​În urma evenimentului Space Summit 2023, organizat de Agenția Spațială Europeană (ESA) între 6-7 noiembrie, la Sevilla (Spania), directorul general Josef Aschbacher a declarat că statele europene trebuie să își consolideze poziția de putere spațială (între noi fie vorba, Europa se află cel puțin în urma SUA și China în explorarea spațială, cu sau fără echipaj uman). Unul din modurile prin care acest lucru se poate concretiza este dezvoltarea unui vehicul care să poată trimite experimente și provizii spre orbită și implicit spre Stația Spațială Internațională (ISS).

stația spațială internațională Foto: Irina Dmitrienko / Alamy / Alamy / Profimedia

ESA va lansa un apel spre partenerii săi comerciali pentru ca aceștia să proiecteze și să realizeze acest vehicul cargo (deci fără echipaj la bord), care să zboare spre orbită și spre Stația Spațială Internațională, începând cu anul 2028. Timpul este destul de scurt, mai ales având în vedere faptul că NASA a anunțat că intenționează să retragă de pe orbită ISS în 2030; deși sunt unele zvonuri care spun că NASA ar dori să continue să folosească ISS și după 2030, în funcție și de dorințele celorlalți parteneri și de starea modulelor stației.

Va fi, probabil, posibil ca acest vehicul comercial european să fie folosit și în era post-ISS, pentru viitoarele stații spațiale comerciale care vor exista în viitorul apropiat pe orbita Pământului (există mai multe astfel de proiecte în acest sens). Sau spre stația spațială lunară Gateway, în cadrul programului Artemis.

Deja două companii europene s-au arătat interesate să participe la competiția organizată de ESA. The Exploration Company, o companie franco-germană propune capsula denumită Nyx, capabilă să urce 4 tone pe orbita joasă a Pământului, dar să și revină nedistructiv prin atmosferă (și să aducă astfel la sol experimente științifice derulate în spațiu).

În viitor, Nyx ar putea fi folosită și pentru a trimite cargo spre stația spațială lunară Gateway, iar primul zbor ar putea avea loc chiar în 2027. Rocket Factory Ausburg (RFA), o companie germană, a anunțat încă din septembrie, că lucrează, împreună cu alte trei companii europene (Atmos Space Cargo, Sener și OHB), pentru a realiza un vehicul cargo, fără echipaj uman, care să poată să fie folosit pe orbită, atât independent, cât și cuplat la Stația Spațială Internațională. RFA este mai cunoscută pentru dezvoltarea rachetei de calibru ușor RFA One, a cărei inaugurare este așteptată în prima parte a anului viitor.

Programul inițiat de ESA este similar cu programul Commercial Orbital Transportation Services (COTS) al agenției spațiale americane (NASA), care însă a fost demarat cu mulți ani în urmă, în 2005, și în urma căruia au fost realizate capsulele Dragon (SpaceX) și Cygnus (inițial Orbital ATK, acum Northrop Grumman).

ESA va oferi, în primă fază, un buget de 75 de milioane de euro (de aproximativ 10 ori mai puțin decât fondurile inițiale disponibile în SUA pentru COTS). Din rațiuni financiare, ESA nu a demarat, deocamdată, un proiect pentru o capsulă capabilă să transporte echipaj, așa că astronauții europeni vor ajunge pe orbită tot la bordul vehiculelor americane, cel puțin în viitorul apropiat.

Între 2008-2015, ESA a avut propriul vehicul cargo pentru Stația Spațială Internațională. Un număr de 5 vehicule ATV (Automated Transfer Vehicle) au fost folosite pentru a trimite câte 7 tone de provizii și experimente spre ISS, însă ESA a renunțat la acest vehicul pentru a-și dedica resursele construcției modulului de serviciu european (ESM), derivat din vehiculul ATV. Acesta este folosit în prezent în programul Artemis, ca parte a capsulei Orion, asigurându-i capsulei energie electrică și propulsie.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro