Fizicienii au căutat legi care să explice atât lumea microscopică a particulelor elementare, cât și pe cea macroscopică a universului și pe Big Bang la începuturile sale, așteptându-se ca asemenea legi fundamentale să aibă simetrie în toate împrejurările. Dar doi fizicieni au descoperit o dovadă teoretică a faptului că, la cel mai fundamental nivel, natura nu respectă simetria.

Cercetare (Foto - KAVLI IPMU)Foto: Hotnews

Simetria a fost deci unul din principiile conducătoare în cercetările fizicienilor asupra legilor fundamentale ale naturii. Ce înseamnă că legile naturii au simetrie? Înseamnă că legile arată la fel înainte și după ce operează, similar cu o reflecție în oglindă - identică, doar că dreapta este acum stânga în reflecție.

Cum au făcut-o? Gravitație și holograme

Există patru forțe fundamentale în lumea fizică: electromagnetismul, forța tare, forța slabă și gravitația. Gravitația este singura forță încă inexplicabilă la nivel cuantic. Efectele sale asupra obiectelor mari, ca planetele și stelele, sunt relativ ușor de văzut, dar lucrurile se complică atunci când cineva încearcă să înțeleagă gravitația în mica lume a particulelor elementare.

Pentru a încerca să înțeleagă gravitația la nivel cuantic, Hiroshi Ooguri, directorul Institutului Kavli pentru Fizica și Matematica Universului (KAVLI IPMU) de la Universitatea din Tokyo și Daniel Harlow, profesor asociat la Massachusetts Institute of Technology, au început cu principiul holografic. Acest principiu explică fenomene tridimensionale influențate de gravitație pe un spațiu plat bidimensional care nu este influențat de gravitație. Aceasta nu este o reprezentare reală a universului nostru, dar este destul de apropiată pentu a-i ajuta pe cercetători să studieze aspecte de bază.

Cei doi au arătat cum codurile de corectare a erorilor cuantice, care explică cum apar din două dimensiuni fenomene gravitaționale tridimensionale ca hologramele, nu sunt compatibile cu nicio simetrie; înseamnă că o astfel de simetrie nu este posibilă în gravitația cuantică.

Cercetătorii au arătat că simetria survine doar în zonele hașurate din diagramă, nu în jurul punctului din mijloc, deci nu poate exista simetrie globală. (Foto: KAVLI IPMU). Și-au publicat concluziile în 2019, atrăgând multă prețuire din partea editorilor de reviste științifice și multă atenție media. Dar cum a apărut această idee?

A început cu mai mult de patru ani în urmă, când Ooguri a dat peste o lucrare despre holografie și codurile de corectare a erorilor cuantice a lui Harlow, care era atunci cercetător postdoctoral la Harvard University. Curând după aceea s-au întâlnit la Institute for Advanced Studies de la Princeton, unde Ooguri era în an sabatic și Harlow venise să prezinte un seminar.

„M-am dus la seminar cu întrebări pregătite”, își amintește Ooguri. „Am discutat mult după aceea și apoi am început să ne gândim dacă ideea poate fi cumva utilizată pentru a explica una din proprietățile fundamentale ale gravitației cuantice, lipsa de simetrie”.

Noile idei și colaborări de cercetare se nasc adesea din asemenea conversații, spune Ooguri, care este și profesor la California Institute of Technology în SUA. Ooguri călătorește odată la două săptămâni să predea cursuri, să participe la conferințe, ateliere și alte evenimente. În timp ce unii se pot întreba dacă atâtea călătorii nu dăunează concentrării pe cercetare, Ooguri crede contrariul:

„Progresul științific este întâmplător. Apare adesea în mod neașteptat. Acest mod de dezvoltare este dificil de atins prin schimburi de la distanță. Da, azi e mai simplu cu emailuri și videoconferințe, dar când scrii un email trebuie să ai un subiect. Când cineva este în aceeași clădire, pot să merg la jumătatea drumului și să-i pun întrebări prostești”.

Aceste întrebări prostești sunt necesare progresului în științele fundamentale. Spre deosebire de alte domenii, ca științele aplicate, unde cercetătorii lucrează pentru un obiectiv anume, prima întrebare sau idee care-i vine unui fizician nu este de obicei cea bună, spune Ooguri. Dar prin discuții, alți cercetători pun întrebări provenite din curiozitatea lor, ajungând la una foarte interesantă, care are un răspuns și mai interesant. (Motoko Kakubayashi, KAVLI IPMU, în Phys.org)