Lansarea primilor doi sateliti din cei 30 care vor forma sistemul de navigatie european Galileo (al treilea sistem de navigatie globala, lansat de Europa, dupa cel american GPS si cel rusesc Glonass), programata initial pentru joi, la ora 10:34 GMT, a fost amanata pentru vineri, din cauza unei probleme tehnice la sistemul de alimentare cu combustibil, anunta Ria Novosti. Galileo va oferi Europei independenta in navigatia prin satelit. Acesta va oferi pozitionarea corecta tuturor tipurilor de aplicatii civile, precum navigatoarele auto, maritime, feroviare si aeriene, informeaza site-ul Parlamentului European.

Primii doi sateliti ai sistemului vor fi lansati de la Baza Agentiei Spatiale Europene din Kourou, Guiana Franceza, cu ajutorul rachetelor rusesti Soyuz, si contin tehnologie de ultima generatie.

Sistemul va putea transmite informatii despre ora si locatie cu mai mare exactitate decat sistemul american GPS, iar fiecare satelit al constelatiei Galileo va purta numele unui copil dintr-o tara europeana.

Scopul lansarii satelitilor este de a intari siguranta traficului aerian, reducerea ambuteiajelor pe strazi si consolidarea securitatii la granite. In plus, Galileo va crea locuri de munca si va permite Europei sa intre pe pietele noi si sa impuna standarde in navigatia prin satelit.

Parlamentul European a adoptat la data de 13 septembrie un raport intocmit de eurodeputatul Norbert Glante (Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, Germania), care abordeaza Serviciul Public Reglementat - unul din cele cinci servicii oferite de sistemul global de radionavigatie prin satelit constituit in cadrul programului Galileo.

Conform raportului Serviciul Public Reglementat ii va ajuta in sarcinile lor pe politisti, pompieri, polistii de frontiera si patrulele de coasta. Semnalul este cifrat si securizat impotriva distorsiunilor si interferentelor: "In acest fel, pompierii vor putea primi informatii care ii vor putea ajuta sa salveze vieti chiar si cand sistemele de navigatie din automobile nu vor functiona datorita defectiunilor sau unor atacuri teroriste care deformeaza semnalul".