Un asteroid de dimensiuni mari recent descoperit va trece duminica pe langa Terra, la o distanta de peste 3 ori mai mare decat cea dintre planeta nostra si Luna, transmite Agentia Spatiala Americana. Astronomii informeaza ca astfel de evenimente sunt comune si ca nu se pune problema unui impact cu Terra.

Diagrama: Orbita asteroidului 2014 HQ124Foto: NASA/JPL-Caltech

Cu un diametru estimat intre 250 si 400 metri, acest asteroid, care a primit denumirea stiintifica "2014 HQ124", a fost descoperit de misiunea NEOWISE (Wide-Field Infrared Survey Explorer) a NASA, un telescop spatial adaptat pentru depistarea asteroizilor si cometelor. Acest telescop capteaza lumina infrarosie, ceea ce ii permite sa detecteze stralucirea asteroizilor si sa obtina estimari mai bune ale marimii lor.

Cercetatorii informeaza ca asteroidul va trece la o distanta de circa 1,25 milioane de kilometri de Terra. Aceasta distanta este de aproximativ trei ori mai mare decat distanta dintre Pamant si Luna.

"Exista zero sanse de impact", sustine Don Yeomans, directorul programului Near-Earth Object din cadrul Jet Propulsion Laboratory al NASA, cu sediul la Pasadena, California.

"De fapt, este destul comun ca astfel de asteroizi sa treaca pe langa Pamant. Te-ai astepta ca obiecte la fel de mari precum 2014 HQ124 sa treaca la fel de aproape de Pamant la fiecare cativa ani", a adaugat astronomul american.

Yeomans a precizat ca 2014 HQ124 este o tinta buna pentru observatiile radar cu ajutorul antenei Deep Space Network a NASA din Goldstone, california, si cele facute de catre Observatorul Arecibo din Puerto Rico.

2014 HQ124 a fost catalogat drept PHA - "potentially hazardous asteroid / asteroid cu potential de risc", categorie in care sunt cuprisi asteroizii cu diametru de 140 de metri sau mai mare, care trec la o distanta de pana la 7,4 milioane kilometri de orbita Terrei in jurul Soarelui. La ora actuala, in aceasta categorie sunt incadrati 1.484 asteroizi, insa niciunul dintre ei nu reprezinta un risc semnificativ de impact cu Pamantul in viitorul apropiat, sustin astronomii.

Diagrama: Orbita asteroidului 2014 HQ124 si pozitia sa fata de Pamant in data de 8 iunie Foto: NASA/JPL-Caltech