de specii de plante care puteau fi cultivate.
Autorii studiului au creat mai multe modele computerizate prin care au rulat cam toate scenariile posibile privind efectele creșterii temperaturilor asupra zonelor agricole.
Rezultatul a fost că, la o creștere moderată a temperaturii globale, 1,85 de milioane de kilometri pătrați de sălbăticie ar trebui transformați în terenuri agricole, pentru a putea hrăni populația tot mai numeroasă.
În scenariile pesimiste privind încălzirea globală, cele în care temperatura va atinge sau chiar va depăși pragul de 2 grade Celsius, aproape 2,75 de milioane de kilometri pătrați din zona sub-arctică vor deveni zone agricole. Iar de aici se naște un întreg lanț de probleme.
Specialiștii nu știu să spună cât la sută dintre terenurile nordice chiar vor putea susține culturi agricole mulțumitoare. Pot spune însă că efectele asupra biodiversității din zonă, asupra ciclului hidrologic sau a balanței dioxidului de carbon vor fi semnificative.
La fel de cert este și faptul că diversitatea plantelor pe care le consumăm azi se va reduce substanțial. Pur și simplu, unele specii nu vor putea face față schimbărilor și nu vor crește în noul mediu. Iar fermierii vor trebui să se concentreze asupra speciilor cele mai adaptabile dar și, evident, al celor mai profitabile.
Rute de comerț între zona baltică și Peninsula Iberică existau de acum cel puțin 5.000 de ani
Descoperirea unei singure mărgele din chihlimbar baltic într-un complex funerar neolitic din Catalonia, sit datat la circa 5.634 – 5.363 de ani și în care au fost descoperite rămășițe umane de la 12 indivizi, schimbă radical tot ceea ce se știa despre rutele de comerț pe care circula o astfel de marfă.
Până la această descoperire, cele mai vechi dovezi ale existenței ambrei care nu provenea din depozitele locale erau datau de acum circa 6.000 de ani și făceau parte dintr-o amplă rețea care cuprindea inclusiv sudul Franței. Era vorba însă despre ambră siciliană.
În ceea ce privește chihlimbarul baltic, cele vechi dovezi datau de acum circa 4.000 de ani și, datorită calității superioare, acesta ajunsese să îl înlocuiască atât pe cel local, cât și pe cel sicilian.
Inițial, s-a crezut că ambra baltică ajunsese în Peninsula Iberică grație culturii campaniforme, o cultură neolitică ce a acoperit un teritoriu uriaș, din sudul Spaniei și până Irlanda, și din nord-vestul Africii până în Polonia și sudul Scandinaviei.
Se pare însă că rute de comerț care să acopere astfel de rute uriașe existau cu mult înaintea acestei misterioase culturi care a acoperit cea mai mare parte a Europei (excepție face estul continentului). Iar descoperirea din situl amintit, Cova del Frare, are implicații uriașe în ceea ce însemna dinamica populațiilor de acum cinci sau șase milenii.
Pentru specialiști este evident că acele comunități neolitice care ocupau Europa la vremea respectivă erau mai avansate decât se crezuse inițial. Iar faptul că aducea ambră baltică până în Peninsula Iberică, arată nu doar cunoștințele pe care le aveau despre un astfel de material (ambra baltică are, conform specialiștilor în domeniu, cea mai bună calitate din lume), ci și faptul că îl preferau în detrimentul resurselor locale, deloc de neglijat ca număr.
Autorii studiului care a fost publicat în revista Nature sunt încrezători că dovezi și mai vechi ale comerțului cu chihlimbar vor apărea cât de curând. Iar asta ar completa un tablou puțin înțeles al lumii europene de acum cel puțin șase milenii, și al complexității comunităților de atunci.
Sonda spațială Juno s-a apropiat la o distanță record de satelitul Io
Dacă unii dintre sateliții naturali ai lui Jupiter au atras atenția astronomilor nu doar pentru că au potențialul de a găzdui viața, ci și pentru că ar putea fi colonizate de oameni într-un viitor îndepărtat (vezi cazul Europei sau al lui Ganymede), Io se află la polul opus față de ceilalți sateliți.
De fapt, Io este un corp ceresc unicat în sistemul nostru solar. Trebuie spus doar că Io conține cea mai puțină apă dintre toate corpurile cerești din sistemul solar. Apoi, este cel mai activ corp ceresc din punct de vedere geologic.
Pe Io au fost observați peste 400 de vulcani activi și râuri uriașe de lavă. În orice moment, cel puțin 100-150 de vulcani erup simultan, iar lava unora dintre ei este aruncată până la 400 de kilometri altitudine. Pentru un satelit natural cu doar puțin mai mic decât Luna, astfel de particularități îl fac cu atât mai interesant pentru cercetători.
Până acum, sonda Galileo, a cărei misiune s-a încheiat acum 20 de ani, era singurul obiect artificial care oferise imagini detaliate cu suprafața bizarului satelit. Însă sonda Juno a celor de la NASA, lansată în anul 2011, își propune să obțină imagini și mai detaliate decât precedentele, grație unor instrumente științifice mult mai performante decât cele ale sondei Galileo.
În acest moment, sonda Io s-a apropiat la circa 12.000 de kilometri de satelitul lui Jupiter, însă nu este decât o primă etapă. La 24 februarie 2024, sonda se va apropia la numai 1.500 de kilometri de suprafața lui Io, acolo de unde se așteaptă să ofere cele mai detaliate fotografii obținute vreodată cu acest corp ceresc.
Trebuie subliniat că misiunea primară a sondei este să studieze compoziția planetei Jupiter, atmosfera, câmpul gravitațional precum și câmpul magnetic al acesteia. Comparativ cu sonda Galileo, care avea propulsie nucleară, Juno folosește panouri solare pentru a-și asigura energia și pentru a-și coordona poziția. Deși inițial era programat ca ea să își încheie misiunea în anul 2017, după ce ar fi orbitat planeta Jupiter de 37 de ori, misiunea ei a fost prelungită până în anul 2025 sau... până când echipamentele de bord vor ceda.
