Niciodată în istorie nu s-a pus o presiune mai mare pe părinți ca în prezent ● Omenirea este pe punctul de a pica într-o capcană evolutivă... sau chiar mai multe ● Europa nu s-a bucurat de atât de multe păduri în trecut, pe cât se credea
Niciodată în istorie nu s-a pus o presiune mai mare pe părinți ca în prezent
Faptul că în comunitățile de vânători-culegători exista un sistem mai bun de educație al copiilor decât în prezent este un veritabil paradox. Însă este o realitate, afirmă un grup de antropologi de la Universitatea Cambridge într-un studiu publicat recent în revista Developmental Psychology.
Cum e posibil așa ceva, și asta după sute de mii de ani de evoluție a speciei noastre? Ei bine, susțin autorii studiului, secretul constă în numărul indivizilor care au grijă de copii. La concluzia asta au ajuns după ce au ținut sub observație mai multe comunități care trăiesc încă la stadiul de vânători-culegători.
Iar în astfel de comunități există cel puțin 10-20 de persoane ce au grijă de copii, suplinind adesea rolul mamei. Iar ăsta este un aspect pozitiv din multe puncte de vedere, căci copiii au nevoie constantă de atenție și de contactul cu o persoană adultă care să le ofere sentimentul de siguranță.
Sprijinul oferit de comunitate mamelor are beneficii atât pentru ele, cât și pentru copii, căci reduce riscul de a fi neglijați sau abandonați, pe cel al suprasolicitării, sau al anxietății produse de prima experiență ca părinte. Mai mult, în astfel de comunități, copiii mai mari sau adolescenții preiau adesea din atribuțiile mamelor, fapt care nu doar că transmite o astfel de practică, ci le oferă acestor tineri o experiență de viață pe care altfel nu ar fi avut-o.
În societățile moderne, cel puțin cele din țările dezvoltate, accentul se pune pe trimiterea temporară a copiilor la creșe sau grădinițe, doar pentru a le da părinților timp să muncească și mai mult. Apoi, după o zi de muncă, ei revin la îndatoririle de părinte. Pur și simplu, nu mai există perioade de odihnă. Practic, afirmă cercetătorii de la Cambridge, niciodată în istorie nu s-a pus o presiune mai mare pe părinți ca în prezent.
Familia de tip modern, occidental, se află la polul opus față de comunitățile primitive. Dar asta se poate traduce prin faptul că sistemele sociale sunt disponibile doar familiilor care muncesc, iar timpul pe care copiii îl petrec în instituții de învățământ primar nu face altceva decât să le dea părinților o „șansa” de a munci și mai mult.
Dacă preferați o statistică, în comunitățile primitive există un raport de cinci la unu în ceea ce privește adulții care au grijă de copii. Cinci adulți, în medie, la un singur copil. În lumea modernă, există un singur îngrijitor la cinci copii. Poate și mai puțin.
Omenirea este pe punctul de a pica într-o capcană evolutivă... sau chiar mai multe
Povestea speciei umane, cel puțin până acum, a fost una de succes. Însă tot mai multe semne de întrebare cu privire la viitorul ei încep să se ridice pe măsură ce problemele care apar (pandemii, schimbări climatice, criza apei sau a alimentelor, crize financiare, războaie etc.) tind să fie nu doar mai numeroase, ci chiar simultane, în ceea ce specialiștii definesc ca o „policriză”.
În ordinea asta de idei, o echipă de cercetători suedezi de la Universitatea din Stockholm și de la Academia Suedeză de Științe a publicat recent un studiu în revista Philosophical Transactions of the Royal Society B, studiu în care analizează în premieră capcanele pe care omenirea și le-a întins singură și care, posibil, să se transforme în fundături evolutive pentru specia umană.
Specialiștii suedezi enumeră nu mai puțin de 14 astfel de „capcane evolutive”, pericole reale care urmează, paradoxal, unor inovații de succes. Printre ele, creșterea economică lipsită de beneficii pentru oameni și mediu, efectele încălzirii globale, pericolul inteligenței artificiale, simplificarea agriculturii șamd.
Practic, afirmă autorii studiului, este același principiu după care insectele au învățat să se îndrepte spre sursele de lumină artificiale. În lumea modernă, asta înseamnă un pericol mortal pentru ele. În cazul omenirii, pericolele sunt similare.
Să luăm, spre exemplu, modelul agriculturii simplificate. Umanitatea a recurs tot mai mult în ultimul secol la culturi extrem de productive (porumb, grâu, soia sau orez), iar asta a venit cu un aport caloric uriaș, urmat de dezvoltarea populației. În același timp, astfel de culturi au devenit mai vulnerabile în fața schimbărilor de mediu, a bolilor noi sau a fenomenelor extreme. Cauză și efect.
Revenind la studiului cercetătorilor suedezi, aceștia susțin că din cele 14 capcane evolutive enumerate în studiu, 12 (86%) sunt la un nivel avansat, în timp ce 10 (71%) cunosc creșteri accelerate. Ce pare și mai grav este că astfel de capcane tind să genereze un efect de domino și să se antreneze una pe cealaltă. Asta înseamnă că, dacă omenirea ajunge în punctul în care se confruntă cu una dintre ele, e foarte posibil ca acesteia să îi urmeze rapid și altele.
Teoretic, umanitatea nu se confruntă în acest moment cu un pericol real de dispariție, subliniază autorii studiului. Tot teoretic, specia umană poate trece peste aceste probleme. Condiția ar fi ca toată lumea să conștientizeze pericolul, iar umanitatea să acționeze ca un întreg, în folosul comun. O va putea face? Asta rămâne de văzut.
Europa nu s-a bucurat de atât de multe păduri în trecut, pe cât se credea
În urmă cu circa 129.000-119.000 de ani, Terra cunoștea așa numita perioadă interglaciară Riss-Würm, perioadă care separa episoadele glaciare cu denumirile respective. A fost o perioadă marcată de o creștere a temperaturilor, posibil la un nivel chiar mai ridicat decât azi. Din datele pe care le aveam, nivelul umidității a fost și el unul mai crescut decât cel actual.
În consecință, s-a considerat că nivelul împăduririi, cel puțin în Europa, a fost unul major, iar pădurile ar fi acoperit o mare parte a continentului. Fals, susține o echipă internațională de biologi, geografi, geologi și specialiști în studii interdisciplinare, echipă care semnează un amplu studiu în sensul ăsta în revista Science Advances.
Specialiștii în cauză au catalogat datele polinice obținute din perioada respectivă în mai multe țări de pe cuprinsul Bătrânului Continent. Iar surpriza a fost că polenul produs de arbori se găsea în cantități mai reduse decât cel produs de ierburi.
Practic, Europa era acoperită doar parțial de păduri, iar zonele de pășune, chiar savană, erau mai numeroase. Iar ăsta este un paradox, căci datele climatice ar fi trebuit să susțină o rată a împăduririi uriașe. E fapt, unii specialiști considerau că aproape toată Europa ar fi fost acoperită de păduri.
O posibilă explicație, subliniază autorii studiului, ar fi reprezentată de prezența megafaunei, în special a erbivorelor de talie mare. Acestea a fi împiedicat dezvoltarea pădurilor și ar fi favorizat răspândirea pășunilor și a zonelor de tip savană. De fapt, cam asta ar fi cam singura explicație plauzibilă, una care să și poată explica biodiversitatea animală de la vremea respectivă, una dominată de erbivore masive de genul bizonului de stepă, al elefanților sau al rinocerilor.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
21
5
