​Ce este o kilonovă și cât de periculoasă poate fi pentru Terra ● China va trimite în spațiu cel mai tânăr echipaj uman de până acum ● Roverul Curiosity a descoperit un nou indiciu că viața ar fi putut exista pe Marte

kilonovaFoto: EUROPEAN SOUTHERN OBSERVATORY / Sciencephoto / Profimedia

Ce este o kilonovă și cât de periculoasă poate fi pentru Terra

S-a tot vorbit de-a lungul anilor despre supernove, acele explozii stelare care marchează finalul existenței unei stele masive, și pericolul pe care îl pot prezenta pentru planetele care ar găzdui viața în apropierea lor. Dacă s-ar afla la mai puțin de 160 de ani lumină de o supernovă, și dacă s-ar afla pe direcția razelor gamma și a razelor X emise de o astfel de explozie cosmică, o planetă ca Terra ar fi afectată iremediabil. Stratul de ozon ar fi distrus și, odată cu el, toată viața.

Nu vă impacientați, nu există niciun pericol ca vreo astfel de supernovă să se petreacă în apropierea planetei noastre. Cea mai apropiată stea masivă care este pe punctul de a deveni o supernovă este Betelgeuse, dar ea se află la circa 650 de ani lumină de noi. Dacă o astfel de supernovă s-ar produce acolo în timpul vieții noastre (foarte puțin probabil), am vedea doar o a două sursă de lumină pe lângă cea a Soarelui. Și asta pentru o perioadă relativ scurtă.

Recent a apărut în discuțiile nu doar din mediul științific, ci și din spațiul public, ideea pericolului prezentat de o kilonovă, sau macronovă, depinde ce denumire preferați, căci vorbim despre același lucru.

Ce este o kilonovă? Foarte pe scurt, o kilonovă este un alt tip de explozie cosmică, produs de data aceasta de impactul dintre două stele neutronice. Dacă nu știați, aflați acum, o stea neutronică reprezintă resturile unei stele care a colapsat deja sub forma unei supernove.

Și în acest caz, emisiile de radiații X și de raze gama ar fi devastatoare dacă o planetă ca Terra s-ar afla pe direcția undei acestora și la o distanță suficient de mică pentru a fi considerată periculoasă. Iar un astfel de fenomen tocmai a fost observat recent, în premieră, dar într-o galaxie îndepărtată, aflată la circa 4 miliarde de ani lumină de noi.

Ca să nu vă alarmați degeaba, un grup internațional de astronomi a redactat un studiu științific, aflat deocamdată în faza pre-print, în care explică riscurile la care ar putea fi expusă Terra în cazul unei kilonove. Primo, având în vedere că în Calea Lactee nu prea au fost observate stele neutronice care să formeze perechi, probabilitatea să fim afectați de vreuna este egală cu zero.

Secondo, și dacă ar fi să se producă una în apropierea noastră, specialiștii au calculat că ar trebui să aibă loc la maxim 36 ani lumină de noi pentru a prezenta un pericol real. Ceea ce iar este exclus. În consecință, din punctul ăsta de vedere suntem în siguranță, de altele trebuie să vă faceți voi griji.

China va trimite în spațiu cel mai tânăr echipaj uman de până acum

Oficiali ai Agenției Spațiale Chineze (CNSA) au anunțat astăzi că vor trimite săptămâna aceasta pe stația Tiangong cel mai tânăr echipaj de taikonauți care a zburat vreodată în spațiul cosmic. Lansarea urmează să aibă loc mâine, de la baza Jiuquan din nord-vestul Chinei, la 06:14 ora României.

Misiunea spațială Shenzhou-17 va purta în spațiu trei astronauți a căror medie de vârstă este de 38 de ani, cu patru ani mai puțin decât media vârstei precendentei misiuni, Shenzhou-16. Echipajul se va reîntoarce pe Terra la data de 31 octombrie, atunci când își va încheia misiunea.

Această lansare reprezintă doar unul dintre pașii pe care China îi face în ceea ce oficialii de la Beijing numesc „visul spațial al Chinei”. Iar unul dintre cele mai stringente puncte de pe planul lor de lucru este trimiterea unui echipaj uman pe Lună până în 2030, precum și stabilirea primei baze permanente pe satelitul nostru natural.

De altfel, autoritățile chineze au reafirmat în cadrul conferinței de astăzi faptul că trimiterea unui echipaj uman pe Lună este un proiect realizabil și că va fi realizat, indiferent de costuri, până în anul 2030. Cât despre stația spațială Tiangong, perla programului spațial chinez de până acum, ea va rămâne pe orbita joasă a Terrei, la circa 400-450 de kilometri altitudine, pentru cel puțin 10 ani.

Roverul Curiosity a descoperit un nou indiciu că viața ar fi putut exista pe Marte

Curiosity ne-a oferit dovada că Marte a fost odinioară o planetă a râurilor, a afirmat Benjamin Cardenas, geofizician din cadrul Universității din Pennsylvania și unul dintre autorii studiului publicat în revista Geophysical Research Letters, în care se detaliază recentele descoperiri ale roverului marțian.

Este vorba despre cratere și formațiuni geologice care indică acțiunea apelor unor râuri sau fluvii. Iar ceea ce au făcut specialiștii americani a fost să creeze modele computerizate care să arate cum anume s-ar fi putut forma acestea, sub acțiunea diferitelor forțe ale naturii. Apoi, au comparat datele satelitare cu imaginile 3D ale depozitelor stratigrafice de pe Terra, mai exact din zona submarină a Golfului Mexic, o zonă considerată similară cu multe dintre cele de pe Marte.

Iar abordarea lor, prima de acest gen de până acum, a oferit o imagine destul de clară, spun ei, a modului în care râurile care au existat în trecutul planetei Marte au modelat solul și a ajutat la depunerea diferitelor niveluri sedimentare de acolo.

Dat fiind faptul că râurile au jucat un rol extrem de important în apariția vieții terestre prin transportul nutrienților, al chimicalelor și al sedimentelor, este foarte probabil ca acest lucru să se fi întâmplat și pe Planeta Roșie, acum miliarde de ani.

În fapt, susțin autorii studiului, Marte a fost o planetă străbătută de un număr mult mai mare de râuri decât s-ar fi crezut, o planetă extrem de activă din punctul ăsta de vedere, iar toate datele culese până acum susțin ideea că viața, așa cum o știm noi, a avut aabsolut toate condițiile pentru a apărea pe Planeta (acum) Roșie.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro