Care ar fi, în realitate, originea Sfinxului egiptean? ● Ce se întâmplă, de fapt, cu steaua supergigantă Betelgeuse? ● Omenirea a dereglat încă un ciclu natural, cel al sării
Care ar fi, în realitate, originea Sfinxului egiptean?
Despre faimosul Sfinx egiptean s-au scris mii de pagini și, odată cu ele, s-au lansat ipoteze care mai de care mai dubioase cu privire la originea lui. Comunitatea științifică, în marea ei majoritate, este de părere că Sfinxul a fost construit acum circa 4.500 de ani, în timpul domniei faraonului Kefren.
O altă ipoteză, destul de vehiculată în urmă cu vreun deceniu, spunea că Sfinxul ar fi cu mult mai vechi de atât. Ba chiar ar fi avut o vechime de aproape 9.000 - 11.000 de ani, totul plecând de la urmele de eroziune de pe corpul său. Problema cu o astfel de idee este că a luat în calcul, și asta la modul părtinitor, doar urmele de eroziune, fără a mai analiza și alte date. De asta nici nu a fost aceptată de către istorici.
O echipă de cercetători de la Universitatea din New York a publicat recent un studiu în revista Physical Review Fluids, în care susține o altă ipoteză, cel puțin la fel de interesantă. Mai mult, este una care explică în mare parte neajunsurile celorlalte.
Specialiștii americani au plecat de la ideea așa numitului fenomen yardang („mal abrupt” - termen de origine turcă) întâlnit în toate zonele deșertice ale lumii. Pentru cei care nu știu, formațiunile geologice de acest tip au fost create de forța vântului, dublată de cea abrazivă a nisipului și a prafului. Pe scurt, sunt roci care, sub acțiunea vântului și a nisipului, au căpătat atât o formă alungită, cât și urme asemănătoare unor terase acolo unde materialul mai moale a fost îndepărtat natural.
Plecând de la astfel de exemple, autorii studiului au recreat în condiții de laborator particularitățile reliefului din nord-estul Egiptului. Printre ele roci uriașe de genul celei din care a fost sculptat Sfinxul, formate atât din straturi corozive, cât și din unele mai dure. Apoi, au recreat forța vântului care ar fi acționat asupra acestora.
Rezultatul? O formă naturală, similară yardang-urilor, care amintește de un animal. Practic, asta este și ideea studiului. Că totul a plecat de la o formațiune geologică, sculptată inițial de forțe naturale, care a servit ca model egiptenilor în crearea Sfinxului. Și, da, tot acum 4.500 de ani ar fi fost transformată de artizanii egipteni în ceea ce știm azi.
Ce se întâmplă, de fapt, cu steaua supergigantă Betelgeuse?
La 650 de ani lumină de noi, supergiganta roșie Betelgeuse are un comportament atipic. Unul care, dacă urmezi logica legilor fizicii, ar trebui să anunțe sfârșitul acestei stele. Spre exemplu, numai anul acesta, luminozitatea stelei Betelgeuse a crescut cu peste 50%. Iar sfârșitul unei stele cu o masă atât de mare (de aproape 16 ori cât masa Soarelui nostru) va fi marcat de o supernovă.
O echipă de astronomi de la Universitatea din Louisiana, SUA, și de la Institutul de Astrofizică din Heraklion, Grecia, a publicat însă un studiu recent, chiar dacă acum e disponibil doar în varianta pre-print pe platforma ArXiv, în care susține că, de fapt, ceva cu totul diferit se petrece acolo, în constelația Orion.
În realitate, Betelgeuse ar fi „înghițit” o stea de dimensiuni mai mici, susțin specialiștii. Ei pleacă de la ideea că sistemele solare care conțin astfel de stele supergigante sunt, în marea lor majoritate, binare. Uneori, deși fenomenul a fost rar observat, cele două stele ajung să se contopească. Iar asta, în opinia cercetătorilor, ar explica și faptul că Betelgeuse este singură în acest moment, și oscilațiile sale de luminozitate.
A devenit deja un laitmotiv, dar și cercetătorii de față au venit cu soluția după ce au creat simulări computerizate. Aici este vorba de modelul contopirii a două stele, una cu masa de circa 16 ori mai mare ca a Soarelui, cealaltă cu o masă ipotetică de doar patru ori mai mare.
Iar modelul autorilor studiului pare să explice unele dintre anomaliile lui Betelgeuse, nu doar oscilațiile luminozității. Spre exemplu, o altă particularitate a supergigantei roșii este că se rotește cu o viteză aproape triplă față de a Soarelui nostru. Dacă Soarele se rotește cu aproape doi kilometri pe secundă, Betelgeuse o face cu 5,5 kilometri pe secundă.
Ce anume generează o asemenea mișcare? Ei bine, se pare că modelul contopirii celor două stele poate explica exact accelerarea mișcării de rotație, afirmă cercetătorii amintiți.
Acum, trebuie avute în vedere câteva aspecte. Așa cum am subliniat deja, este vorba despre simulări computerizate. Iar ele, cel puțin în cazul de față, oferă doar răspunsuri ipotetice. Nu există o certitudine privind faptul că Betelgeuse și-a înghițit steaua cu care a împărțit, la un moment dat, sistemul solar. Nu există nici măcar certitudinea că fluctuațiile de luminozitate și mișcarea accelerată de rotație ar fi fost generate de un astfel de fenomen.
Cunoaștem atât de puține despre stelele supergigante și despre comportamentul lor încât, în acest moment, putem veni cu o sumedenie de explicații alternative. Ce e cert însă este că modelul oferit în studiul despre care am pomenit pare să ofere cea mai bună explicație la momentul ăsta. Ah, și încă ceva! Chiar și dacă modelul contopirii este real, asta nu înseamnă că Betelgeuse nu riscă să se transforme într-o supernovă.
Omenirea a dereglat încă un ciclu natural, cel al sării
Cererea pentru sare a omenirii a crescut direct proporțional cu numărul indivizilor care populează Terra. Iar asta vine nu doar cu un cost uriaș pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător, ci chiar cu o amenințare reală la adresa existenței noastre, se arată într-un studiu publicat în Nature Reviews Earth & Environment, studiu semnat de cercetători de la mai multe centre de cercetare din SUA.
Extragerea sării fie prin activități de minerit, fie prin desalinizarea apei oceanice, dublată de activitățile umane (agricultură, construcții, industrie) a ajuns să afecteze aerul, solul și resursele de apă dulce ale planetei. Iar dacă acest model va continua, însăși existența vieții așa cum o știm noi azi este pusă în pericol, subliniază autorii studiului.
Practic, se poate vorbi despre un nou ciclu al sării, unul de natură antropică. „Când oamenii se gândesc la sare, se gândesc la clorura de sodiu. În realitate, există numeroase tipuri de săruri care sunt extrase și care ajung în aer, în sol sau în apă, săruri de tipul calcarului, ghipsului sau sulfatului de calciu. Iar asta, dacă te gândești la planetă ca la un organism viu, înseamnă că funcțiile sale vitale vor fi afectate la un moment dat”, afirmă cercetătorii americani.
Spre exemplu, din datele pe care le avem în prezent, peste 10 milioane de kilometri pătrați de sol au fost afectate în toată lumea prin creșterea salinității. În ultimii 50 ani, salinitatea apelor curgătoare a fost și ea în creștere. Apoi, în zonele afectate de secetă prelungită, pe măsură ce apele au secat în ritm accelerat, praful de sare rezultat a ajuns în atmosferă.
Fenomenele aste vin la pachet cu un veritabil efect de domino. Spre exemplu, ionii de sare, împreună cu alți agenți contaminanți din sol, pot crea veritabile cocktailuri chimice cu efecte nefaste. Apoi, creșterea salinității aerului, a apelor sau a solului va accelera topirea zăpezii, iar asta poate afecta atât sursele de apă potabilă, cât și activitățile agricole.
Efectul care poate avea însă repercusiunile imediate cele mai grave este creșterea salinității apei potabile. Un fapt accelerat în special, afirmă cercetătorii americani, de folosirea sării pentru a topi gheața de pe drumurile publice. Iar riscul la adresa sănătății oamenilor este unul major.
În fapt, concluzionează autorii studiului, pericolul prezentat de creșterea salinitătății este comparabil cu cel al creșterii bioxidului de carbon din atmosferă. Numai că despre primul s-a vorbit foarte puțin, chiar deloc. Iar dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru reducerea nivelului salinității, efectele asupra Terrei și asupra vieții vor fi ireversibile.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
15
11
