De ce mulți astronauți au suferit leziuni ale unghiilor în spațiu? ● Care este cea mai mare planetă descoperită vreodată? ● Cea mai veche formă de artă a umanității nu e nimic din ceea ce s-a pretins
De ce mulți astronauți au suferit leziuni ale unghiilor în spațiu?
Nu e o mare revelație, dar omul a evoluat și este adaptat strict traiului pe Terra. Odată scos din mediul său, organismul uman poate suferi modificări substanțiale, unele pe care cercetătorii de abia încep să le descopere. De asta se și spune că, în timp, dacă omenirea va coloniza alte corpuri cerești, coloniștii de acolo vor deveni o altă specie, pentru că va fi adaptată unui mediu complet nou.
Până la un astfel de pas mai este însă o cale lungă. Deocamdată, cercetătorii încearcă să afle efectele pe care le poate avea lipsa gravitației asupra corpului uman. Știm că astronauții care petrec timp îndelungat pe Stația Spațială Internațională suferă de probleme de vedere, oasele și țesutul lor muscular își reduc densitatea, sistemul cardio vascular își încetinește funcțiile, numărul celulelor roșii scade, apar inclusiv problemele de erecție șamd.
Un alt aspect despre care s-a vorbit foarte puțin, dar care acum iese la iveală, este apariția onicolozei, sau căderea unghiilor. Un studiu realizat în anul 2010, studiu în cadrul căruia au fost analizate nu mai puțin de 232 de astfel de leziuni întâlnite la astronauții care executaseră misiuni în spațiu, a susținut că principala cauză o reprezintă mănușile și modul în care acestea sunt presurizate.
Un alt studiu, realizat în anul 2015 chiar de către cei de la NASA, a confirmat concluziile primului set de cercetări și a adăugat faptul că onicoloza apare cu precădere la astronauții care efectuează activități extravehiculare. Se pare că mănușile, chiar dacă sunt realizate pentru fiecare astronaut în parte, exercită o presiune uriașă pe încheieturile palmei, reduc fluxul sanguin, iar unul dintre efectele acestor impedimente este pierderea unghiilor.
Un ultim studiu, realizat în acest an tot de către NASA, a analizat 31 de cazuri de onicoloză întâlnite la astronauți. Așa s-a aflat că riscul de pierdere al unghiilor creștea de 8,5 ori în cazul folosirii unuia dintre cele două tipuri de mănuși folosite de astronauții americani.
Specialiștii NASA susțin că aceste probleme vor fi rezolvate odată cu apariția noilor costume spațiale, create special pentru misiunile Artemis, implicit al unui nou model de mănuși. Evident, asta doar dacă mănușile au fost singura cauză a problemelor menționate.
Care este cea mai mare planetă descoperită vreodată?
Conform ultimei numărători oficiale, asta în luna noiembrie anul curent, putem spune că avem confirmarea existenței a 5.539 de planete. Un număr infim dacă ne gândim la vastitatea universului. Mai mult, un număr infim pentru a ne forma o părere despre formele pe care le pot îmbrăca planetele din univers și, mai ales, o părere privind dimensiunile pe care le pot avea.
Ca dovadă, răspunsul la întrebarea din titlu nu este chiar atât de ușor, chiar și în ciuda faptului că ne referim strict la planetele pe care le-am descoperit. Teoretic, ROXs 43Bb, o planetă gazoasă aflată la aproximativ 460 de ani lumină de Terra ar fi cea mai mare planetă despre care avem cunoștință.
Cu o rază de 2,5 ori mai mare decât a planetei Jupiter, și cu o masă de nouă ori mai mare decât a aceluiași gigant din sistemul nostru solar, ROXs 43Bb pare un veritabil monstru cosmic. Însă, după cum subliniam, lucrurile nu sunt așa de simple pe cum par la prima vedere.
Și asta pentru că, spre exemplu, la circa 370 de ani lumină față de Terra există o stea botezată PDS 70. Ideea este că sistemul solar de acolo este încă în faza incipientă a formării sale. Astfel că nu putem ști cum vor arăta planetele respective la final. Ce știm este că în jurul stelei amintite orbitează două planete care par a fi chiar mai mari decât ROXs 43Bb. În cazul lor, dimensiunea razei ar fi de până la patru ori mai mare decât a lui Jupiter. Da, dar vorbim despre proto-planete, cu planete în adevăratul sens al cuvântului.
O altă planetă ar fi HAT-P-6b, aflată în constelația Andromeda, la aproape 970 de ani lumină față de Terra. Din observațiile efectuate până în prezent, raza acesteia ar fi similară cu cea a planetei ROXs 43Bb. Însă datele oferite de telescoapele spațiale pe care le folosim în prezent pot fi înșelătoare. Iar cum o certitudine de 100% nu poate fi atinsă, nu se poate spune cu exactitate care dintre cele două este mai mare.
Măsurătorile sunt însă de abia într-o fază incipientă. La fel și clasificările noastre privind planetele. Nu de alta, dar oamenii de știință nu sunt foarte siguri că ROXs 43Bb este o planetă în adevăratul sens al cuvântului. Dată fiind masa uriașă comparativ cu cea a propriei stele, precum și distanța față de steaua ei (de cinci ori mai mare decât distanța dintre Soare și Neptun), specialiștii sunt de părere că procesul de formare al așa zisei planete ar fi unul similar, mai degrabă, cu cel al formării unei stele.
Iar un astfel de obiect ceresc ar trebui încadrat, dacă astfel de ipoteză se confirmă, altfel decât ca o planetă.
Cea mai veche formă de artă a umanității nu e nimic din ceea ce s-a pretins
În anul 2021, un studiu publicat în revista Science Bulettin de către o echipă internațională de cercetători din China, SUA și Marea Britanie, anunța una dintre cele mai importante știri din domeniul paleoantropologiei din ultimul deceniu. Mai exact, era vorba despre cea mai veche dovadă a artei la speciile umane.
Dovada consta într-o serie de urme de mâini și picioare care au fost imprimate în calcitul de pe pereții unei peșteri tibatene din Himalaya. Toate urmele aparțineau unor copii cu vârste între 7 și 12 ani. Analizele ulterioare cu uraniu/thoriu au arătat că vârsta acestora este de circa 169.000 – 226.000 de ani.
Plecând de la datările respective, oamenii de știință amintiți au susținut la avea vreme că avem de a face cu cea mai veche formă de artă rupestră din lume. Mai mult, era dovada că o specie umană, nu se știe clar care, trăia acum aproape 200.000 în zona platoului tibetan.
Pe cât de spectaculoasă, pe atât de controversată s-a dovedit descoperirea cu pricina. Iar problemele au apărut atunci când un alt set de imagini de mâini, descoperit în același areal, a fost datat prin metoda luminiscenței la doar 20.000 de ani. Numai că acesta arăta un nivel de conservare și de eroziune identic cu cel de aproape zece ori mai vârstnic.
Ca să pună capac, specialiști de la mai multe centre de cercetare din China au identificat două caractere tibetane care apar încrustate între urmele de palme și par a avea aceeași origine cu acestea. Problema este că primul sistem de scriere nu a apărut în Tibet decât acum circa 1.300 de ani. Iar asta înseamnă că urmele de palme ar avea o vechime de maxim aceeași vârstă.
Între-un studiu recent publicat în Journal of Archaeological Science, specialiștii chinezi care au reanalizat cazul susțin că erorile date de măsurătorile precedente pot fi puse pe seama particularităților geologice ale peșterii în care au fost descoperite urmele. Mai exact, pe seama umidității crescute și a faptul că apa care s-a scurs pe pereții peșterii a îndepărtat uraniul de la suprafață. Fapt care ar fi dus la alterarea probelor trimise la datare.
Peste toate, ei subliniază că, date fiind condițiile extrem de dure din Podișul Tibetan de acum circa 200.000 de ani, este puțin probabil ca vreo specie umană să se fi aventurat în această zonă. În concluzie, nimeni nu a creat artă rupestră acum 200.000 de ani, și cu atât mai puțin în Tibet.
Până la noi descoperiri, cea mai veche formă de artă rupestră rămân gravurile și semnele de pe pereții peșterilor Maltravieso, Ardales și La Pasiega din Spania, unele cu o vârstă de 64.000 de ani. Autorul? Omul de Neanderthal.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
8
4
