La mai puțin de un an după ce șeful Departamentului de achiziții al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite a anunțat că ramura militară este interesată de „mașini zburătoare”, liderii militari americani s-au adunat în Austin, Texas, să vadă una decolând, relatează Miitary.com.

Vehiculul zburator HexaFoto: Hotnews

Vehiculul în cauză este o platformă electrică Hexa pentru un pasager cu decolare și aterizare verticală, aceasta având carlinga înconjurată de 18 rotoare. Compania LIFT Aircraft care produce aparatul de zbor îl vinde publicului larg, utilizatorii neavând nevoie de o licență de zbor pentru a-l pilota.

Zborul demonstrativ a fost efectuat în 20 august la baza militară Mabry din Texas, aparatul Hexa fiind pilotat de CEO-ul LIFT, Matthew Chasen.

Demonstrația a avut loc ca parte a programului Agility Prime lansat de Forțele Aeriene americane în luna aprilie, acesta fiind un program neconvențional cu scopul declarat de a accelera dezvoltarea pieței pentru vehiculele zburătoare comerciale.

Citește și: