Cu 20 de ani în urmă Japonia dădea startul primei sale misiuni spațiale complicate și, deși mulți au s-au îndoit, niponii au reușit să aducă mostre de rocă de pe un asteroid numit Itokawa, corp ceresc aflat la sute de milioane de km de Terra. Cât de greu a fost? Câte lucruri s-au stricat pe drum? Cum de apar și în 2023 studii despre această misiune?
Prea multe s-au stricat în drumul spre asteroidul Itokawa
Pe 9 mai 2003 JAXA, Agenția Spațială Japoneză, lansa cu o rachetă M-V-5 sonda Hayabusa (șoim, în japoneză) a cărei țintă era un asteroid aflat la 290 milioane km de Terra.
În 2005, sonda a reușit să colecteze material de pe Itokawa, însă foarte puțin, adică aproximativ 1.500 de granule microscopice, pentru că au fost mai multe probleme tehnice în misiune și nici cutia de colectare nu era mare. În drum spre asteroid, sonda a trebuit să înfrunte o puternică furtună solară care i-a afectat unele componente de la bord.
A fost și o defecțiune care a făcut dificilă orientarea sondei în spațiu și a eșuat și prima tentativă de aterizare pe Itokawa.
Sonda și-a pierdut și două dintre cele patru roți de reacție (unități inerțiale de măsură) care sunt dispozitive esențiale de control al altitudinii sondelor spațiale.
Spre exemplu, nu a funcționat un mecanism care trebuia să tragă cu o mică bilă metalică în suprafața asteroidului, pentru a face astfel încât în micul container de colectare să intre mai mult material.
Au fost și alte probleme tehnice, inclusiv unele de propulsie, dar inginerii au găsit de la foarte mare distanță soluții ingenioase.
„25143 Itokawa” se numește corpul ceresc și misiunea japoneză avea să fie cu multe peripeții, dar, deși au apărut probleme tehnice, oamenii de la centrul de control au găsit soluții la tot ce s-a putut interveni în orice fel.
Un cartof, o alună, o „adunătură” de pietre și praf
„25143 Itokawa” este un asteroid descoperit în 1998 de cercetători din New Mexico. Are 500 de metri lungime.
Numele vine de la Hideo Itokawa (1912-1999), care este considerat „părintele” japonez al rachetelor, făcând în 1955 primele teste. După 1960 rachetele au ajuns în spațiu, iar în 1970 a fost pus pe orbită primul satelit japonez.
Unii au spus că asteroidul Itokawa seamănă cu un cartof, alți cu o alună, iar alții l-au comparat cu o vidră de mare. Este din categoria „Rubble pile asteroid” („aglomerare de resturi”), un asteroid care nu este un monolit, ci este format din multe bucăți mici de piatră ce sunt ținute împreună doar de forța slabă a gravitației.
Deși sunt 13 ani de când bucățelele de pe Itokawa au ajuns pe Terra, micul asteroid este încă de interes, iar la început de 2023 a fost publicat în revista PNAS un studiu în care se spunea că Itokawa s-a format acum 4,2 miliarde de ani, fiind de zece ori mai „bătrân” decât asteroizi solizi ce au dimensiuni asemănătoare cu el.
Sistemul solar are cam 4,57 miliarde de ani, iar Itokawa s-a dovedit a fi neașteptat de vechi, ceea ce înseamnă că este foarte rezistent, din moment ce a „viețuit” atât de mult. Unul dintre autorii studiului spunea că Itokawa este un fel de „pernă spațială”, pernele fiind, se știe, foarte bune în a absorbi șocurile.
O concluzie ar fi că acești asteroizi sunt mult mai rezistenți decât am crede, iar dacă în viitorul îndepărtat ar trebui să deviem un astfel de asteroid pentru a evita o coliziune cu Terra, ar trebui să fim pregătiți cum se cuvine pentru întâlnirea cu un obiect mult mai dur.
Ce sunt asteroizii și unde se găsesc
„La începutul Sistemului Solar, acum peste 4 miliarde de ani, din materialul nebuloasei planetare din care s-a format Soarele s-au format și planetele. Însă între Marte și Jupiter nu s-a aflat suficient de multă materie pentru a da naștere unei noi planete, așa că bolovanii mai mici sau mai mari au rămas împrăștiați între ele. De-a lungul timpului, unii dintre aceștia s-au ciocnit de alții și s-au sfărâmat, iar alții s-au unit și au format corpuri mai mari. Acești bolovani spațiali se numesc asteroizi și, de cele mai multe ori, sunt fragmente de roci și praf sau metal, adunate la un loc, care se rotesc în jurul Soarelui”, explică Claudiu Tănăselia în cartea Cu Ilie prin galaxie, carte de astronomie”.
Asteroizii sunt foarte utili în explorarea spațiului, fiindcă se presupune că au rămas neschimbați de la formarea sistemului solar și dacă îi studiem putem afla lucruri esențiale de la formarea cosmosului.
Asteroizii mari sunt sferici fiindcă gravitația lor a fost suficient de mare încât să-i rotunjească. Cei mici, alcătuiți din rocă și metal, sunt ținuți împreună de forța slabă a gravitației și au forme neregulate, semănând mai mult cu un cartof. Ciocnirile dintre asteroizi sunt rare, dat fiind că spațiul este atât de întins.
Termenul „asteroid” înseamnă „asemănător cu o stea” și a prins pentru că, spre deosebire de planete, care apăreau precum niște discuri prin telescoapele de atunci, obiectele proaspăt descoperite nu se deosebeau de stele decât prin mișcare.
Itokawa este un asteroid de tip S (S-Type asteroid).
Majoritatea asteroizilor sunt alcătuiți în întregime din piatră, alții sunt metalici, iar alții sunt formați dintr-o combinație între cele două. Analizele spectrale au dus la clasificarea asteroizilor în trei ramuri: cei de tip C (bogați în carbon), de tip S (bogați în silicat) și de tip M (bogați în metal). Asteroizii de tip S conțin nichel, fier și magneziu.
3
17
