Hub-ul astronomic al lumii, amenintat de contaminarea luminoasa: Astronomii din Chile se tem de disparitia cerului de noapte intunecat

de I.C.     HotNews.ro
Miercuri, 16 decembrie 2015, 17:04 Science - Spatiul

Telescopul Gigant Magellan
Foto: gmto.org
La mijlocul lunii noiembrie, cativa astronomi de top care au cercetat cerul de noapte inghetat din Chile pentru a testa un telescop de ultima generatie, in valoare de 1 miliard de dolari, au fost uimiti sa constate ca imaginea era neclara, si nu din motive tehnice ci din cauza unei straluciri neasteptate, scrie Reuters. In zona joasa a desertului Atacama, la circa 1.700 m sub Telescopul Gigant Magellan, aflat in constructie, straluceau puternic noile lumini care insotesc autostrada ce traverseaza Chile de la nord la sud.

Cu ochiul liber, Calea Lactee parea sa se vada la fel de bine ca de obicei, insa pentru telescopul sensibil care ar urma sa cerceteze cele mai indepartate colturi ale Universului cunoscut, noua lumina de la sol ar putea fi orbitoare.

"Este ca si cum ai pune o platforma petroliera in mijlocul Marii Bariere de Corali", explica Guillermo Blanc, profesor de astronomie la Universitatea din Chile, care a observat lumina la inaugurarea telescopului.

"E o nebunie. De ce lumineaza Anzii", continua omul de stiinta.

In ultimii 30 de ani, Chile a reusit sa devina hubul mondial al astronomiei observationale, peste o duzina de telescoape majore pentru cercetare au fost deja construite si, pana in 2020, tara sud-americana se va putea lauda cu circa 70% din infrastructura astronomica a planetei.

Umiditatea scazuta si fluxul de aer lin din desertul Atacama (nordul Chile), contribuie la o vizibilitatea de neegalat pentru telescoapele puternice, iar oamenii de stiinta au sperante mari ca vor putea, din aceasta zona, sa inteleaga cum se formeaza Universul si daca exista viata extraterestra.

Insa oamenii de stiinta spun ca poluarea luminoasa a crescut puternic in desertul Atacama pe masura ce orasele miniere s-au dezvoltat iar numarul turistilor s-a multiplicat.

"Exista o preocupare permanenta ca astronomia de la sol este in pericol pe termen lung. Pur si simplu nu mai exista prea multe locuri intacte", sustine Patrick McCarthy, presedintele Telescopului Gigant Magellan, care se afla in constructie la Observatorul Las Campanas din sudul Atacamei.

"Pe masura ce aceste orase si autostrazi se dezvolta, incepi sa pierzi cele mai mici obiecte. Iar tocmai pentru aceste obiecte vag vizibile construim aceste telescoape", arata astronomul.

La doar 100 km sud-vest de Telescopul Gigant Magellan, populatia din Coquimbo si La Serena a crescut cu aproape 70% in intevalul 1992-2012. Cluburile de noapte, arenele sportive si suburbiile nou aparute lumineaza artificial cerul de noapte.

Cercetatorii de la Observatorul Gemini, localizat pe un varf de munte la peste 60 km sud-est de cele doua orase, spun ca poluarea luminoasa are deja efecte masurabile.

"Poti sa detectezi deja lumini stradale la anumite lungimi de unda", sustine Rene Rutten, astronom la Gemini.

"Daca ai sta aici intr-o noapte intunecata, fara luna, ai vedea zonele urbane in departare, si chiar ceea ce se poate vedea doar cu ochiul liber este foarte, foarte important."

Extinderea Autostrazii 41 care leaga La Serena de Argentina este o alta amenintare, sustine Chris Smith, seful misiunii din Chile a unui grup de cercetare cu sediul la Washington care construieste la ora actuala Telescopul Large Synoptic Survey, in valoare de 665 milioane de dolari, adiacent Telecopului Gemini.

Daca nu se iau masurile adecvate, estimeaza acesta, poluarea luminoasa poate degrada semnificativ cerul din regiune in mai putin de un deceniu.

Exista putine date oficiale cu privire la poluarea luminoase din Chile, iar masurarea sa cantitativa in timp este dificila. Cu toate acestea, astronomii spun ca lumina artificiala a patruns din ce in ce mai mult din orizont in cerul de noapte din ultimii ani.

Multi oameni de stiinta adauga ca cerul din Chile inca permite observatii excelente, insa se plang ca aplicarea reglementarilor privind iluminatul la sol a fost deficitara.

Pentru a rezolva aceasta problema, oamenii de stiinta lucreaza direct cu comunitatile pentru a construi sisteme de iluminat care radiaza doar in jos.

In timp ce majoritatea oraselor inconjuratoare au fost receptive la sugestii, astronomii spun ca unele firme se plang de potentialul impact asupra mediului de afaceri, iar autoritatile locale s-au aratat ingrijorate faptul ca strazile mai intunecate nu sunt sigure.

Totodata, cercetatorii au cerut Natiunilor Unite sa catalogheze zona ca parte a Patrimoniului Mondial, o masura care, spera acestia, va mentine cerul intunecat in regiune.

"Incercam sa raspundem unei intrebari fundamentale: Cum a inceput Universul? Cum s-a format Soarele? Aceasta zona apartine umanitatii. Si credem ca noi avem o datorie, ca tara, sa o protejam", spune Blanc, de la Universitatea din Chile.


Citeste mai multe despre   

















8837 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    Teoretic (Miercuri, 16 decembrie 2015, 17:57)

    ipolitic [utilizator]

    dar foarte teoretic, exista o solutie. Nu e chiar ieftina dar se poate realiza. Pe scurt: toate sursele de iluminare din zona telescopului sa treaca pe LED. E tehnologie emergenta, dar aproape matura, nu exista impedimente.
    Sigur, aceasta in sine nu rezolva problema. Ceea ce completeaza ideea, e alimentarea LED-urilor in impulsuri sincronizate toate de la un emitator central, sa zicem la frecventa de 100Hz, ceea ce nu se mai observa cu ochiul uman. Dar camerele e inalta sensibilitate ale observatorului pot fi sincronizate cu semnalul central, si astfel sa filtreze iluminarile de fond perturbatorii.
    Sorry, azi am avut zi libera, sunt prea odihnit.
    • +4 (4 voturi)    
      esti sigur? (Miercuri, 16 decembrie 2015, 23:05)

      andi [anonim] i-a raspuns lui ipolitic

      Asta e ca in bancul ala cu statsticianul:pune o mana in apa inghetata, alta in apa fiarta, dar in medie ii e bine, nu se arde...

      Odata ce ai poluare luminoasa e extrem de greu sa o filtrezi. Presupun ca nu ai incercat niciodata astronomie, sa intelegi despre ce e vorba. Lumina de la becuri, fie ele si LED, e reflectata de toate suprafetele, iar povestea cu sincronizarea la 100 Hz e... o poveste.Si LED-ul si senzorii au latenta, de valori diferite si poti sa ii sincronizezi numai pe hartie (discutabil si asta). Plus: odata ce lumina ambientala puternica se amesteca cu stralucirea extrem de slaba a corpurilor studiate, prima o acopera complet pe a doua, nu ai cum sa o "filtrezi". E ca si cum ai incerca sa auzi zumzetul unui tantar intr-o sala unde se canta rock la maxim...
      • +3 (3 voturi)    
        Pe scurt (Joi, 17 decembrie 2015, 0:08)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui andi

        In cazul LED-urilor normale(GaAs, jonctiune p-n etc,)
        timpul de recombinare a purtatorilor e extrem de mic, de ordinul pico/nanosecunde, le poti comuta cu frecvente de ordinul mega/gigahertzi.
        Cele de putere mare utilizate pentru iluminat(SiC generand UV si strat converter fluorescent) pot fi modulate la frecvente de zeci/sute de kiloherzi-mult mai mare de 100Hz.
        Lumina reflectata de pe corpuri (cu exceptia unor suprafete fosforescente, rar intalnite in practica) urmareste instantaneu variatiile iluminarii.
        Technica extractiei unor semnale foarte slabe acoperite de zgomot puternic de banda larga se numeste detectie sincron sau lock-in. E un principiu cunoscut si utilizat in stiinta, si in conjunctie cu camere CCD de inalta rezolutie.
        Atat pentru azi, lectura pentru acasa:Wikipedia.
        • +1 (1 vot)    
          multumesc (Joi, 17 decembrie 2015, 1:40)

