Lansarea inaugurală a rachetei europene Ariane 6 a fost programată să aibă loc între 15 iunie şi 31 iulie 2024, a anunţat joi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), informează AFP și Agerpres.

Racheta Ariane 6 a ESAFoto: P. Piron / AFP / Profimedia Images

„Este o zi bună pentru Europa spaţială”, a declarat într-o conferinţă de presă directorul ESA, Josef Aschbacher, anunţând acel interval de lansare pentru primul zbor al viitorului lansator greu european, care fusese prevăzut iniţial să aibă loc în 2020.

Aschbacher a declarat că decizia a fost luată după „succesul complet” al unui test de o importanţă crucială ce a fost realizat pe 23 noiembrie la Kourou. Testul a constat în pornirea - şi menţinerea în funcţiune pe durata completă a unei misiuni - a motorului Vulcain 2.1, care propulsează treapta principală a lansatorului spaţial Ariane 6.

Data finală a lansării va fi anunţată cel mai probabil în martie sau aprilie 2024, a adăugat oficialul de la ESA.

Preşedintele Centrului Naţional de Studii Spaţiale (CNES) din Franţa, Philippe Baptiste, a precizat că „o revizie generală a calificării” lansatorului va permite stabilirea unei date precise pentru lansare. Această trecere în revistă este deja în curs de desfăşurare şi ar urma să se încheie în luna aprilie.

Autorizarea lansării inaugurale reprezintă rezultatul unei decizii comune luate de ESA, ArianeGroup - producătorul lansatorului - şi agenţia spaţială franceză (CNES), care asigură infrastructura la portul spaţial din Kourou, în Guyana Franceză.

Patru ani de amânări pentru lansarea rachetei Ariane 6

Programat iniţial în 2020, primul zbor în spaţiu al rachetei Ariane 6, construită pentru a-i face concurenţă lansatorului american dezvoltat de SpaceX, a fost amânat de mai multe ori din cauza pandemiei de COVID-19 şi a unor probleme de producţie.

Lansatorul european trebuie să treacă încă două teste ce vizează verificarea funcţionării sale în aşa-numitele condiţii „degradate”: pe 7 decembrie, cu un test al motorului Vinci, ce poate fi repornit şi care echipează treapta superioară a rachetei, şi pe 15 decembrie, cu un test de umplere a tuturor treptelor, la Kourou.

Aceste teste vizează „să verifice dacă fiabilitatea şi robusteţea designului (lansatorului) sunt conforme cu aşteptările”, a declarat Martin Sion, CEO-ul ArianeGroup. Josef Aschbacher a salutat faptul că „problemele tehnice au fost 'stabilizate', la fel ca şi calendarul de lansare”.

Ariane 5, în prezent racheta-simbol a Europei, a efectuat ultimul său zbor în luna iulie a acestui an.