Dincolo de problemele mai mult sau mai puțin filosofice expuse în urmă cu puțină vreme (click aici pentru mai multe informații), problematica întâlnirii oamenilor cu măcar o civilizație avansată extraterestră devine din ce în ce mai complexă de fiecare dată când începi să aprofundezi problema. Și asta, culmea, nu pentru că nu ar exista civilizații de acest tip. Sau că ar fi la distanțe foarte mari de noi. Dacă luăm în calcul măcar ecuația lui Drake, atunci numărul lor ar trebui să fie de ordinul miliardelor. Și asta numai în Calea Lactee.
Nu. Posibilitățile sunt infime pentru că astfel de ipotetice forme de viață au toate șansele să fie captive în lumile lor. Ideea este că noi, specia umană, avem un noroc fantastic să ne aflăm într-un punct din galaxie și pe o planetă pe care se întrunesc absolut toate condițiile nu doar pentru apariția vieții inteligente, ci și pentru răspândirea ei dincolo de granițele Terrei. Explic imediat.
Capcana oxigenului
La finele anului trecut, doi cercetători (Amedeo Balbi de la Universitatea din Roma, respectiv Adam Frank de la Universitatea din Rochester, SUA) expuneau în revista Nature o idee extrem de interesantă care, cumva, a scăpat din atenția multora. Anume, că oxigenul este esențial pentru metabolismul vieții multicelulare terestre. Astfel, suntem perfect îndreptățiți să credem că prezența sa în atmosfera altor planete ar putea duce la o biosferă complexă, una în care să apară inclusiv forme inteligente de viață.
Până aici, toate bune și frumoase. Numai că există un factor puțin luat în seamă. Concentrația de oxigen. O concentrație prea mare de oxigen, să zicem de 35%, ar duce la imposibilitatea apariției unor păduri. Trecem peste faptul că o concentrație mult prea mare de oxigen în atmosferă poate duce la glaciațiuni severe în care formele de viață nu ar avea prea multe variante de dezvoltare. Dar, în cazul în care pădurile ar exista, combustia ar fi facilitată de abundența de oxigen. Pe scurt, incendiile ar distruge vegetația.
O concentrație scăzută de oxigen (spre exemplu sub 18,5%) ar face combustia extrem de dificilă. Iar fără foc, e greu de crezut că poți face un avans științific prea important. Gândiți-vă numai la rolul focului în ceea ce a însemnat evoluția speciei noastre, de la australopiteci încoace. Armă, unealtă capabilă să modifice mediul, hrană gătită, creier mai mare, prelucrarea metalelor, civilizație, revoluție industrială, zbor cosmic șamd. În lipsa focului, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil.
Dacă facem un exercițiu de imaginație, și încercăm să vizualizăm o specie inteligentă într-o lume în care concentrația de oxigen ar fi de, să zicem, 1-5%, indivizii respectivi habar nu ar avea ce înseamnă focul. Iar ei ar fi prinși, pe vecie, la stadiul epocii de piatră, cel mai mare avans pe care l-ar putea face vreodată.
În ordinea asta de idei, tot ce putem face este să ne felicităm pentru șanse de a trăi într-o lume cu o concentrație de oxigen de 21% (atât este în prezent). Ah, modelul optim, care să permită combustia, creșterea abundentă a vegetației și care nu ne trimite la variante de tipul Terra ca un glob de gheață, este cel în care vorbim despre o concentrație de oxigen de 20-21%. Cum ar veni, trăim în lumea ideală din acest punct de vedere. Numai că șansele de a găsi o lume exact ca a noastră sunt extrem de mici.
Gravitația și problemele puse de ea
De la Isaac Newton citire, știm că două corpuri cu masa M1 și M2 se atrag reciproc cu o forță direct proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele, pe direcția dreptei ce unește centrele de greutate ale celor două corpuri. Dacă preferați o variantă mai simplă, orice corp aruncat în sus vine, fatalmente, jos.
Plecând de la ideea aceasta, trebuie să luăm în calcul că ieșirea în spațiul cosmic implică o tehnologie care să îți permită să invingi forța gravitațională a planetei de pe care intenționezi să pleci. Teoretic, pe Terra, viteza de care ai nevoie pentru a ajunge pe orbita planetei este de circa 11,2 kilometri pe secundă (40.270 de kilometri pe oră).
Practic, calculul acesta se referă la obiecte balistice fără propulsie. Rachetele noastre cosmice au propulsie, iar asta înseamnă că e suficient să se deplaseze cu 28,100 de kilometri pe oră pentru a ieși pe orbita Terrei. Pentru a ieși complet din câmpul gravitațional al Terrei e nevoie de aproape 25.031 kilometri pe oră. Asta, repet, în condițiile de aici. Și chiar și astfel, avem nevoie de cantități uriașe de combustibil și de o tehnologie avansată pentru a face astfel de pași.
Numai că o populație care ar trăi pe un super-Pământ s-ar confrunta cu probleme cu mult diferite. Spre exemplu, o forță gravitațională uriașă. Iar dacă ne luăm după calculele astronomului spaniol Elio Quiroga, profesor la Universidad del Atlántico Medio, Las Palmas, Spania, nu există material cunoscut, nici combustibili fosili, care să permită crearea unui vehicul capabil să părăsească forța gravitațională a unei planete cu o masă de, să zicem, zece ori mai mare ca a Pământului.
Pur și simplu, nu ar rezista și nu ar face față presiunii. Evident, ne imaginăm că peste tot în Calea Lactee există aceleași metale pe care le cunoaștem și noi și aceleași combinații de elemente chimice. Pe scurt, o civilizație avansată de pe o astfel de planetă ar fi prinsă acolo, fără o posibilitatea reală de a părăsi planeta-mamă.
Pe de altă parte, dacă v-ați gândit la planete cu o masă mult mai redusă decât a Terrei, asta nu înseamnă că zborul cosmic ar fi mult mai ușor. Mai degrabă, înseamnă că planeta respectivă nu prea ar fi capabilă să își păstreze propria atmosferă. Iar într-un astfel de scenariu nici nu mai are rost să vorbim de apariția vieții. Cel puțin așa cum o știm noi.
Revenind la zborul spațial pe o planetă de tip super-Pământ, să spunem că totuși, cumva, o civilizație ar inventa tehnologia care să îi permită să ajungă spațiu. Problema este că trebuie să se și întoarcă. Iar pe o planetă cu masa de zece ori mai mare ca a Terrei, ca în scenariul propus de profesorul spaniol, reintrarea în atmsoferă și asolizarea ar fi extrem de dificile, exact din aceleași motive pentru care ar fi dificil să și ieși.
Pe lângă asta, trebuie luată în calcul și densitatea atmosferei, una care să nu impună o forță de fricțiune uriașă. Ca să rezumăm, posibilitatea unei civilizații de a ieși dintr-o astfel de lume este aproape zero.
Efectul acvariului
Tot profesorul Elio Quiroga aduce în ecuație o altă serie de dificultăți majore care ar împiedica prezumptive forme de viață inteligente să își părăsească propria lume. De fapt, astronomul spaniol susține că multe dintre ele nici măcar nu ar ști că există un spațiu cosmic.
Un prim exemplul, comunicațiile. Quiroga pleacă de la un scenariu în care o formă avansată de viață a apărut și s-a dezvoltat în mediul oceanic. Într-o astfel de lume, spune el, sunetul străbate mediul fluid mult mai ușor decât ar face-o într-o atmosferă precum cea terestră. O poate face chiar și pe sute de kilometri. Ca urmare, o atare civilizație nu ar avea nevoie de dispozitive de comunicare. Iar fără o astfel de tehnologie, indivizii respectivi e greu de crezut că ar putea dezolta tehnologia călătoriilor interplanetare.
În plus, mai trebuie luat în calcul un aspect. Capacitatea de a vedea stelele. O planetă complet și permanent acoperită de nori nu ar permite vederea stelelor. La fel ar fi și în cazul unui sistem binar sau chiar cu trei stele, în care ar fi permanent lumină. Relativ la fel ar fi în cazul lumilor acvatice, mai ales a celor acoperite de calote de gheață. Fără a vedea stelele, te-ai mai întreba vreodată ce e dincolo de lumea ta?
Evident, o spune inclusiv profesorul Quiroga, acestea sunt doar exerciții de imaginație. Însă e cert că ele demonstrează că faimoasa ecuație a lui Drake este mult mai complexă decât pare la o primă vedere, că are nevoie și de alte necunoscute. Iar cu fiecare astfel de factor, numărul posibilelor civilizații cu care am putea comunica se reduce dramatic.
Pe de altă parte, nu ne rămâne decât se ne felicităm, din nou, că trăim pe o planetă în care s-au întrunit toate condițiile care să ne permită apariția, ba chiar posibilitatea de a ajunge în alte lumi.
41
26
