​În ianuarie 2007 se putea sta câteva minute chiar și în tricou la Constanța sau București, în timp ce ianuarie 1963 a fost cea mai rece lună din ultimii 60 de ani și au fost multe zile cu sub -20 de grade. La Calafat, în iulie 2021, media temperaturii a fost apropiată de orașele din sudul Spaniei, în timp ce la Brașov, în aprilie 1997, iarna nu s-a lăsat dusă decât în a doua parte a lunii. Suntem obișnuiți cu extreme care durează câteva zile, dar uneori anomaliile pot dura o lună

Un cer superbFoto: Stefania Gal

Informația pe scurt:

  • Ianuarie 1963 și februarie 1985 au fost cele mai reci luni din ultimii 60 de ani în România, cu multe zile cu sub -20 C și cu minime absolute chiar și de sub -35 C. Au fost două luni cumplite, pentru că în multe case nu era căldură.
  • Cele mai calde luni au fost iulie 2007 și iulie 2012, când valurile de căldură au adus în unele orașe și mai mult de 15 zile cu maxime de peste 35 de grade. De exemplu, în august 1992 au fost 22 de zile cu maxime de peste 35 de grade la Drobeta Turnu Severin
  • În aprilie 1997 și 1965 au fost zile multe ca de iarnă, în timp ce în aprilie 2018 și 2016 maximele au fost ca în plină vară. În aprilie 2018 au fost până și la Brașov șapte zile cu peste 25 de grade C.
  • Ianuarie a fost extraordinar de caldă în 2007, cu multe zile cu peste 10 grade: au fost 20 de astfel de zile la București, 19 la Constanța și nouă la Sibiu. Cea mai caldă lună februarie a fost în 2016, când au fost chiar și 26 C în țară și 20 de grade în zonele de munte.
  • Noiembrie a tot fost o lună caldă în ultimii ani, cu recorduri de căldură în 2019 și 2010 și zile cu peste 25 de grade C. Tot noiembrie a adus geruri în 1988 și 1993, cu nopți de sub -15 C și în zonele de câmpie.
  • Luna mai a fost precum una de vară în 2003, spre exemplu, la Călărași au fost +37,5 C pe 3 mai și au fost 11 zile cu peste 30 de grade. Cele mai reci luni de vară au fost între 1965 și 1985, luni în care au fost rare zilele cu peste 30 de grade și au fost și nopți cu sub 10 grade și la altitudini joase.

Cele mai calde luni din ultimii 60 de ani (temperatura medie lunară)

Iulie 2012 +23,9 C

Iulie 2007 +22,9 C

August 1992: +22,7 C

Iulie 2021 +22,5 C

Iulie 2015 +22,3 C

August 2002: +21,9 C

Cele mai reci luni din ultimii 60 de ani (temperatura medie lunară)

Ianuarie 1963: -9,2 C

Februarie 1985: -8,6 C

Ianuarie 1985: -7,4 C

Ianuarie 1964: -7,2 C

Februarie 2012: -6,6 C

Ianuarie 1969: -6,6 C

Ianuarie

Cea mai rece lună ianuarie din ultimii 60 de ani a fost în 1963, cu o abatere de -7,2 grade față de medie

Cea mai caldă lună ianuarie din ultimii 60 de ani a fost în 2007, cu o abatere de +5,1 C față de medie

Ce înseamnă diferența dintre un ianuarie extrem de rece și unul foarte cald?

La Miercurea Ciuc media a fost de -13,1 C în 1985 și de +0,6 C în 2007. În ianuarie 1985 au fost șapte zile cu temperaturi pozitive, în 2007 au fost 28 de zile.

La Sulina media a fost de -3,2 C în 1987 și de +5,6 C în 2007. În primul caz au fost 27 de nopți cu îngheț, iar în al doilea caz, doar cinci zile.

La Predeal, media lunii a fost de -8 C în 2017, iar în 1994 a fost de -0,8 C. În 2017 au fost 22 de nopți geroase, iar în 1994 Nu a fost nici măcar o noapte cu sub -10 C.

La Constanța, ianuarie 2007 a adus una dintre cele mai mari medii lunare măsurate vreodată în țară: +6,5 C, cu trei zile ce au adus maxime de peste 15 (maximă absolută de +18,3). Ianuarie 1987 nu putea fi mai diferită, cu o medie de -2,5 C și 25 de nopți cu îngheț. În uimitoarea primă lună din 2007 au fost doar patru zile cu îngheț.

La București media lunii în 1985 a fost de -6,8 C, iar în 2007, de +4,4 C. În 1985 nu a fost nici măcar o zi cu maximă de peste 10 C, în timp ce în 2007 numărul a fost excepțional: 19 zile.

Februarie

Cea mai rece lună din ultimii 60 de ani: 1985, cu o abatere de -8,7 C

Cea mai caldă lună din ultimii 60 de ani: 2016, cu o abatere cu +4,8 C

Spre exemplu, la Brașov media lunii a fost de -8,4 C în 1985 și de +4,6 C în 2016. În 1985 nu a fost nici măcar o zi cu peste 10 grade, în timp ce în 2016 au fost...16 zile.

La Călărași, media lunii a fost de -7,3 C în 1985, în timp ce în 2016 a fost de +8,1 C. În 1985 au fost 28 de nopți cu îngheț, iar în 2016 au fost numai cinci.

Vârfu Omu este stația meteo cu cele mai mici temperaturi medii, iar februarie 1985 a adus o medie extrem de mică: -18,1 C, cu o minimă de -35,5 și o maximă de -3,8 C. La polul opus, media din 2014 a fost de -5 C și în nicio noapte nu au fost mai puțin de -11 C. Mai mult, au fost patru zile cu temperaturi pozitive. Spre comparație, în februarie 1985 au fost 12 nopți cu minime de sub -25 C.

La Iași, media a fost de -9,8 C în 1985, în timp ce în 2016 a fost de +5,5 C, așadar cu 15 grade mai mare.

Martie

Cea mai rece lună martie din ultimii 60 de ani: în 1987, cu o abatere de - 6 C

Cea mai caldă lună martie din ultimii 60 de ani: 1990, cu o abatere de +3,5 C

În martie 1987 la Satu Mare media a fost de -0,1 C, în timp ce în martie 2017 media a fost de +8,6 C. În cea mai rece lună martie au fost doar trei zile cu peste 15 grade la prânz, iar în 1990 au fost 18 de astfel de zile.

În stațiunea Păltiniș de lângă Sibiu media a fost de -7,2 C în 1987 și de +4,1 C în 1990. În primul caz au fost 25 de nopți cu îngheț, în al doilea, doar 13.

La Oradea, media lunii martie în 1987 a fost de numai +0,4 C, iar în 2017, de +9,3 C. În primul caz nu a fost nicio zi cu 20 de grade, în al doilea au fost 5 zile.

Aprilie

Cea mai rece lună din ultimii 70 de ani: în 1997, cu o abatere de -4,1 C

Cea mai caldă lună din ultimii 60 de ani: în 2018, cu o abatere de +4,9 C

La Brașov, media lunii a fost de +3,9 C în 1997 și de +14 C în 2018. În primul caz au fost 19 zile cu îngheț (!), iar în al doilea caz, doar o singură zi!. Aprilie 2018 a fost o lună uimitor de caldă la Brașov, cu 22 de zile în care maximele au depășit +20 (în șapte dintre aceste zile au fost peste 25 de grade. La Calafat au fost 16 zile cu peste 25 de grade.

La Sinaia cota 1500 media lunii în 1997 a fost de -1,6 C, iar în 2018, de +9,4 C. În 1997 stratul de zăpadă a fost și de 80 cm și au fost 25 de nopți cu îngheț. În 2018 au fost doar trei nopți cu îngheț, iar ziua au fost și +20 C.

La Timișoara, media lunii aprilie în 1997 a fost de +7,5 C, iar în 2018, de 16,6 grade. În primul caz au fost trei zile cu peste 20 de grade, iar în al doilea, 26 de zile.

La Botoșani, media lunii a fost de 6,6 grade în 1997, iar în 2018, de 15,5 grade. În primul caz au fost cinci nopți cu îngheț, în al doilea, nu doar că nu a fost nici măcar una, dar a fost și o noapte cu minima de 14 grade.

Mai

Cea mai rece lună mai a fost în 1991, cu o abatere de -3,3 C

Cea mai caldă lună mai a fost în 2003, cu o abatere de +3,6 C

La vârful Omu, media a fost de -2,2 C în 1991 și de +5,5 C în 2003. În 1991 toate nopțile au adus îngheț, maxima lunii a fost de doar +3,2 C și stratul de zăpadă era de 225 cm la finalul lunii. În luna mai 2002 au fost doar DOUĂ nopți cu îngheț și nu a mai fost după data de 8 mai nici strat de zăpadă, fiindcă maximele s-au apropiat de 14 C.

La Râmnicu Vâlcea media lunii mai a fost de 13,6 grade în 1991 și de 20,6 C în 2003. Dacă în primul caz nu a fost nici măcar o zi cu maxime de peste 25 de grade, în al doilea au fost 22 de zile.

La Cluj, media a fost de 11,7 C în 1991 și de 18,8 în 2003. S-a văzut diferența la numărul de nopți cu temperaturi sub 5 grade: șapte în primul caz și doar una în cel de-al doilea caz.

Iunie

Cea mai rece lună iunie a fost în 1976, cu o abatere de -2,3 C față de normalul perioadei 1961 - 2021

Cea mai caldă lună iunie iunie a fost în 2019, cu +2,7 C peste normalul perioadei

La Predeal, media lunii a fost de numai 11,3 C în 1984 și de 16,4 C în 2019. În primul caz au fost nouă nopți cu minime de sub 5 grade, în al doilea caz nu a fost nici măcar una.

La Arad, media a fost de +16,7 C în 1985, iar în 2019 a fost de +22,8 C. În primul caz a fost o singură zi cu 30 de grade, în cel de-al doilea caz au fost 14 zile.

La Bistrița media a fost de 15,1 C în 1984 și de 21,7 C în 2019. Diferența este clară în numărul de zile cu maxime de peste 25 de grade: trei în primul caz, 25 în cel de-al doilea.

La Drobeta Turnu Severin media a fost de 19,3 C în 1989 și de 24,6 C în 2017. În primul caz nu a fost nici măcar o zi cu peste 30 de grade, în al doilea au fost 22 de zile.

Iulie

Cea mai rece lună iulie din ultimii 60 de ani: în 1979, o abatere de - 3 C.

Cea mai caldă lună iulie din ultimii 60 de ani: în 2012, cu o abatere de +3,8

La Calafat media lunii a fost de 20,9 C în 1986 și de 26,8 C în 2021. În primul caz nu a fost nicio zi cu maximă de peste 35 de grade, în al doilea au fost 15. În 1986 a fost și o noapte cu sub 10 grade, în 2021 nu a fost niciuna sub 15 grade. Iulie 2021 a fost a treia cea mai caldă lună iulie din ultimii 60 de ani.

La Brașov media a fost de 15,6 C în 1986, în timp ce în 2021 a fost de 20.9 C. În primul caz nu a fost nicio zi cu peste 30 de grade, în al doilea caz au fost zece.

La Sibiu media a fost de 17,3 C în 1984 și de 24 de grade în 2012. În primul caz nu a fost nici măcar o zi cu peste 30 de grade, în al doilea caz au fost 26 de zile.

La Constanța, o lună iulie extrem de răcoroasă a fost în 1985, cu o medie de 20,6 C, în timp ce în 2012 media a fost de 26,2 C. În primul caz au fost nouă nopți cu minime de sub 15 grade, în al doilea nu doar că nu a fost niciuna, dar minima lunii a fost de 18,1 C.

August

Cea mai rece lună august a fost în 1976, o abatere medie de -4,2 C

Cea mai caldă lună august a fost în 1992, cu o abatere medie de +3,1 C

La Drobeta Turnu Severin media lunii august a fost de +21,5 C în 1991 și de +27,5 C în 1992, una dintre cele mai mari medii lunare măsurată vreodată în țară. În primul caz NU a fost nicio zi cu maximă de peste +35 C, în al doilea au fost 22 de zile.

La vârful Omu august este cea mai caldă lună a anului, dar în 1987 media a fost de numai +3,9 C, în timp ce în 2010 media a fost de +9,8 C. Diferența se poate măsura în nopți cu îngheț: 13 în august 1987, zero în 2010.

La Buzău, media lunii a fost de +20,2 C în 1984 și de +26,1 C în 2010. În primul caz au fost doar 3 zile cu maxime de peste 30 de grade, în al doilea au fost 24 de zile.

La Cluj, în august 1987 media a fost de +16,2 C, iar în 2018, de +22,7 C. La Deva, mediile lunare au variat între +18,9 C în 1984 și 24,4 C în 1992. Au fost opt zile cu maxime de peste 35 C la Deva în 1992 și nici măcar o astfel de zi, în 1984.

Septembrie

Cea mai caldă lună septembrie a fost în 1994, cu o abatere de +4,0 C

Cea mai rece septembrie a fost în 1996, cu o abatere de -3,0 C.

La Caransebeș, media a fost de +13 C în 1996 și de 20,5 C în 1994. Diferența se vede clar la zilele cu peste 30 de grade: zero în primul caz, nouă în cel de-al doilea.

La Botoșani, media a fost de 12 C în septembrie 1996 și de 19,7 C în 1994. În primul caz au fost doar două zile cu maxime de peste 25 C, în al doilea au fost 18 zile.

La Galați, media lunii a fost de numai +14,8 C în 1996 și de +21,9 C în 1994. În primul caz au fost doar două zile cu maxime de peste 25 de grade C, în al doilea au fost 28 de zile.

Octombrie

Cea mai caldă lună octombrie a fost în 1966: abatere de +3,8 C

Cea mai rece lună octombrie a fost în 1997: abatere de -2,6 C

La Deva, octombrie 1997 a avut o medie de +7,8 C, iar octombrie 2001 a avut o medie de +13,3 C. În primul caz au fost cinci zile cu maxime de peste 20 de grade, iar în al doilea caz: 16 zile.

La Iași, media lunii a fost de numai +8,2 C în 2010, iar cea mai caldă lună octombrie din istoria recentă a fost în 2020: medie de +14,7 C. În 2010 au fost cinci nopți cu îngheț și maximă de +18,4 C/ În 2020 NU a fost vreo zi cu îngheț, mai mult, au fost două zile cu maxime de peste 26 de grade.

La Drobeta Turnu Severin media lunii a fost +10,2 C în octombrie 2010 și +15,7 C în 2019. În primul caz NU a fost nici măcar o zi cu 20 de grade, în al doilea au fost 22 de zile cu maxime de peste 20 de grade.

Noiembrie

Cea mai caldă lună noiembrie: în 2019, cu o abatere de +5 C

Cea mai rece lună noiembrie: în 1988, cu o abatere de -5,2 C

Călărași este orașul care a adus multe recorduri în a 11-a lună a anului. În 2010 media lunară a fost de +12,8 C, iar în 1993...de numai 0,1 C. În primul caz au fost 12 zile cu maxime de peste 20 de grade, în al doilea caz nu a fost nici măcar una.

La Botoșani au fost +9,8 C în 2010 și -3,2 C în 1993. În primul caz minima a fost de -3 C, iar în al doilea au fost, în mod cu totul excepțional, 12 nopți geroase (nopți cu minime sub -10 C).

La Râmnicu Vâlcea media a fost de +10,7 C în 2010 și de numai +1 C în 1988.

La Brașov media lunară a fost de +8,9 C în 2019 și de numai -3,1 C în 1993. Noiembrie 2019 a adus șase zile cu maxime de peste 20 de grade, ceva cu adevărat rar așa de târziu în an. Noiembrie 1993 a adus și nopți cu -19 C și nicio zi cu peste +20 C.

Decembrie

Cea mai rece lună din ultimii 60 de ani: în 2001, cu o abatere de -4,7 C

Cea mai caldă lună din ultimii 60 de ani: în 2020, cu o abatere de +3,8 C.

La Sibiu media lunii a fost de -8,2 C în 2001 și de +4,3 C în 2020. În primul caz nu a fost nicio zi cu maximă de peste 7 grade. În 2020 au fost zece zile cu maxime de peste 10 grade.

La Timișoara media a fost de -3,8 C în 2001 și de +5,4 C în 2020. În primul caz au fost 28 de zile cu îngheț. iar în al doilea, numai patru.

La București media a fost de -5,3 C în 1998 și de +3,9 C în 1982. În primul caz au fost 14 nopți de ger (de sub -10 C), iar în al doilea caz nu a fost nici măcar o noapte. Decembrie 2019 a fost o lună excepțională prin faptul că au fost zece zile cu maxime de peste +10 C. La Târgoviște și Câmpina au fost 12 astfel de zile.

La vârful Omu media a fost de -13,3 C în 2001 și de -4,4 C în 2020. În primul caz au fost și trei nopți cu sub -20 C, în al doilea nu doar că nu a fost niciuna, dar au fost și trei zile cu temperaturi pozitive.

Surse

ANM - Caracterizări climatice pentru cele 12 luni

Platformele TuTiempo, Infoclimat.fr și WeatherOnline.