Miliardarul sud-african Elon Musk a anunțat luni noaptea că Neuralink a realizat primul său implant cerebral la un pacient, însă compania sa de cercetare în neuroștiințe a fost implicată în mai multe controverse de-a lungul timpului.

Elon Musk si NeuralinkFoto: Jonathan Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Documente judiciare consultate de agenția Reuters chiar luna aceasta au arătat că Neuralink a fost amendată de Departamentul american al Transporturilor (DOT) pentru încălcarea regulilor privind transportarea materialelor periculoase.

Neregulile au fost constatate în timpul unor controale efectuate în februarie anul trecut la clădirile din Texas și California ale Neuralink, inspectorii federali americani descoperind că Neuralink nu s-a înregistrat ca transportator de materiale periculoase.

Ei au descoperit de asemenea că deșeuri periculoase au fost ambalate necorespunzător, printre acestea numărându-se pachete de xilen, un gaz inflamabil. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlarea Bolilor din SUA, intrarea în contact cu xilenul poate provoca stări de amețeală, confuzie, dureri de cap, pierderea coordonării musculare și chiar decesul.

DOT a amendat Neuralink cu 2.480 de dolari, o sumă considerată ridicolă de detractorii companiei, însă aceasta s-a bucurat de clemență deoarece a admis neregulile și a promis să le remedieze.

Un purtător de cuvânt al Administrației pentru Siguranța Condctelor și Materialelor Periculoase, agenția din cadrul DOT care a efectuat controalele la Neuralink, a confirmat informațiile apărute în presă, afirmând că ancheta a fost între timp închisă.

Neuralink nu a dorit să dea curs solicitărilor pentru comentarii.

Documentele interne ale DOT au fost obținute de Comisia Medicilor pentru Medicină Responsabilă, un ONG care se opune folosirii animalelor în cercetări medicale. PCRM a obținut documentele printr-o solicitare privind accesul la informații de interes public.

Actele oficiale nu precizează însă de ce Neuralink ar fi avut nevoie să transporte deșeuri periculoase sau dacă încălcările normalor de siguranță au provocat prejudicii sănătății umane.

Neuralink a fost implicată într-un scandal și mai mare în decembrie 2022

O investigație separată publicată de Reuters în decembrie 2022 a arătat că Neuralink face subiectul unei anchete federale în SUA din cauza posibilelor încălcări ale reglementărilor privind folosirea animalelor în experimente medicale, inclusiv documente interne ale companiei lui Musk arătând îngrijorările angajaților săi legate de acest subiect.

Peste 20 de foști angajați ai Neuralink și unii care încă lucrau în cadrul companiei la momentul respectiv au fost de acord să dea interviuri pe această temă, majoritatea sub condiția anonimității, ei afirmând că testele efectuate de Neuralink au trebuit repetate din cauză că au fost făcute pe grabă, lucru care a dus în mod inutil la moartea a numeroase animale.

Printre documentele obținute în cadrul anchetei s-au numărat mesaje interne trimise de angajații Neuralink, înregistrări audip, email-uri, prezentări și rapoarte. Investigația a fost desfășurată după ce presupuse nereguli privind experimentele efectuate de Neuralink pe maimuțe au fost semnalate de activiștii pentru drepturile animalelor încă din februarie 2022.

Reglementările din SUA nu specifică numărul de animale pe care companiile le pot folosi în cercetări, oamenii de știință având parte de o largă marjă de discreție în această privință.

În total, Neuralink a sacrificat în jur de 1.500 de animale între 2018 și decembrie 2022, printre care 280 de oi, porci și maimuțe. Sursele din cadrul companiei au subliniat însă că numărul este unul aproximativ întrucât Neuralink nu ține date exacte cu privire la numărul animalelor pe care au fost efectuate experimente și care au fost sacrificate.

Neuralink a efectuat de asemenea teste pe șoareci și șobolani.

Deși numărul total al animalelor sacrificate nu indică neapărat că Neuralink a încălcat reglementările privind experimentele, actuali și foști angajați ai Neuralink au acuzat că acesta este mai mare decât ar fi cazul din cauza revendicărilor lui Elon Musk pentru accelerarea testărilor.

Reuters a reușit să stabilească pe baza interviurilor efectuate și a documentelor pe care le-a obținut că patru experimente făcute de-a lungul anilor pe porci și maimuțe au fost marcate de erori umane.

Greșelile au afectat rezultatele finale ale cercetărilor, acestea fiind repetate pentru a confirma constatările inițiale. Mai mulți angajați au pus erorile pe seama lipsei de pregătire temeinice a experimentelor, afirmând că acest lucru s-a datorat la rândul său mediului de lucru sub presiune.