          andi [anonim] i-a raspuns lui ipolitic

          Va multumesc pentru binevoitoarea explicatie. Poate ma puteti lumina ;) spunandu-mi si cum sincronizati sursele de lumina din mai multe asezari si cel putin o autostrada cu tot cu masini, intre ele si cu senzorii CCD, in asa fel incat extragerea semnalului sa functioneze? Il "pilotati" cu un ceas atomic unic, conectat la fiecare site cu superconductori? :)) Realizati ca e vorba de sute de kilometri?

          Una e sa folosesti asa ceva in aplicatii specializate, in regim controlat sau pentru semnale electrice, alta e sa o faci pe suprafete mari, cu surse de lumina eterogene. Legat de reflexii, n-or fi multe suprafete fluorescente pe pamant, dar, stralucind, reflectandu-se si dispersandu-se prin diferitele straturi din atmosfera, poluarea luminoasa se mai comporta si, literalmente, in functie de cum bate vantul... :)

          OK, probabil glumiti, dar daca tot facem exercitii de imaginatie, sa calculam si cam cat ar costa ca toti oamenii din intreaga zona sa foloseasca, inclusiv pe vehicule, exclusiv LED-urile dvs. perfect sincronizate?... Nu e mai simplu sa stinga lumina?

          Cam asta zice (de)formatia mea de inginer. ;)
          • +1 (1 vot)    
            Tic-tac (Joi, 17 decembrie 2015, 9:12)

            ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui andi

            Sincronizarea prin reteaua de distributie electrica nu poate fi utilizata, chiar daca frecventa (50 ori 60Hz) poate fi mentinuta relativ constanta, din cauza defazajelor introduse de diferite elemente(transformatoare etc.)
            Cea mai simpla si ieftina solutie ar fi un emitator central pe unde lungi, care emite semnal de sincronizare (cel mai bun exemplu:DCF77 din Germania, cu numai 50kW acopera toata Europa) Un receptor dedicat ar fi sub 50 de centi.
            Inlocuirea surselor conventionale cu LED-uri are niste costuri, dar care oricum se amortizeaza datorita eficientei marite a iluminatului cu LED-uri. Oricum,in zona nu sunt orase mari. Indiferent de costuri, daca un telescop de un miliard (si cate mai sunt in zona) nu poate fi utilizat, pierderile sunt mult mai mari.
            Cu respect.
        • +1 (1 vot)    
          Bun (Joi, 17 decembrie 2015, 3:44)

          VladSnow [anonim] i-a raspuns lui ipolitic

          Sa zicem ca faci asta pentru iluminatul public, cu niste costuri enorme privind inlocuirea infrastructurii existente.

          Pe urma o sa vrei sa faci si farurile de la masini pe autostrada tot cu LED, si sincronizate impreuna cu iluminatul public.

          Nu prea imi suna fezabil in practica, chiar daca teoretic ar fi posibil.
    • +1 (1 vot)    
      O idee cu adevarat interesanta (Vineri, 18 decembrie 2015, 3:23)

      _tudor_ [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Ideea expusa este cu adevarat interesanta. Si intr-adevar costul traspunerii in practica nu este atat de mare raportat la costul infrastructurii de acolo:
      Cateva milioane de becuri inmultit cu cativa dolari per modemul inclus in bec care sa comunice cu serverul de sincronizare e mic in comparatie cu miliardele de dolari de acolo
      Cu toate astea exista ratiuni tehnice pentru care ideea nu poate fi aplicata:
      1.La 100Hz ai 5 ms de lumina si 5 ms de "intuneric" cand este totusi ilumina de la sursele aflate la mai mult de 1500km. In plus exista efect fosforescent al mediului inconjurator (si mai ales mediul antropic) care anuleaza aproape complet intunericul pe durata celor 5 ms)
      2. Presununand rezolavta chiar si aceasta problema (prin inchiderea luminii pentru o secunda (secunda cercetatorului) la cateva minute, cercetarile vor fi inca mult afectate: multe dintre studii (de exemplu stidiul pulsarilor) necesita urmarirea _continua_ a cerului.
  • -6 (6 voturi)    
    prostia omeneasca (Joi, 17 decembrie 2015, 5:21)

    Ion Popescu [anonim]

    Acesta e un comentariu fara legatura cu subiectul articolului si perfect inutil prin continut. Citeste deci si da mai departe :

    De ce am nevoie de un dictionar ca sa citesc un articol scris in (se presupune) limba romana? Ce este acela "hub"? (articulat - hubul. Plural - huburi sau hube??).

    Invatati sa deprindeti limba materna si sa scrieti romaneste, domnilor, inaintea englezismelor pe care le folositi complet aiurea !

    M-am saturat de prostia crasa si pretiozitatea snoaba a unor papagali vopsiti in culorile mimetice ale cosmopolitismului lingvistic (si ala, in prostia lor, prost inteles) care dau nastere unor asemenea constructii. Le tot inghit, cu groaza mereu reinnoita, de ani de zile, in presa si nu numai.

    Reactionez, tardiv si inutil - pentru ca ati poluat, siluit, pervertit si distrus de mult limba romana cu prostia dumneavoastra. Nu, nu ati imbogatit-o - asta e explicatia mincinoasa cu care va impaunati si scuza in spatele careia obisnuiti sa va ascundeti. Ati distrus-o.

    Inutil, deci, va strig: puneti mina pe carte - si aia de romana, si aia de engleza !

    Domnilor.
    • +3 (3 voturi)    
      ... (Joi, 17 decembrie 2015, 9:34)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui Ion Popescu

      Si tu, prin talibanismul tau feroce, ai reusit sa iti prezinti nivelul extreme de scazut, ca sa nu o numesc direct prostie...

      Probabil tu ai fi fost unul din acei talibani din secolul XIX care s-ar fi oripilat cu manie proletara la toate importurile massive de franceza si italiana, si ai fi militat pentru pastrarea slavismelor in limba.

      Si ai fi fost acelasi Taliban care s-ar fi dat mare destept pentru pastrarea alfabetului chirilic, zicand ca alfabetul latin introdus ar fi "poluat, siluit, pervertit si distrus de mult limba romana".

      Prostia e la dvs, si in cantitati mari.

      Sunteti mare Taliban al limbii romane, dar nu pricepeti nimic din istoria acesteia, habar n-aveti de conceptul de evolutie suferit de o limba si alte astfel de aspecte mici si neesentiale...

      Noapte buna va doresc la creier, in continuare!
    • +3 (3 voturi)    
      PS (Joi, 17 decembrie 2015, 9:36)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui Ion Popescu

      hub face parte dintr-o categorie extrem de rara de cuvinte dintr-o limba, numita "neologisme".
      Stiu, nici o sansa sa pricepeti concepte de astea...
    • 0 (0 voturi)    
      Limba asta romana (Joi, 17 decembrie 2015, 9:44)

      Brrr [anonim] i-a raspuns lui Ion Popescu

      Berbecila, asa cum s-a spus mai sus, inainte de a fi tu mare Taliban de limba romana, invata tu sa scrii in limba asta pentru care tot talibanesti.

      Ioane, romana se scrie cu diacritice. Ca sa te citez "M-am saturat de prostia crasa si pretiozitatea snoaba a unor papagali talibani" care nu sunt capabili sa scrie ei corect in romana, dar se dau mari aparatori ai limbii pe care n-o scriu corect.

      Ioane, "mina" se scrie "mână", deci nu poate avea forma scrisa de tine...mai ales ca "romana" l-ai scris relativ correct (considerand lipsa diacriticelor), deci nu poti spune ca esti unul dintre puritanii acestei reguli...incosecventa asta arata doar ca tu nu stapanesti limba, dar esti mare Taliban lecturand altora si fiind mare...suparici!

      Invata in primul rand sa nu o pervertesti tu, si apoi poti sa incerci sa iti mai ascunzi din prostie care iti scapa prin pori!
      • 0 (0 voturi)    
        Cine vorbeste (Joi, 17 decembrie 2015, 13:26)

        Tudor [anonim] i-a raspuns lui Brrr

        @ Dar tu ai folosit diacritice?


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri