K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață

de Vlad Barza     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 8:47 Science - Terra


Varful K2
Foto: Punnawit Suwattananun, Dreamstime.com
​K2 este un munte pe care se ajunge greu, dar se moare ușor. Pe al doilea cel mai înalt vârf al lumii au ajuns de peste 10 ori mai puțini oameni decât pe Everest pentru că terenul este și mai accidentat și vremea este mai imprevizibilă. Muntele K2 a atras exploratorii prin frumusețea sa, a fost scena unor tragedii cauzate de ghinion și dezorganizare, iar victoriile au fost și ele însoțite de episoade triste. Mai jos puteți citi despre cum s-au apropiat oamenii de K2, despre cum l-au cucerit și despre prețul plătit.

Informația pe scurt:
  • Deși este mai puțin înalt decât Everest, K2 este mult mai greu de urcat. Aerul rarefiat, vremea imprevizibilă, vânturile puternice, temperaturile extrem de scăzute și terenul mixt, format din stâncă şi gheaţă sunt câteva dintre obstacole.
  • Pe K2 au ajuns de peste 10 ori mai puțini oameni decât au ajuns pe Everest, iar muntele este supranumit ”The Savage Mountain”. Dacă Everest a putut fi urcat iarna în premieră în 1980, K2 a fost urcat iarna abia în ianuarie 2021.
  • Muntele a fost cartografiat prima oară acum aproape 160 de ani și primele expediții au ajuns acum 110 ani și au constatat că dificultățile sunt extrem de mari și este greu de trecut de 6.500 metri altitudine.
  • În 1938 a venit pe munte prima expediție adevărată, iar în 1939 doi oameni au ajuns foarte aproape de vârf, dar nu au mai putut continua. Această expediție a fost printre cele mai prost organizate din istoria alpinismului de mare altitudine.
  • Vârful a fost urcat în premieră în 1954 de doi alpiniști italieni dintr-o expediție cu organizare exemplară unde selecția s-a făcut precum la Jocurile Olimpice. A existat și o recunoaștere aeriană, iar proviziile și echipamentul au fost cărate de peste 500 de porteri.
  • Expediția victorioasă a dat naștere unei controverse ce a persistat mai bine de 50 de ani: cei doi italieni care au ajuns pe vârf au fost acuzați de colegul lor Walter Bonatti, probabil cel mai bun alpinist din lume în anii '50, că au montat intenționat tabăra 9 mai sus pentru ca el să nu o găsească și deci să nu ia parte la asaltul final.
  • Că vorbim de un munte periculos o arată și faptul că a doua ascensiune reușită a fost la 23 de ani de la prima. Pe K2 s-au produs și tragedii: în 1986 au murit 13 oameni, iar pe 1 august 2008 au pierit 11 oameni, fiind cea mai neagră zi din istoria muntelui
Un ”munte sălbatic” care încearcă să te omoare

”Este un munte sălbatic care încearcă să te omoare”, spunea în 1953 George Bell, un alpinist american ce era cât pe ce să moară pe muntele situat la granița dintre China și Pakistan. Muntele K2 (8.611 m) este atât de periculos fiindcă se combină câteva elemente: relieful este extraordinar de accidentat, riscurile de avalanșă și de căderi de pietre sunt mari, este greu de ajuns la el și vântul bate extrem de puternic. Toate acestea fac din K2 un munte mai greu de cucerit decât Everestul, mai ales că vremea se schimbă extrem de rapid.
  • ”Este un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață, un monument ce țâșnește din haosul geologic (...) K2 este arogant și este plin de o energie specială care vibrează cu insistență în aer. Frumusețea lui nu are nimic idilic sau relaxant, ci pare dur, agresiv. Este un munte maiestuos, nemilos, mai mult masculin decât feminin”
R Mantovani, K Diemberger - K2: Un défi aux confins du ciel

Cu atât mai mult a fost extraordinară realizarea echipei nepaleze care pe 15 ianuarie a izbutit în premieră să cucerească pe timp de iarnă vârful K2, singurul dintre cei 14 opt-miari care nu fusese urcat în anotimpul rece, deși s-au făcut mai multe încercări timp de 33 de ani. Muntele a adus însă și vești triste: și-a pierdut viața Sergi Mingote, un alpinist spaniol experimentat.

Muntele Everest a fost urcat prima oară pe timp de iarnă în 1980, în timp ce pe K2 prima tentativă a fost în 1987. Polonezii, cu o echipă de alpiniști fantastică, supranumită ”Ice Warriors” (Războinicii Ghețurilor) au reușit șapte premiere de iarnă pe opt-miari în anii '80.


Foto Punnawit Suwattananun, Dreamstime.com
Clici aici pentru a mări fotografia

Alpinismul de iarnă s-a născut în Polonia, iar cei de acolo se antrenau în munții Tatra. Cum în anii '50 când au fost urcați în premieră opt-miarii, polonezii nu aveau cum să ajungă în Himalaya, din cauza restricțiilor de mișcare din zona Cortinei de Fier, polonezii s-au gândit în ce categorie pot face premiere după anii '70 când au putut ajunge la cei mai înalți munți ai lumii. Răspunsul a fost clar: premiere pe timp de iarnă.

Printre alpiniștii polonezi legendari se numără Andrzej Zawada, Jerzy Kukuczka, Krzysztof Wielicki și Leszek Cichy.

O poloneză, Wanda Rutkiewicz, a fost prima femeie care a ajuns pe vârful K2, în 1986, fără a folosi oxigen suplimentar. La 30 de minute după ea a ajuns franțuzoaica Liliane Barrard care însă a murit la coborâre, la fel cum s-a întâmplat și cu soțul ei, Maurice Barrard. K2 se dovedea din nou letal.

Escaladarea K2 pe timp de iarnă era considerată ca fiind una dintre ultimele provocări rămase pentru actuala generaţie de alpinişti la altitudini mari și totul este mai greu iarna, mai ales fiindcă rafalele de vânt sunt mai puternice și temperaturile sunt extrem de coborâte și suprafețele înghețate devin și mai periculoase.


Foto Marabelo, Dreamstime.com

Muntele K2 scoate și ce este mai bun din cei care încearcă să-l urce, dar și ce este mai rău, și nu de puține ori au fost certuri și gafe de organizare ce au făcut victime.

”Este un munte extrem care cere sacrificii extreme de la toți cei care vor să-l cucerească. Tocmai din această cauză, când lucrurile nu merg conform planului apar certuri groaznice și pline de ranchiună”, spune Mick Conefrey care a scris o carte despre istoria muntelui: The Ghosts of K2: The Epic Saga of the First Ascent.

În carte, Conefrey descrie și episoadele macabre în care alpiniștii găsesc cadavre ale celor care au pierit încercând să urce cu mulți ani în urmă.

Primii exploratori și câteva date

În centrul Asiei, la 1.300 km est de Everest, se înalță din mijlocul unui ”mănunchi” de piscuri al doilea cel mai înalt munte al lumii. Este cel mai bine cunoscut sub numele K2, inițiala și cifra sub care a fost notat pe primele ridicări ale Serviciului Topografic al Indiei (Survey of India). Litera K vine de la ”Karakorum”, uriașul lanț muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrală, iar 2 vine de la faptul că acest vârf a fost al doilea măsurat din lanțul muntos Karakorum. Așadar, acum 150 de ani era pe hărți nu doar numele K2, ci și K1, K3 sau K4.

S-a încetățenit denumirea K2, dar pe multe hărți era trecut în anii '60 sau '70 numele Godwin Austen, geograful britanic care a efectuat în 1861 ridicări în zonă.

Numele local este "Chogori" în Pakistan sau "Qogiri" în China, care înseamnă ”Muntele Mare”. La 8.611 m altitudine este cu 237 m mai puțin înalt decât Everest și cu 14 m mai înalt decât Kanchenjunga.


K2 și ghețarul Baltoro (foto - Patrick Poendl, Dreamstime.com)
Clici aici pentru a mări fotografia

Pe Everest au ajuns peste 10.000 de oameni, în timp ce pe K2 au fost sub 400. Pe K2 au murit 87 de alpiniști încercând să urce, ceea ce înseamnă o rată de 5 la 1 între reușite și decesuri, în timp la Everest rata este de 25 la 1. În topul ponderii periculozității, K2 este urmat de ”opt-miarii” Kangchenjunga și Makalu, pe 4 este Everest, iar pe cinci, Lhotse.

Cel mai apropiat oraș mare este Skardu (Pakistan), la aproape 2.500 m, iar de acolo se merge cu Jeep-urile până la satul Askole, situat la peste 3.000 de metri altitudine. Drumul este de 120 km pe celebra Karakoram Highway, dar durează în general șapte ore, iar de la Askole mai sunt câteva zile de urcat până la tabăra de bază.

La 1890 exploratorul Roberto Lerco a ajuns la Concordia, locul situat la 4.700 m altitudine care reprezintă confluența a doi ghețari: Baltoro și Godwin Austen.

La punctul Concordia a ajuns în 1892 și exploratorul britanic W Martin Conway, dar cu cinci ani înainte vârful fusese observat și de exploratorul Francis Younghusband care a traversat pasul Muztagh situat la peste 5.000 m alt.

Prima încercare de a urca pe munte a fost făcută de o expediție anglo-elvețiană, în 1902, dar altitudinea maximă atinsă a fost de 5.670 metri. Cei doi oameni care au încercat au crezut că în câteva zile vor ajunge pe vârf, dar nu a fost deloc așa: Himalaya era mult mai complicată și unul a făcut o infecție respiratorie, iar celălalt, malarie.

Aleister Crowley, englezul care a încercat să urce K2 în 1902, a fost un ocultist faimos și era și scriitor, fiind inclus și pe coperta albumului Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band lansat de Beatles în 1967.


Fotografie a lui Vittorio Sella de la 1909 (sursa - Wikimedia Commons)

La finalul primului deceniu al secolului 20 zona Karakorum a fost vizitată de unul dintre cei mai hotărâți exploratori, un văr al regelui Italiei. Este vorba de Luigi de Savoia, ducele Abruzzilor care, după ce a urcat pe munți din aproape toate continentele, s-a îndreptat către Asia, dorind să încerce să urce pe K2.

La fața locului, în zona ghețarului Baltoro din Pakistan, ducele și-a schimbat planurile pentru că muntele K2 era mult prea complex pentru posibilitățile logistice din acea perioadă, muntele putând fi cucerit doar de expediții complexe și extrem de bine organizate. Ducele și ghizii italieni au făcut însă istorie, devenind în acel an, 1909, primii oameni care ajung la 7.500 de metri altitudine, pe muntele Chogolisa care însă nu a putut fi cucerit, din cauză că vremea s-a stricat brusc. Muntele avea 7.654 m altitudine, dar altitudinea la care s-a ajuns a fost cea mai mare atinsă de om până atunci.

Se pare că italienii au ajuns pe la 6.600 de metri pe K2 și nereușita lor de atunci a făcut ca muntele K2 să câștige renumele de munte inaccesibil.

Ducele a fost însoțit de cel mai mare fotograf al începutului de secol 20, italianul Vittorio Sella care a făcut poze de o claritate excepțională în zona vârfului K2, poze care au ajutat expedițiile în următoarele câteva zeci de ani. Numele Abruzzi a rămas în istoria vârfului care a fost pentru prima oară cucerit pe traseul denumit ”ruta Abruzzi”.

Filippo de Filippi, geograful grupului, a descris entuziasmat momentul în care au zărit muntele K2 ”Formele sale sunt perfecte, echilibrate și minunat proporționate, iar silueta este extrem de solidă”.

În 1938 a venit pe munte prima expediție adevărată, organizată de Clubul alpin american și condusă de un om foarte respectat: Charles S Houston. Acesta, împreună cu ghidul montan Petzold au montat tabăra la 7.800 m, estimând că de acolo ar putea ajunge într-o singură zi pe vârf. Cei doi au decis însă să coboare, fiind epuizați, având puține alimente și rămânând fără chibrituri.

Expediția din 1938 a avut un merit uriaș: a descoperit drumul către un vârf considerat de mulți ca fiind inaccesibil și deci a dovedit că se poate urca.

1939 - Tragedia expediției rupte în bucăți

În 1939 muntele a fost ”asaltat” de o altă expediție americană condusă de unul dintre cei mai buni cățărători ai epocii, Fritz Wiessner, un german care a emigrat în America și care participase la o expediție germano-americană pe Nanga Parbat, în 1932.

Expediția a urmat drumul clasic Srinagar - Skardu - Askole și după ce a ajuns pe munte a început instalarea taberelor de susținere a echipei de vârf. Problemele au început după ce mai mulți membri ai expediției au avut probleme de sănătate și au fost nevoiți să coboare.


Expediția din 1939- Foto americanalpineclub.org

Multe mici evenimente au făcut ca efectivele expediției să se ”subțieze” rapid: unui alpinist nu i-au sosit la timp bocancii de altitudine, altul a răcit grav în timp ce recupera o prelată dintr-o crevasă, iar altul a fost indisponibil din cauza degerăturilor la degetele de la picioare din zilele cu furtuni și frig extrem.

Expediția s-a ”rupt” în două: alpiniștii și șerpașii de la tabăra de bază și de la taberele de jos VS doi alpiniști și cinci șerpași la taberele superioare 7 și 8. Cei doi erau Wiessner și o mare surpriză, Dudley Wolfe, un om fără experiență la mare altitudine care a venit în expediție fiindcă a plătit bine. Deși nu avea experiență și era supraponderal, Wolfe era extrem de motivat și a rezistat mult mai bine la altitudine decât alpiniștii experimentați care fuseseră în Alpi și în Anzi, dar Himalaya s-a dovedit prea complicată.

Wiessner și șerpașul Pasang Lama au instalat tabăra 9 la 7.900 m altitudine, iar pe 18 iulie 1939, pe o vreme superbă, cei doi au pornit spre vârf, au urcat un perete de gheață și au ajuns pe un câmp de zăpadă la 8.300 m alt, la nici 350 m diferență de nivel față de vârf. Wiessner era decis să ajungă pe vârf, dar șerpașul a refuzat trăgându-l pe german de coardă și reținându-l. Se făcuse ora 18.30 și, din superstiție, șerpașul refuza să urce noaptea și cei doi s-au întors. Legendele locale spuneau că spiritele muntelui îi omoară pe cei care se găsesc noaptea pe vârf.

Au reintrat în tabără după ora 2.00 noaptea, iar șerpașul și-a pierdut colțarii, ceea ce a zădărnicit ascensiunea de a doua zi, fiind imposibil de urcat fără colțari și de tăiat sute de trepte în gheață. Cei doi s-au întors tot de la 8.300 m alt, fiind din nou extraordinar de aproape de vârf.

Nu mai aveau însă provizii și au coborât la taberele inferioare sperând să găsească acolo proviziile, așa cum se stabilise, dar proviziile nu erau. La tabăra 8, Wiesner și Pasang Lama l-au găsit pe Dudly Wolfe pe care l-au luat cu ei și au coborât până la tabăra 7 care, spre surprinderea lor, era tot goală. Au petrecut o noapte cumplită în corturi pline cu zăpadă, fără provizii și acoperiți doar cu un sac de dormit. Totul a fost mai complicat și fiindcă Wolfe căzuse și se rănise.

Wolfe a rămas la tabăra 7, iar Wiessner și șerpașul au continuat coborârea în condiții foarte grele și, uluiți, au constatat că toate taberele erau părăsite, de la 2 la 6 și în tabăra de bază expediția se pregătea să părăsească muntele, crezând că cei de sus au murit.

S-a încercat salvarea lui Wolfe și trei șerpași și un american au urcat la el, l-au găsit în tabăra situată la peste 7.000 m altitudine, dar acesta era mult prea slăbit după o săptămână la așa mare altitudine și a spus că nu este capabil să coboare în ziua aceea. Șerpașii au încercat să revină la el, dar trei dintre ei au dispărut din cauza vremii potrivnice. Wiesner a încercat să se întoarcă la Wolfe, dar vremea se stricase iremediabil.

Expediția a părăsit muntele înfrântă nu de acesta, ci de multele neînțelegeri și de organizarea dezastruoasă. Unii au dat vina pe șerpași, pe motiv că n-ar fi vrut să urce și să ducă proviziile, dar în SUA cel anchetat a fost Wiessner care, german fiind, era privit cu suspiciune și a fost dat în judecată de familia lui Wolfe. Trupul lui Dudley Wolfe avea să fie descoperit în 2002 de o alpinistă spaniolă.

Wiessner era, de departe, cel mai experimentat om din expediție, și a fost acuzat că din cauza lui expediția s-a rupt în două, fiindcă nu a fost dispus să aștepte după nimeni.

Dudley Wolfe a deschis o tipologie des prezentă în zilele noastre în Himalaya: omul cu bani, dornic să urce, deși nu are experiență de alpinism. Celebrele ”ambuteiaje” de pe Everest din ultimii ani sunt și din cauza acestor oameni care însă pe K2 vin în număr mult mai mic, fiind un munte mult mai dificil de atins.

În 1953 doctorul Houston a revenit pe munte cu o expediție mult mai bine organizată și închegată, dar de data aceasta vremea a fost mult mai rea și muntele neîndurător. Un alpinist pe nume Art Gilkey a avut o criză la altitudine și cinci membri ai expediției au făcut o ”caravană” de salvare încercând să-l coboare pe viscol ca pe un balot înfășurat în sacul de dormit. Unul dintre alpiniști a alunecat, antrenând o cădere ce sigur i-ar fi dus la moarte, dar Peter Schoening (devenit celebru după acest episod) a reușit să oprească căderea înfigând pioletul printr-un reflex supraomenesc.

Ca urmare a incidentului, Gilkey a fost măturat de căderea de zăpadă și prăvălit peste un perete extrem de abrupt. O parte din trupul lui Gilkey a fost descoperit în 1993, iar ”Gilkey Memorial” este un loc celebru pe K2, ca altar în amintirea celor dispăruți pe munte.

1954 - Expediția care a cucerit vârful a fost un triumf al organizării

În 1954 o expediție italiană a reușit prima ascensiune pe K2 datorită unei organizării extraordinare de care a dat dovadă. Ținta clară a fost de a cuceri vârful și organizatorii au discutat în 1953 în Pakistan cu cei din expediția americană pentru a învăța tot ce se poate din erorile de atunci.


Achille Compagnoni și Lino Lacedelli (foto Wikimedia Commons)
Clici aici pentru a mări fotografia

Ardito Desio este profesorul (geolog) care a condus expediția ”ca la carte” și împreună cu Comitetul Olimpic Italian a fost selectat un lot de 25 de alpiniști din care, după o serie de teste ca la Jocurile Olimpice, au rămas 11. La Skardu, în Pakistan, cel mai apropiat mare oraș de K2, expediția a făcut și un zbor de recunoaștere în jurul lui K2, ajungând la 7.000 m alt. Zborul a fost primul de acest fel și l-a ajutat pe conducătorul expediției să afle anticipat starea ghețarului Baltoro, a drumului către tabăra de bază și să examineze pantele superioare ale muntelui.

Alte dovezi ale organizării nemaivăzute ține de faptul că au fost angajați peste 500 de porteri, la tabăra de bază au fost aduse și grupuri electrogene, alpiniștii urmau să folosească și butelii de oxigen, iar cele necesare au fost urcate la taberele superioare cu ajutorul unui troliu ce avea cablu de 300 de metri.

Instalarea și aprovizionarea celor 5 tabere de pe munte a durat mai bine de o lună și toate au fost bine aprovizionate, pentru a nu se repeta dezastrul de la expediția americană din 1939. Tabăra 8, de la 7.700 m a fost instalată de 4 alpiniști și doi dintre ei au rămas să înnopteze acolo. Tabăra 9 a fost instalată la 8.050, iar vârful a fost atins pe 31 iulie 1954, la ora 18 de Achille Compagnoni și Lino Lacedelli. Au rămas fără oxigen suplimentar în drumul spre vârf și au trebuit să învingă un perete de stâncă și apoi unul de gheață, iar la coborâre au riscat mult pentru a ajunge cât mai repede la tabăra 7.

Organizarea minuțioasă a contat enorm, iar alpiniștii italieni obișnuiți cu greutățile din Alpi s-au adaptat cu brio la mediul mai dificil din Himalaya.

Profesorul Desio, care a murit în 2001, la vârsta de 104 ani, a anunțat numele celor care au ajuns pe vârf la întoarcerea în Italia, la peste două luni de la ascensiune.

Bonatti, tabăra ascunsă și oxigenul

La expediție a luat la parte și Walter Bonatti, probabil cel mai bun alpinist din lume în anii '50, acesta find subiectul unui episod controversat din istoria alpinismului la expediția învingătoare. El, împreună cu un alpinist pakistanez pe nume Amir Mehdi, au urcat să le ducă butelii de oxigen lui Compagnoni și Lacedelli, dar nu au găsit tabăra și au făcut două găuri în zăpadă. petrecând o noapte îngrozitoare la peste 8.000 m.

După revenirea în țară, Bonatti, care atunci avea 24 de ani, i-a acuzat pe cei doi care au ajuns pe vârf că și-au pus intenționat tabăra 9 într-un loc unde el să nu o vadă pentru ca el să nu facă parte din echipa finală de asalt. Compagnoni și Lacedelli au ridicat în dimineața zilei victoriei buteliile lăsate în zăpadă de Bonatti și au ajuns pe vârf și datorită lor. În Italia, disputa a continuat mult timp, iar Compagnoni l-a acuzat pe Bonatti că ar fi scos o parte din oxigen pentru a sabota tentativa celor doi.

Lacedelli a scris în 2004 o carte numită ”K2: Il prezzo della conquista” în care spune că nu se înțelegea deloc cu Desio care îl prefera pe Compagnoni. Lacedelli mai scrie că s-a opus ca tabăra 9 să fie pusă mai sus și mai departe într-o zonă foarte inaccesibilă, adăugând că ulterior s-a gândit că a fost intenția lui Compagnoni de a-i micșora șansele lui Bonatti de a fi în echipa de asalt.

Un raport oficial din 2007 al Club Alpino Italiano ajungea la concluzia că tabăra 9 a fost plasată la o altitudine cu 250 m mai mare decât cea agreată în planurile inițiale și a fost amplasată și într-o zonă îndepărtată cu stânci dificil de atacat.

Un munte pe care se ajunge greu și se moare ușor

Că vorbim de un munte greu o arată și faptul că a doua ascensiune reușită a fost la 23 de ani de la prima victorie. În 1977 expediția japoneză condusă de Ichiro Yoshizawa a ales tot ruta Abruzzi, dar a avut 1.500 de porteri și alpiniștii au folosit oxigen suplimentar.

A treia ascensiune reușită a fost în 1978 (o expediție americană),

Cea mai neagră zi din istoria muntelui a fost 1 august 2008 când 11 oameni din diverse expediții și-au pierdut viața pe pantele muntelui. Au fost mai mulți factori care au dus la dezastru, dar cel principal a fost o avalanșă care s-a produs în zona unui culoar strâmt denumit Bottleneck și situat la 8.300 m alt.



Primul român care a urcat pe K2 a fost Horia Colibășanu, în 2004. ”Cea mai grea expediție a fost pe K2. M-a demolat pur și simplu”, spunea el, într-un interviu.

În acest an a încercat să urce pe K2 și Alex Găvan care pe 20 ianuarie spunea că renunță la ascensiune. El afirma că ascultarea cu smerenie a semnelor şi perceperea mesajului atunci când el este scris cu majuscule peste tot în preajmă l-au ţinut în siguranţă şi pe calea cea bună în viaţă. ”Din acest motiv, pentru moment, timpul meu aici s-a încheiat”, scrie Găvan.

Cât de greu este la mare altitudine, dar și cât de grav este când lucrurile merg prost s-a dovedit acum trei decenii. In 1986, pe vârful K2 s-a întâmplat unul dintre marile dezastre din istoria alpinismului, 13 oameni murind, dintre care cinci din cauza unei furtuni care i-a prins la peste 8.000 de metri. Doar doi alpiniști, printre care si celebrul Kurt Diemberger, au scăpat, după ce au stat fără oxigen opt zile la peste 8.000 de metri.

Ce se întâmplă cu corpul nostru la altitudini mari și în ”zona morții”

Încă de la 2.800 de metri altitudine se simt efectele aerului rarefiat, la peste 4.000 de metri senzațiile de greață și de moleșeală se simt tot mai puternic, iar la peste 5.500 de metri viața unui om care nu este aclimatizat măcar câteva zile, este pusă serios în pericol. La peste 8.000 de metri (după alte variante la peste 7.500 de metri) se găsește așa numita "zonă a morții" unde cantitatea de oxigen este de trei ori mai mică decât la nivelul mării și aclimatizarea este imposibilă.

În plus, rafalele de vânt pot depăși în mod excepțional 300 km/h (și la vârful Omu au fost rafale la peste 200 km/h), iar temperatura poate scădea la -60 de grade si capacitatea unui alpinist de a gândi rațional este grav afectată.

Din cauza scăderii cantității de oxigen absorbite prin respirație, la mare altitudine apar mari probleme: între 3.500 și 5.000 metri altitudine se manifestă edemul pulmonar de mare altitudine, iar lichidul din țesuturi se infiltrează în plămâni. Cel afectat respira tot mai greu, gâfâie și devine confuz. Poate fi salvat dacă este dus urgent la altitudini mai joase.

Edemul cerebral de altitudine este mai rar, apare la altitudini foarte mari, însă poate avea consecințe grave asupra alpinistului. Apare apatia, iar pierderea cunoștinței se poate face rapid. Nici coborârea la altitudini reduse nu rezolvă problema.

La altitudini de peste 7.500 metri corpul moare încet-încet, nu se mai poate adapta și doi factori acționează puternic: lipsa de oxigen și lipsa de fluide din corp. Acest al doilea punct este foarte important: la altitudini mari prin transpirație și prin respirație corpul pierde câțiva litri de lichid/zi, consecințele putând fi grave: atacuri cerebrale, atac de cord, tromboză pulmonară.

Lipsa de oxigen cauzează și eficiență mentală redusă: deciziile nu sunt luate la fel de rapid și la fel de inspirat, iar diverse distanțe sau calcule esențiale pentru ascensiune sunt estimate greșit. Consecința este că riscul de accidente crește enorm față de o excursie la altitudini mult mai mici.

Bibliografie:
M. Bleahu, M. Bogdan, G. Epuran - Himalaya - Cucerirea gigantilor lumii
R Mantovani, K Diemberger - K2: Un défi aux confins du ciel
Joseph Poindexter - A LA CONQUETE DES SOMMETS. Cinquante montagnes pour autant de défis
Articole din National Geogrpahic, BBC, New York Times, Nepali Times, Guardian




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


17218 vizualizari

  • -23 (29 voturi)    
    mda (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 9:48)

    shab123 [utilizator]

    Poate imi explica cineva de ce e de plans pentru niste unii care mor ca prostii si cu ce sunt ei diferiti de cei care mor in timp ce incearca sa-si faca selfie-uri senzationale. Fix aceeasi motivatie o au si unii si altii si fix la fel de stupid mor.
    • 0 (0 voturi)    
      se pare (Duminică, 24 ianuarie 2021, 17:55)

      Contrache [utilizator] i-a raspuns lui shab123

      ca si din piatra seaca iese cate o filozofie...omule, esti tare mic
  • +19 (19 voturi)    
    Fain articol! (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 10:12)

    minigun [utilizator]

    Super! Nu sunt alpinist, dar muntele e ceva fascinant pentru mine. Ceea ce nu am înțeles deseori, e "canibalismul" ăsta feroce manifestat de alpinişti, probabil alimentat de un mix de competiție, zel, frustrări etc. Sunt ceva de genu' bounty hunters. Unii sunt dispuşi să treacă peste toți şi toate ca să ajungă în vârf, în timp ce alții au altă perspectivă. Tocmai ce am urmărit zilele astea documentarul cu expediția tragică din 96' a lui Scott Fischer si Rob Hall. E fabulos momentul când Hall refuză să-şi părăsească amicul epuizat(Doug Hansen), murind practic alături de el, în condițiile în care el s-ar fi descurcat la coborâre. (cine stie poate o să citim un articol şi despre asta) :). P. S. Ai făcut ziua mai bună unui pacient cu Covid :)
    • +6 (6 voturi)    
      Goana (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 10:49)

      dincannes [utilizator] i-a raspuns lui minigun

      ... dupa aur are o explicatie...

      Sanatate !
      • +5 (5 voturi)    
        :) (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 11:20)

        minigun [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

        Bullseye! Ar fi interesant de studiat profilul psihologic al alpinistului de elită. Am uitat să menționez în comentariul precedent, că expediția din 96' a fost pe Everest şi nu pe K2. Mulțumesc de urare! Sănătate multă, de asemenea!
  • +6 (6 voturi)    
    The Savage Mountain (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 10:36)

    aresul [utilizator]

    Problema escaladarii K2 pe timp de iarna o cunosc de ani buni.
    Pe scurt, testul la care este supus alpinistul, este urmatorul: pret de 72 de ore, trebuie sa reziste vantului de peste 200 Km/h, 200 K si 30.000 Pa. O suma la care se adauga bottle neck-ul, care, pe timp de iarna, blocheaza ruta cu zapada si unde trebuie depus efort suplimentar.
    Cei ce vor reusi escaladarea K2 pe timp de iarna se vor numi campioni ai alpinismului, insa, de la bun inceput, trebuie sa fie de acord sa plateasca pretul. Nimeni nu scapa fara amputari!
    • -9 (17 voturi)    
      interesant (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 11:17)

      shab123 [utilizator] i-a raspuns lui aresul

      Super treaba. Si in varful muntelui se gaseste leacul pentru cancer, sau de ce sunt decorati de presedinte?
      • +8 (8 voturi)    
        iote (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 23:56)

        Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui shab123

        ca aparu si Moromete de romania
        facut zob, dar el e ala destept care face misto
        • 0 (0 voturi)    
          ce sa-i faci (Duminică, 24 ianuarie 2021, 17:58)

          Contrache [utilizator] i-a raspuns lui Adrian_1234

          poti sa te afisezi undeva unde sa nu apara si el?
    • -11 (15 voturi)    
      Se pot biciui la singe (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 11:35)

      dincannes [utilizator] i-a raspuns lui aresul

      ... si acasa, de exemplu.
      Copii, sa nu faceti ca ei !
  • +14 (14 voturi)    
    Super (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 12:32)

    hmc [utilizator]

    O frumoasa scurta expunere a istoriei lui K2, numai buna pentru lecturat la cafea. Multumesc!

    Istoriile scurte de genul acesta, despre subiecte de care nu esti neaparat direct interesat, dar care sunt obligatoriu (dp meu dv) de stiut, sunt foarte greu de gasit. Felicitari pentru munca de documentare.
    • -12 (16 voturi)    
      ha? (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 12:39)

      shab123 [utilizator] i-a raspuns lui hmc

      De ce sa fie obligatoriu de stiut care adrenaline-junkie s-a catarat primul pe muntele x si care alt adrenaline-junkie a murit de pomana facand acelasi lucru?
      • +6 (8 voturi)    
        Ca sa stii (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 18:05)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui shab123

        daca cumva treci pe acolo si vrei sa ajungi pe partea cealalta, mai bine il ocolesti. Ca un exemplu, cand ma intalneam cu Sandu Lungu pe strada, care e K1, nu K2- il ocoleam in loc sa urc peste el.
      • +10 (10 voturi)    
        de aceea (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 19:28)

        hmc [utilizator] i-a raspuns lui shab123

        am specificat ca din punctul meu de vedere e obligatoriu (dp meu dv). Din punctul tau de vedere poate sa nu fie obligatoriu, te pot interesa alte lucruri, si nu e nimic rau in asta. Era doar o parere a mea adresata celor care au scris articolul. Nici nu ma asteptam sa comenteze cineva care culmea, nici nu e interesat de subiect. Ce dracu ar cauta cineva sa citeasca si sa mai si comenteze despre ceva ce nu il intereseaza? Sfatul meu este sa citesti ceea ce intra in sfera ta de interes, pescuit, pornhub, fotbal, viata vedetelor sau orice altceva, si sa comentezi despre ele. As mai adauga ceva si despre analfabetismul functional (incapacitatea cuiva de a intelege ce citeste) dar nu o fac, pentru ca oricum nu e vindecabil.
        • -5 (9 voturi)    
          Eu nu gatesc, (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 22:27)

          dincannes [utilizator] i-a raspuns lui hmc

          ..., dar respect un bucatar bun (chiar daca nu ma pricep la gatit) !
          Nu ma pricep la escaladari si nu-i respect pe acesti excentrici; am voie, nu (chiar daca nu me pricep la alpinism) ?
          Sa gateasca bine, sa fie utili celor din jur ! Ii voi respecta; normal.
          Daca patesc ceva rau escaladind, noi toti trebuie sa-i ajutam apoi (securitatea sociala).
          Pentru stimularea adrenalinei (dovedita benefica) este mult mai putin riscanta, saritura in gol, legat cu elastice.
          • +5 (5 voturi)    
            bullshit (Duminică, 24 ianuarie 2021, 10:15)

            AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

            Intre 1999 si 2011 au murit pe teren 7 jucatori de fotbal. Poti sa ne spui cati alpinisti romani au murit in Himalaya in acelasi interval?
            Ca sa nu mai vorbim de accidentari si oase rupte, crezi ca ai se trateaza din banii tai?
            Mai omule, daca pentru tine muntele inseamna un restaurant in Sinaia cu vedere spre munte si mancare buna ramai acolo si lasa-i pe altii sa se bucure de pasiunile lor.
            PS stiai ca numarul mortilor din toxinfectii alimentare este cu vreo doua ordine de marime mai mare decat cel al mortilor in accidente montane?
            • -4 (6 voturi)    
              Luptele intre cocosi (Duminică, 24 ianuarie 2021, 12:18)

              dincannes [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

              ... sunt interzise in lumea civilizata, boxul, nu !
              Cine sufera de vre-o boala, cere ajutor unui medic, desi societatea ii considera mai folositori (vezi salariul) pe fotbalisti !
              Pentru o anumita cauza, sunt oameni care si-au dat foc sau au facut greva foamei. Deseori n-au facut-o degeaba. Alpinistii de mai sus, cui fac un bine ?
              Daca aveti copii, nu-i sfatuiti sa faca sporturi extreme.
              • +3 (3 voturi)    
                o comparatie iesite din mintea cocosului (Duminică, 24 ianuarie 2021, 20:46)

                AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

                Ai grija permanenta la drobul de sare, nu stii cand cade sau iti schimba gustul la mancare.
                Am copii si ii incurajez sa mearga pe munte cat mai mult.Probabil niciunul nu va ajunge alpinist de altitudine dar nu despre asta e vorba!
          • +1 (1 vot)    
            Oh, Doamne.... (Marţi, 26 ianuarie 2021, 17:17)

            hmc [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

            Trebuie sa recunosc ca esti un detectiv iscusit. De ani de zile caut sa identific cine secatuieste bugetul romaniei si cine tine romanii in saracie. Multumesc ca mi-ai indicat raspunsul, era atat de simplu, mi-e rusine de mine ca nu am putut sa-l vad : nenorocitii aia de alpinisti raniti!
            Imi vine, de necaz, sa-mi arunc creierul in gol, legat cu elastice.
  • +15 (15 voturi)    
    Fain articol (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 15:31)

    VasilescuA [utilizator]

    Rare articolele de acest gen prin presa noastra online. Bravo !
  • -1 (7 voturi)    
    deci, ca sa urce 2 italieni- au fost ajutati de 500 (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 20:20)

    mbembe [utilizator]

    astia 500 sunt din neamul celor ce urca pe everest cand vor sa stea “la o tigara”
    tot respectul pentru cei care ajung acolo- sunt mult, mult mai buni decat noi... dar fata de bastinasi- no comments!
    • +2 (6 voturi)    
      600 serpasi cu Stevie Wonder in izoleta pe K2 (Duminică, 24 ianuarie 2021, 11:30)

      CezarN [utilizator] i-a raspuns lui mbembe

      Asta-i next step :)) Bani sa ai. Pe K2 nu, insa pe Everest cam asa s-a ajuns, China si Nepalul fiind nevoite sa restrictioneze accesul la taberele de baza datorita poluarii mediului cu deseuri si ... cadavre :)). Pentru multi, un Everest la CV este pentru egoul lor echivalentul silicoanelor si botoxului pentru Bianca Dragusanu.

      Tot respectul pentru cei pasionati de alpinism, escaladari, etc
      Dar cand ori muti tabara pentru a-i impiedica si pe altii sa ajunga si ei pe varf, ori scoti oxigen din butelii cu acelasi scop, asta nu mai este pasiune, ci boala.
      • +3 (3 voturi)    
        stii tu ceva, dar esti departe de tabara de baza (Duminică, 24 ianuarie 2021, 21:20)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

        Cezare, accesul la tabara de baza a Everstului nu e interzis iar cadavrele si deseurile de care vorbesti sunt de la 7000 in sus. Everest base camp e la vreo 5600 si acolo poate ajunge aproape oricine care nu are afectiuni care sa-i afecteze aclimatizarea.
        Cat despre aia 500-600 serpasi etc,fabulati pe teme in afara cunostintelor voastre. Sherpa sunt in clan si din randul lor se recruteaza ghizii de altitudine. Nu confundati cu porterii!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by