​August a fost o lună mai caldă decât de obicei, dar și mai ploioasă, în unele locuri precipitațiile fiind de trei ori mai multe decât media ultimilor 30 de ani. Bechet și Târgu Logrești (jud Gorj) au fost printre stațiile meteo unde a plouat neobișnuit de mult. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 209,7 mm, la stația meteorologică Iezer, arată caracterizarea climatologică publicată de ANM.

Peisaj de augustFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Temperatura medie a lunii august 2022 a avut valori cuprinse între 8,0 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 26,0 °C, la Zimnicea. La Omu, temperaturile au fost cuprinse între +2,5 °C și +14,6 °C, iar la Zimnicea, între +14,2 °C și +37,5 °C.

Cele mai mari valori, peste 24 °C, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei și Dobrogei, în vestul și sud-vestul Banatului, în vestul Crișanei, precum și în sudul Moldovei.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna august 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara. Valori de peste 2 °C s-au înregistrat izolat, în Muntenia, Crișana și Maramureș. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 2,3 °C, la stația meteorologică Satu Mare.

Abaterea cantității de precipitații din luna august 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 70%, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, pe areale extinse din Muntenia și Moldova, în sudul Banatului, vestul Transilvaniei, pe litoral și local, în zona montană.

Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 279%, la stația meteorologică Bechet. Abateri negative s-au înregistrat cu precădere în Delta Dunării, Crișana, Maramureș, Banat, în centrul și sudul Munteniei și în sud-estul Transilvaniei, în celelalte regiuni fiind înregistrate doar local sau izolat. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 78%, la stația meteo Gura Portiței.

Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 209,7 mm, la stația meteorologică Iezer, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna august 2022 a fost 64,2 mm, înregistrată la stația meteorologică Polovragi. Cea mai mică valoare a cantității lunare de precipitații din august 2022 s-a înregistrat în Delta Dunării, la stația meteorologică Gura Portiței (4,0 mm).

În luna august 2022 a fost depășită cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută, la două stații meteorologice: Baraolt (un record din 1954) și Țebea (un record din 1949).

În cea mai mare parte a Dobrogei, cantitatea de precipitații înregistrată în luna august 2022 a avut valori sub 30 mm, iar pe areale restrânse sub 10 mm.

Cantitatea totală de precipitații din luna august 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul, centrul și estul Munteniei, în jumătatea vestică a Crișanei, vestul Maramureșului, local, în Oltenia, Banat și Moldova și izolat, în Transilvania.

În cea mai mare parte a zonei montane și submontane, dar și în unele zone deluroase din Oltenia, Muntenia și Moldova, cantitatea lunară de precipitații a avut valori cuprinse între 100 și 150 mm, iar pe areale restrânse din Carpați și în nordul Olteniei, aceasta a depășit 150 mm.

Regimul pluviometric a fost excedentar pe areale extinse din Moldova, Transilvania, Oltenia și Muntenia, în estul Maramureșului, sudul și vestul extrem al Banatului, estul Crișanei, pe areale extinse din zona montană, precum și pe litoral.

Acesta a fost foarte excedentar și extrem de excedentar izolat, în centrul și estul Moldovei, în nordul și sudul Olteniei, în sudul Banatului, vestul Transilvaniei, vestul Munteniei și în zona montană. În restul țării, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale.