Furtuni geomagnetice provocate de erupţii solare sunt aşteptate să lovească Pământul în acest weekend şi ar putea afecta comunicaţiile radio în anumite zone, a anunțat sâmbătă Centrul de prognoză meteo spaţială din Statele Unite, scrie DPA.

Pamantul vazut din spațiuFoto: Profimedia Images

Specialiştii americani se aşteaptă ca aceste furtuni geomagnetice să facă parte din categoriile G1 (minore) şi G2 (moderate).

O componentă îndreptată spre Terra a acestui flux solar este aşteptată să lovească planeta noastră în a doua parte a zilei de sâmbătă, a precizat centrul american. Efectele sale ar continua să se manifeste până duminică.

Furtunile din categoria G2 ar putea duce la nevoia de corectare a orientării vehiculelor spaţiale, potrivit aceluiaşi centru din Statele Unite. În plus, anumite comunicaţii wireless de la latitudini mai mari ar putea fi afectate.

Transformatoare electrice ar putea fi, de asemenea, avariate, iar aurore boreale ar putea fi observate atât în regiunile polare sudice, cât şi în cele nordice.

Furtunile geomagnetice sunt cauzate de aşa-numitele "ejecţii de masă coronală" (CME), care au avut loc joi şi vineri. Aceste CME aruncă în spaţiu nori de plasmă alcătuiţi din electroni, protoni şi nuclee atomice.

"Erupţiile solare sunt explozii puternice de energie. Fluxurile şi erupţiile solare pot avea un impact asupra comunicaţiilor radio, reţelelor de alimentare cu electricitate, semnalelor de navigaţie şi prezintă riscuri pentru vehiculele spaţiale şi astronauţi", a precizat NASA.

Potrivit aceluiaşi centru american, cele mai puternice erupţii polare înregistrate până în prezent au fost semnalate joi. Acele erupţii au perturbat anumite reţele de comunicaţii wireless în cursul zilei de joi.

Activitatea solară a început să se intensifice din decembrie 2019. Soarele trece periodic prin cicluri de aproximativ 11 ani, în timpul cărora înregistrează o activitate mai intensă sau mai scăzută. Actualul ciclu solar se apropie de perioada sa de apogeu. (Sursa: Agerpres)